Business Report: Cel mai prost rezultat finianciar: 8,9 miliarde de dolari pierderi intr-un trimestru; cel mai scump apartament in Bucuresti: 1.200.000 de euro; Wikipedia iese pe print si in versiune audio, iar Guvernul vrea sa suprataxeze Petrom.

de Codrin Taut     HotNews.ro
Miercuri, 23 iulie 2008, 2:30 Revista Presei | Business

Străinii aduc mai mulţi bani în firmele autohtone. Valoarea investiţiilor străine ca aport la capitalul social al firmelor s-a ridicat, în primele cinci luni, la 1,86 miliarde de euro, valoare de peste două ori mai mare comparativ cu cea din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Cotidianul. Capitalul subscris a crescut în primele cinci luni din 2008, deşi numărul firmelor înfiinţate în acest interval a fost mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2007, respectiv 5.600 faţă de 6.515 companii.

Ritmul câştigurilor Vodafone a scăzut de trei ori. Veniturile Vodafone România au crescut cu numai 7,6% în primul trimestru fiscal, încheiat la 30 iunie, nivel de trei ori mai lent decât în intervalul similar din 2007, arată un comunicat al operatorului telecom. Această scădere puternică de ritm este pusă de companie pe seama unor decizii ale instituţiei de reglementare în telecomunicaţii, scrie Cotidianul.

Factura la încălzire creşte cu 20%. Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunţat că energia termică produsă în regim de cogenerare (adică, simultan cu producerea energiei electrice) se va scumpi în medie cu 9%, se arată într-o analiză „Capital“. Potrivit ANRE, modificarea va avea loc începând cu luna iulie. Cele mai mici scumpiri vor fi de 5%, iar cele mai mari poveri pe umerii consumatorilor vor depăşi 20% din preţul actual. Ultimele majorări de preţuri în acest domeniu au fost aprobate la începutul anului trecut. Creşterile de preţuri aprobate recent au fost necesare din cauza scumpirii explozive a combustibililor, spun cei responsabili, informeaza Evenimentul Zilei.

Analiştii Unicredit fac estimări tot mai optimiste economiei româneşti. Analiştii Unicredit susţin că economia românească va avea anul acesta o creştere de 6,8%, îmbunătăţind cu 0,8 puncte procentuale estimarea anterioară. Ei spun că această corecţie în sus a estimării se bazează pe aşteptările privind recolta agricolă precum şi a evoluţiilor macroeconomice pozitive, relateaza Gandul.

Şoc în SUA: Wachovia Bank pierde 8,9 miliarde dolari. Cel mai prost rezultat financiar pe care il poate anunta o companie este o pierdere de 8,9 miliarde de dolari intr-un trimestru. NU este vorba despre milioane, ci miliarde. Si nu de dolari de Zimbabwe, ci dolari SUA. Acest rezultat a fost anuntat de banca americana Wachovia. Dat fiind un rezultat atat de prost, dividendele vor fi reduse la minimum posibil, iar institutia a anuntat concedieri de 6.350 angajati. Unul dintre factorii care au dus la aceast rezultat este scaderea activelor sale cu 6,1 miliarde de dolari, titreaza Revista Capital.

Brokerii cer CNVM sa renunte la comisioane. Asociatia Brokerilor propune trecerea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) de la actualul sistem de autofinantare la statutul de institutie publica, cu finantare de la buget, si suspendarea comisionului aplicat la valoarea tranzactiilor bursiere, transmite Mediafax. Asociatia recomanda finantarea CNVM pe baza unui proiect de venituri si cheltuieli bine fundamentat, care sa fie controlat de reprezentantii statului, spun reprezentantii Asociatiei Brokerilor. Totodata, asociatia solicita CNVM suspendarea de urgenta a comisionului de 0,08% aplicat la valoarea tranzactiei si platit de catre cumparator, scrie Romania libera.

