Romania libera: 10.000 euro, taxa de intrare in supermarket

de Romulus Cristea     Romania Libera
Luni, 17 martie 2008, 6:22 Revista Presei | Business

Teama de dublarea taxelor si discounturilor pe care furnizorii trebuie sa le acorde, prin contract, marilor retele de magazine au iscat un conflict intre patronatele din industria alimentara si retaileri.


In medie, furnizorii achita zece taxe, care oscileaza intre cateva sute de euro si 10.000 euro. Aproape fara exceptie, furnizorii platesc o taxa de deschidere, o taxa de raft, alta pentru reclama si uneori achita un bonus pe cifra de afaceri. In total cheltuielile pentru introducerea produselor in circuitul marilor magazine pot urca pana la 40-60% din cifra de afaceri a furnizorilor. Pe de alta parte, furnizorii se feresc sa discute direct despre aceste taxe, lasand insa sa se inteleaga ca o reglementare de aplicare a acestor bonusuri si discounturi si mentinerea lor la un nivel acceptabil, ca in alte tari din Europa, ar putea stinge partial conflictul. Intelegerile contractuale dintre marile retele de magazine si furnizori au starnit controverse in mai multe tari si au fost chiar penalizate, sub presiunea consumatorilor. In vara anului trecut, retailerul Carrefour a fost amendat cu doua milioane de euro de un tribunal din Evry, ca penalizare pentru reclama falsa, vanzari ale marfurilor sub pretul de cost si refuzul de a specifica termenii contractuali in ce priveste taxele platite de furnizori. Ultimele doua puncte sunt pe agenda scandalului dintre furnizorii romani si marii retaileri.

Taxele si discounturile din ce in ce mai mari pe care furnizorii trebuie sa le acorde retelelor marilor magazine pentru a-si putea desface produsele au iscat un adevarat razboi intre producatori si retaileri. Patronatele si sindicatele din industria alimentara si agricultura au denuntat ceea ce ei numesc "abuzul de putere al supermarketurilor". In replica, retailerii sustin ca "preturile rezulta din interactiunea dintre cerere si oferta" si se respecta legislatia referitoare la activitatile din comert. Arbitrii afacerii, autoritatile cu drept de control, fie "continua sa monitorizeze retailul alimentar", fie considera ca e vorba de un conflict artificial aparut ca urmare a perioadei in care se renegociaza contractele. Sub presiunea evenimentelor, premierul Calin Popescu Tariceanu a solicitat Consiliului Concurentei sa intervina in disputa dintre furnizori si retaileri. Pentru a tempera spiritele, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a anuntat ca va media o intalnire intre partile aflate in conflict pentru a se discuta despre cresterea si transparenta preturilor. 


Integral in Romania libera.
























203 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version