Cotidianul: Sefa Fondului Proprietatea, salariul la secret: 17.000 de euro

de Serban Buscu     Cotidianul
Joi, 19 iunie 2008, 1:43 Revista Presei | Business

Daniela Lulache
Foto: Cotidianul
Daniela Lulache, singurul director al Fondului si nasa a ministrului internelor, este acuzata de actionari ca primeste sume enorme, desi nu-si indeplineste obligatiile. Lulache nu vrea in ruptul capului sa-si dezvaluie leafa.

Nivelul ridicat al salariilor pe care conducerea Fondului Proprietatea (FP) si le-a stabilit, fara consultarea actionarilor, trezeste nemultumirea acestora. Unii actionari ai FP sustin ca singurul membru numit al directoratului are venituri peste oricare alt manager de stat din Romania, fara a avea insa rezultate notabile. Daca va fi disponibilizata de catre viitorul manager de fond, care va fi ales probabil pana la finele anului, Daniela Lulache va primi cu titlul de despagubire sapte salarii lunare, afirma aceiasi actionari.

„Dupa informatiile pe care le am, salariul doamnei Lulache este de cel putin 15.000 de euro pe luna, dar se vehiculeaza si cifra de 17.000 de euro.
 
Suma este peste cea primita de seful Bancii Central-Europene, Jean-Claude Trichet, sau peste veniturile guvernatorului BNR, Mugur Isarescu. Este mult pentru o persoana care conduce sapte oameni (12, potrivit informatiilor furnizate de Daniela Lulache - n.red.) si care nu are rezultate notabile si nu a dat actionarilor datele financiare definitive pentru anul 2007 si nici nu a prezentat proiectul de buget al FP pe anul 2008, dupa cum obliga legea.

Atat eu, cat si alti actionari suntem nemultumiti deoarece niciodata nu am fost consultati asupra nivelului salariilor cuvenite membrilor directoratului“, spune Georgios Kosivakis, actionar al FP. O alta nemultumire a actionarului FP este faptul ca directoratul are un singur membru, anume pe Daniela Lulache, fata de numarul minim de directori, stabilit prin lege la trei si care ar asigura transparenta directoratului.

Conducerea FP are o pozitie contradictorie. Pe de-o parte, ea sustine ca nu a primit niciodata o solicitare de clarificare de la actionari referitoare la nivelul veniturilor Danielei Lulache, dar in acelasi timp spune ca, oricum, daca ar primi-o, nu ar raspunde acesteia. „Sunt surprinsa ca eventualii actionari nemultumiti au ales calea presei pentru a-si exprima nemultumirile si nu ne-au adresat nici o solicitare noua“, a declarat ieri aceasta. Insa, chiar daca ar fi facut-o, nu ar fi aflat nimic.

Cotidianul























639 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    jenant (Joi, 19 iunie 2008, 12:24)

    mihu s [anonim]

    atat de tanara si atat de lacoma...:(
  • 0 (0 voturi)    
    halal natiune sa-ti fie somnul dulce!! (Joi, 19 iunie 2008, 18:25)

    nedespagubitul [anonim]

    De unde ia madam lulache ataita porcoi de bani pentru nemunca depusa?!
    Cumva are cota parte din valoarea caselor si terenurilor nerestituite cattre adevaratii proprietari sau ii face mafia imobiliara procent la cifra de afaceri??
    Traim in Romania si asat ne ocupa tot timpul ca nu mai avem cand sa ne ducem la vot sa ii trimitem unde le este locul!!!
  • 0 (0 voturi)    
    averea nestiuta a lui Lulache (Sâmbătă, 5 iulie 2008, 18:06)

    Vali [anonim]

    Madam Lulache are si un sot care are mari domenii printre care si domeniul de la AZUGA unde construiesc 3 corpuri de hotel,precum si o vila cu 2 etaje cu vreo 4 apartamente de lux.Aceasta din urma pare sa fie a finului adica a ministrului de interne(este terminata de un an de zile).Totodata fam. Lulache si-a extins sfera de influenta asupra acestui oras punind monopol pe consiliul orasenesc.Sa tot faci avere cu asemenea salarii in timp ce altii se chinuie sa obtina un salariu minim pe economie de 550 lei.Dl. guvernanti ce faceti cu bugetul acestei tari.Uni primesc cu paharul iar altii cu butoaiele.Rusine si ma-i vrem in Europa


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri