Compania israeliana Carmel Investments Group va investi in urmatorii cinci ani 400 de milioane de euro in construirea a 3.000 de apartamente si 50 de vile in Bucuresti si Cluj-Napoca.

„Primul proiect, denumit Green Vista, va fi construit langa scoala americana din zona Pipera. Investitia pentru acest proiect se ridica la 30-35 de milioane de euro. In afara de acesta, am mai achizitionat alte trei terenuri, doua in Bucuresti si unul in Cluj-Napoca”, a declarat ieri in cadrul unei conferinte de presa Jacques Beer, directorul executiv al companiei.

Proiectul din Pipera va avea o suprafata construita de 37.500 de metri patrati si va avea un numar total de 229 de unitati locative. Terenul pe care va fi construit are o suprafata de 9.000 de metri patrati, iar preturile locuintelor vor fi cuprinse intre 1.350 si 2.000 de euro pe metru patrat plus TVA. Lucrarile de constructie au fost demarate in luna august a anului trecut si vor fi finalizate in 2009. Din cele 229 de apartamente, 30 au fost deja vandute, iar zece au fost achizitionate de compania Cefin Group.

Gandul