Pagube fara precedent in istoria tranzitiei romanesti au fost provocate ieri de doua greve de proportii. Angajatii Dacia din Pitesti si cei de la fabrica Bergenbier din Blaj au blocat fluxurile tehnologice pentru a obtine salarii mai mari. Pentru investitori, acesta este semnalul unui nou risc pe care il prezinta afacerile in Romania, iar in cazul angajatilor, simptomele sint doua: au devenit constienti ca sint indispensabili pentru angajator, dar si ca escaladarea continua a salariilor i-ar putea lasa in urma din punctul de vedere al standardului de viata. Singurii care se bucura de greve sint specialistii in resurse umane, care in astfel de cazuri reusesc sa recruteze personal specializat la costuri ceva mai mici decit cele la care se asteptau.

7.500 de angajati ai uzinei Dacia Renault de la Pitesti au intrat ieri in greva generala, dupa ce administratia nu le-a oferit decit un sfert din cit au cerut. Sindicalistii au cerut o majorare a salariilor de 550 de lei, in doua transe, adica 350 de lei de la 1 ianuarie 2008, respectiv 200 de lei incepind cu 1 iunie. Ei au mai solicitat conducerii Dacia Renault marirea primelor de Paste si de Craciun cu pina la 50% din salariul mediu brut si a primei de vacanta pina la echivalentul unui salariu mediu brut.

Insa ultima oferta a conducerii Dacia, formulata vineri si valabila numai pina duminica, a fost o crestere salariala cu 118 lei. Propunerea nu a fost acceptata de sindicalisti, pe motiv ca nu acopera nici inflatia, asa ca ieri-dimineata, la ora 7.00, sindicalistii au intrat in greva generala si productia de masini de la Pitesti s-a oprit.

Nicolae Pavelescu, liderul Sindicatului Automobile Dacia (SAD), declara ieri ca „nu a mai vazut atitia oameni strinsi de pe vremea lui Ceausescu“. „Sint convins ca administratia ne va chema la negocieri dupa zece zile de greva, dar eu cred ca vom sta cel putin 20 de zile in greva pentru ca nu ne vor accepta conditiile. Noi nu cerem bani in plus. Cerem doar ca munca noastra sa fie respectata cu banii necesari.

La 150 de milioane de euro profit anul trecut, oferta lor de 12% e o jignire. Nu au crezut ca o sa intram in greva, au crezut ca o sa ne speriem de ei, dar uite ca nu e asa“, a mai spus Pavelescu, citat de corespondentul NewsIn. Reactia conducerii dupa declansarea de ieri a grevei nu s-a materializat insa intr-o noua oferta.

„Oferta noastra de marire a salariului cu 19% este una serioasa si realista, dar a fost valabila pina duminica seara. In schimb, daca adunam toate cererile sindicalistilor, ajungem la o crestere salariala de aproximativ 70%, ceea ce este imposibil de realizat. Administratia asteapta oricind la discutii reprezentantii sindicali, dar nu pot spune cit va dura aceasta greva“, a spus Liviu Ion, directorul de comunicare in cadrul SC Automobile Dacia SA, intr-o conferinta de presa de ieri, potrivit NewsIn.

Tot ieri a fost zi de greva generala in alt colt al Romaniei, la filiala Bergenbier de la Blaj, unde 180 de angajati, din totalul de aproape 200, au intrat la ora 7.00 in pauza de protest din cauza refuzului companiei de a le acorda majorarea salariala ceruta de 18%, potrivit NewsIn. Reprezentantii InBev Romania au oferit o crestere salariala de 15%, „tinind cont de valoarea inflatiei, de echitatea interna salariala si de particularitatile fiecarei pozitii“ si sustin ca majorarea salariala pe care au propus-o sindicalistilor din Blaj este „competitiva in raport cu ofertele altor companii din industria alimentara, potrivit unui comunicat al companiei.

Cotidianul