500 de executivi din Romania castiga peste 10.000 de euro pe luna. Sunt cateva sute de manageri de calibrul acesta in piata, in jur de 500. In scenariul in care luam in considerare astfel de castiguri pentru primii trei oameni din companie - CEO, director financiar si director de operatiuni - numarul veniturilor de peste 10.000 de euro net ar putea ajunge la 1.000. Cu toate acestea, sunt putine companii care isi platesc atat de bine first-line managerii, scrie Ziarul Financiar.

Lakshmi Mittal in board-ul Goldman Sachs. Cel mai nou membru in board-ul grupului new-yorkez Goldman Sachs este renumitul om de afaceri indian Lakshmi Mittal. El a precizat ca nu crede in superstitii, fiind intrebat asta deoarece este al 13-lea membru al board-ului. Lakshmi Mittal este presedinte si CEO al ArcelorMittal, cel mai mare producator de otel din lume, scrie Capital.

Platim chirii mai mari decat in Suedia. O garsoniera de 45 de metri patrati cu un living spatios si o bucatarie pe masura in luxoasa cladire Turning Torso, din orasul suedez Malmö, se inchiriaza la aceleasi preturi ca in cartierul Drumul Taberei din Bucuresti. Chiar si comparatia intre apartamentele din doua cladiri rezidentiale proaspat construite arata ca este mai ieftin sa locuiesti in Suedia, scrie Evenimentul Zilei.

Romania ofera Voestalpine cel mai scump teren. Terenurile din Romania sunt cele mai scumpe dintre cele vizate de concernul austriac Voestalpine, comparativ cu cele din Turcia, Bulgaria si Ucraina, a declarat pentru Business Standard Peter Schiefer, reprezentant corporate communications Voestalpine, scrie Business Standard.

Aurul si-a recastigat statutul de investitie profitabila. Daca acum 20 de ani pietele de capital depaseau ca performanta bursele de marfuri, incepand cu anul 2000 aurul a intrat treptat pe o panta ascendenta, ce s-a accentuat odata cu aparitia crizei internationale de lichiditati. Cererea anuala pentru aur se situeaza in jur de 3.600 tone, dar productia miniera anuala ajunge abia la aproape 2.450 tone, scrie Financiarul.

Strabag: Romania ajunge la autostrazile Ungariei in 10 ani. Pentru prima data in 14 ani, de cand face afaceri in Romania, grupul austriac Strabag a scos Romania din lista “alte tari” si i-a dat propria rubrica in raportul anual. Atentia acordata Romaniei, care va aduce anul acesta 1% din cifra de afaceri globala a Strabag, vine in contextul asteptarilor mari pentru piata locala, scrie Business Magazin.

Veyron Sang Noir, in doar 15 exemplare. Bugatti a anuntat oficial ca editia speciala Sang Noir a lui Veyron va dispune de doar 15 exemplare inseriate si dedicate clientilor de peste Ocean ai marcii. Constructorul francez de origine italiana reuseste astfel sa isi mentina imaginea exclusivista inceputa cu editiile Pur Sang - dezvoltata in doar 5 exemplare vandute in totalitate chiar in ziua lansarii oficiale - si Veyron Hermes, scrie Automarket.ro.

Dezvoltatorii tin cartierele noi la sertar. Vanzarile slabe si problemele in obtinerea finantarilor de la banci ii determina pe dezvoltatori sa astepte o redresare a pietei imobiliare pentru a-si lansa proiectele, scrie Cotidianul.

Cele mai scumpe genti de lux care au trecut testul timpului. Burberry Lowry, Chanel 2.5 sau Fendi Baguette sunt cateva din gentile de lux al caror design a rezistat in timp, continuand sa fie in trend mai mult de un sezon, potrivit unui top realizat de revista Forbes, citata de DailyBusiness.ro.

Isarescu: Adeverintele false de venit, o industrie. Creditele acordate pe adeverinte de salariu false au ajuns sa-l ingrijoreze chiar si pe Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, dupa ce mai multi bancheri comerciali au aratat in trecut ca tentativele de frauda au crescut ingrijorator, scrie Ziarul Financiar.

Examenul “la sala” pentru permisul de conducere se va da pe calculator. Scandalul de coruptie din judetul Arges, cu permisele de conducere “cumparate”, a dus, printre altele, si la urgentarea introducerii sistemului de examinare computerzat, pentru examenul teoretic (“la sala”), in vederea obtinerii permisului de conducere, scrie AutoNews.ro.

Se cauta case ieftine, iar locuintele scumpe isi cauta cumparatori. Casa viitorului, care asigura o independenta energetica de aproape suta la suta a locatarului, a fost realizata la Iasi de catre un profesor universitar. Locuinta, care este doar un prototip, a fost ridicata in zona Bucium si arata modul in care energia solara poate fi utilizata pentru a acoperi intregul consum de energie necesar unei case, scrie Financiarul.