Business Standard: Statul a castigat 500 mil.euro pe piata de energie

de Simona Dobre     Business Standard
Luni, 18 februarie 2008, 23:00 Revista Presei | Business

Companiile de stat din sectorul energetic au inregistrat, in 2007, profituri cumulate de aproape o jumatate de miliard de euro, potrivit ultimelor estimari facute de acestea. Rezultatele financiare ale societatilor de stat au fost, in general, in crestere si s-au datorat in special scumpirii energiei electrice si gazelor naturale pe piata libera, precum si pe cea reglementata. Romgaz si Transgaz sunt cele mai rentabile afaceri ale statului de pe piata de energie.

Cel mai mare castig, insa, se inregistreaza in sectorul privat, unde se asteapta ca Petrom, companie aflata in portofoliul austriecilor de la OMV, sa raporteze un profit net de circa 504 mil. euro, conform bugetului pe 2007. “Companiile de stat au, in general, profituri mici, cu exceptia unor cazuri ca Romgaz.

Si transportatorul de gaze, si cel de electricitate fac eforturi sa investeasca si sa se dezvolte. Acolo unde nici in 2007 nu s-au inregistrat nici profituri mari si nici investitii pentru evolutie, statul ar trebui sa se retraga din actionariat si sa lase investitorii sa eficientizeze”, a declarat analistul independent Jean Constantinescu.

Compania cea mai profitabila aflata in portofoliul statului a fost, anul trecut, producatorul de gaze naturale, Romgaz Medias, care a inregistrat un castig brut de circa 250 milioane de euro, cu 22% mai mare decat cel inregistrat in 2006. In acelasi timp, oficialii companiei anticipeaza ca, in 2007, cifra de afaceri a ajuns la 978,8 mil. euro, in crestere cu 13% comparativ cu 2006, si apropiindu-se vertiginos de pragul de un mld. euro.

 A doua companie in topul profitabilitatii este Transgaz Medias, recent listat la BVB. Societatea a raportat un profit net de 67,12 milioane de euro, in scadere cu 5,7% fata de rezultatul din 2006, din cauza aprobarii si aplicarii cu o intarziere de trei luni a noilor tarife reglementate de transport. Cifra de afaceri a societatii a crescut, in 2007, cu 14,2%, pana la 1,038 miliarde lei (311 milioane de euro).

Pe locul trei se afla Hidroelectrica. Desi 2007 a fost un an secetos, prin renegocierea preturilor din contractele de pe piata libera si prin reducerea usoara a cheltuielilor, societatea a reusit sa-si dubleze profitul la 112 milioane de lei (33,56 milioane de euro).

Complexul Energetic Rovinari, aflat pe locul patru, anticipeaza ca a inregistrat anul trecut un profit brut de 106,8 mil. lei (32 mil. euro), de peste doua ori mai mare comparativ cu rezultatul din 2006.

Business Standard























91 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version