Romania este amenintata de un nou conflict de amploare, cel dintre marii producatori alimentari si mari comercianti. Ca si in cazul razboaielor, cei care au de pierdut nu sunt guvernantii beligeranti, ci populatia, consumatorii. Pentru ca orice conflict presupune costuri, iar in conditiile unei cereri foarte putin elastice, acestea sunt transferate in totalitate clientilor.
Anticiparea unei cereri in plina ascensiune pe produsele alimentare, sustinuta de pensiile si salariile marite, i-a invrajbit pe producatori si comercianti. Numai pe cei mari, desigur, cei mici avand lucruri mai bune de facut. Sa supravietuiasca, de exemplu. Cat din viitoarea majorare de preturi va intra in buzunarul producatorilor agricoli si cat in al marilor retaileri? Aceasta este intrebarea!
Transparenta sa fie, dar confidentiala
Primii care au iesit la atac au fost producatorii. Patronatele din industria alimentara s-au facut frate cu... sindicatele si au solicitat o ancheta confidentiala din partea Consiliului Concurentei si a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului, care sa investigheze posibilele abuzuri ale retailerilor fata de furnizori. De ce confidentiala? Pentru a-i proteja de eventualele razbunari ale retailerilor, care le-ar putea sabota produsele. Pentru micii producatori n-ar fi o problema, ca oricum nu e razboiul lor.
Ei nu-si desfac produsele prin supermarketuri. Pentru marii procesatori, boicotul retailerilor ar fi un dezastru: la nivelul lor, cine nu desface in marile lanturi nu exista pe piata. De aceea „ancheta trebuie sa aiba neaparat un caracter confidential pentru a permite producatorilor si furnizorilor sa-si exprime liber nemultumirile, fara pericolul de a suporta anumite repercusiuni din partea retailerilor.
Ancheta trebuie facuta sub forma unor sondaje punctuale, pe anumite practici care pot fi considerate abuzuri, cum ar fi taxa din spatele facturii, taxa de intrare in magazine, taxa de raft, taxa de deschidere pentru noile magazine, taxa de catalog, taxa de promotie“, se arata intr-un comunicat comun al mai multor patronate si sindicate din agricultura si industria alimentara.
Semnatarii denuntului sunt Asociatia Româna a Carnii, Asociatia Producatorilor din Industria Laptelui, Patronatul National al Viei si Vinului, Rompan, Federatia Sindicala din Industria Alimentara si Federatia sindicatelor din agricultura Agrostar.
Saracia, si nevoile, si neamul
Majoritatea „taxelor“ invocate de alianta nefireasca dintre patronatele si sindicatele din industria alimentara nu contin nimic ilegal. Ele sunt fie preturile prestarii unor servicii publicitare, fie costuri de risc, pe care producatorii si comerciantii le impart. Cu toate acestea, ele sunt considerate de procesatori „practici abuzive, care urca artificial preturile si reduc profiturile“.
De fapt, aceasta este durerea lor cea mai mare - profitabilitatea care nu creste in pas cu majorarea cererii. Si asta pentru ca, desi piata alimentara din Romania este in plina ascensiune, marii producatori pica sub incidenta legii diminuarii profitului. Orice extindere a unei afaceri atinge un punct optim de profitabilitate, pe baza ponderii mai reduse a costurilor fixe in costurile totale, dupa care intra sub incidenta legii diminuarii profitului. Nu numai piata de retail este concentrata, ci si cea a producatorilor alimentari. Si unii, si ceilalti vor sa-si apere „saracia (profitul), si nevoile (de desfacere), si neamul (angajatii)“.
Publicitatea costa
Dar sa le luam pe rand. Taxele platite pentru inscrierea pe lista de furnizori, cele pentru promovarea produselor, acordarea de discounturi anticipate sunt, in realitate, cheltuieli publicitare, si tin de libertatea incheierii de contracte. Pentru o cota de piata mai ridicata este evident ca desfacerea produselor in supermarketuri este necesara. A fi inscris pe lista de furnizori inseamna garantia ca vei obtine mai multa vizibilitate pentru produsele tale, care vor fi vandute in marile magazine.
Taxa de raft nu este altceva decat costul unei vizibilitati (publicitati) si mai extinse in interiorul magazinului. Discounturile anticipate intra in aceeasi categorie, firmele care acorda discounturi fiind mai „indragite“ de consumatori. Acordarea de compensatii atunci când profiturile la vânzare au fost mai mici decât cele furnizate si platile pentru acoperirea produselor pierdute reprezinta costuri pe care producatorul si antreprenorul le impart.
Negocieri de pe pozitii de forta
Desi invoca faptul ca, prin „taxele“ impuse, supermarketurile vor majorarea preturilor, patronatele si sindicatele mai acuza marii retaileri si pentru faptul ca ieftinesc produsele. Ele denunta reducerea preturilor, sub amenintarea de a nu le mai primi produsele la raft. Un alt element acuzat este impunerea „unor clauze care nu reprezinta vointa ambelor parti“ si care avantajeaza retailerii. De exemplu, producatorii spun ca supermarketurile le impun sa nu vânda la un pret inferior in alte magazine.
Numai ca ei au libertatea sa nu semneze respectivele contracte, evident cu riscul de a nu fi prezenti in supermarketuri. Din moment ce au semnat contractele, „clauzele reprezinta vointa ambelor parti“. In realitate, marii procesatori acuza pozitia de forta de pe care negociaza supermarketurile, uitand insa ca, la randul lor, abuzeaza de aceasta pozitie cand negociaza preturi reduse cu micii fermieri, care nu pot primi subventiile de la stat decat daca au semnat un contract cu un procesator autorizat.
Regula de aur „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!“ este insa necunoscuta la nivelul lor. Iar pozitia lor de negociere in relatia cu fermierii este mult mai puternica decat cea a retailerilor, procesatorii avand de partea lor legislatia si ordinele ministrilor agriculturii. Solutia la problema clauzelor nu este insa interventia statului, ci publicitatea negativa pe care ar face-o supermarketurilor, daca firmele ar iesi public sa demaste pretentiile acestora. De nimic nu se tem mai mult firmele mari decat de o imagine negativa. Oricat de impozabila pare, orice firma este un urias cu picioare de lut, care se poate prabusi instantaneu, odata cu zdruncinarea credibilitatii in randul consumatorilor.
Cealalta solutie la care se gandesc producatorii, boicotarea supermarketurilor, este una sinucigasa. Chiar daca vor avea costuri - identificarea de noi furnizori, in special de pe piata externa, costuri cu transportul, cu negocierea de noi contracte etc. - retailerii vor pica in picioare, in timp ce producatorii interni vor disparea de pe piata. Eventual, si-ar putea desface produsele pe o piata externa, beneficiind si de deprecierea leului, insa costurile vor fi mult mai ridicate in cazul lor.
0
0
