Cotidianul: Tarom intră în SkyTeam

de Doru Cireasa     Cotidianul
Miercuri, 7 mai 2008, 5:24 Revista Presei | Business

Cu o intarziere de trei ani, Tarom semneaza azi intelegerea de preaderare la a doua alianta aeriana mondiala. Pasagerii companiei nationale vor avea acces direct la 800 de noi destinatii.
 
La finele anului viitor, cel tarziu, romanii vor putea cumpara bilete Tarom pentru nu mai putin de 841 de destinatii mondiale, oferite de cele 14 linii aeriene partenere Tarom in SkyTeam. Intelegerea de preaderare la alianta, in calitate de membru asociat, va fi semnata azi, iar procesul de aderare se va incheia la finele anului viitor.

In absenta acestei calitati, clientii Tarom pot alege intre cele 31 de destinatii nationale si internationale oferite de linia aeriana, unele pe baza acordurilor code-share semnate cu zece linii aeriene. Pentru alte destinatii, clientii Tarom sunt obligati sa cumpere bilete de la diferite agentii, care cupleaza ofertele diferitelor linii aeriene, inclusiv ale Tarom, pentru a raspunde cererii.

Riscurile si dezavantajele sunt in astfel de situatii majore, printre care cel de ratacire a bagajelor, nevoia de emitere a mai multor bilete, pierderea legaturilor pe aeroporturile unde trebuie schimbata cursa.

 
Tarom are in prezent 150 de acorduri tip interline cu diferite linii aeriene, insa biletele nu pot fi cumparate decat de la agentiile de turism.

Intrarea Tarom in SkyTeam va schimba radical situatia. Odata semnat azi acordul de preaderare si intelegerile noi de code-share presupuse de acesta, pasagerii cu bilet SkyTeam in buzunar vor face check-in-ul doar o data pe aeroportul de imbarcare, terminalele pe aeroporturi vor fi unice, respectiv cele ale aliantei, iar procedurile vor fi simplificate.

Calitatea serviciilor va fi unica indiferent de linia aleasa. Destinatii exotice, ca insulele Fiji, Barbados, si Vladivostok vor deveni disponibile. Pentru biletele vandute, Tarom va primi un comision care poate ajunge la 10% in functie de negocierile care vor avea loc pentru semnarea de code-share-uri. Biletele SkyTeam vor putea fi cumparate de la oricare din cele 2.100 de ghisee din lume ale aliantei.

Tarom a inceput negocierile de aderare la SkyTeam in 2004, o data cu AirEuropa, Copa Airlines si Kenya Airways. Ultimele trei linii au devenit membri asociati in 2006, insa Tarom a ramas pe afara. Motivul este explicat de un oficial pentru transporturi aeriene al Ministerului Transporturilor. „Fiecare conducere care a venit dupa 2005 a considerat ca ceea ce a facut precedenta este prost si a luat de la capat totul. Nici negocierile cu SkyTeam nu au avut alta soarta“, spune acesta.

Cotidianul























190 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version