Programul Rabla pentru tractoare, lansat fara finantare. Anuntat cu mult entuziasm in luna mai, programul “Rabla pentru tractoare” este in acest moment sub semnul intrebarii. Desi programul trebuia sa demareze in august, Administratia Fondului de Mediu (AFM) nu dispune de fonduri si asteapta o eventuala rectificare bugetara la finele acestei luni, afirma Gardianul.

Wikipedia iese pe print si in versiune audio. Cea mai ampla enciclopedie on-line din lume vrea sa devina acum „singura carte cu peste 90.000 de autori din lume“, au anuntat oficialii fundatiei Wikimedia, care editeaza site-ul. Intre timp, o companie independenta a realizat un soft care permite celor grabiti, aflati la volan sau in alte asemenea situatii sa asculte in casti continutul paginilor Wikipedia de care sunt interesati. Pentru realizarea cartii tiparite, editura Bertlesmann va alege cele mai populare 25.000 de articole din baza de date, pentru ca altfel ar fi mult prea mult text pentru a fi compilat si tiparit. Volumul va cuprinde doar fragmente din articolele importante, incluzand si fotografii, iar lansarea comerciala va fi in septembrie 2008, la un pret de aproximativ 20 de euro, scrie Financiarul.

Guvernul cauta in UE model pentru a suprataxa Petrom. Romania asteapta semnalul Uniunii Europene pentru a aplica celei mai mari companii din economie - Petrom, privatizata in 2004 cu austriecii de la OMV, o suprataxa pe profitul realizat suplimentar in urma scumpirii fara precedent a petrolului si a carburantilor. Guvernul conditioneaza, practic, introducerea acestei suprataxe de crearea unui precedent la nivel european, informeaza Business Standard

Stolojan: Un istoric al creditului ar fi mai relevant decât adeverinţa de la fisc. Un istoric al creditului unui client ar fi mai relevant decât adeverinţele de la fisc atunci când banca decide acordarea unui împrumut, a declarat, la The Money Show, Theodor Stolojan. El a caracterizat drept "birocratică" ideea Băncii Naţionale de a condiţiona aprobarea unui credit de fişa fiscală depusă anul trecut, titreaza The Money Channel.

Topul apartamentelor in Bucuresti. 240 de metri patrati. Pe atat se intinde ocupantul primului loc din topul celor mai scumpe apartamente din Bucuresti, iar la un pret de 5.000 de euro pe metrul patrat, eventualul cumparator ar trebui sa scoata din buzunar 1.200.000 de euro pentru a si-l adjudeca. De cealalta parte, avem 20 de kilometri. Adica cat vor trebui sa parcurga zilnic dus-intors cei care aleg cel mai spatios apartament din cadrul clubului rezidential "Stejarii", in cazul in care drumurile ii poarta zilnic catre centrul capitalei. In schimb vor avea la dispozitie nu mai putin de 604 metri patrati, impartiti in sapte camere. Imobilul se afla intr-un ansamblu de circa 10 hectare si este inconjurat de alte 200 de hectare de padure. Apartamentul costa 1.800.000 de euro plus TVA. (Target)

Cei mai infideli angajati. Cea mai mare rata a fluctuatiei de personal, de aproape 80%, se inregistreaza in retail, ceea ce inseamna ca din 100 de oameni 80 aleg sa plece din companie in interval de un an. Pe urmatoarele locuri se situeaza call centerele - unde fluctuatia poate ajunge pana la 70% si unde "speranta medie de viata" a unui angajat in companie este de sapte luni - si constructiile, cu un turnover de personal de peste 60%, scrie Ziarul Financiar.
























3769 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    Nu înţeleg (Miercuri, 23 iulie 2008, 11:16)

    666 [utilizator]

    Ieri citeam, aici parcă, un articol (reclamă?) plin de laude la adresa ex-Connex, cum că le-ar fi crescut încasările precum Făt-Frumosul din poveste. Mă şi cruceam - în condiţiile în care ex-Dialog oferă sute de minute naţionale incluse în abonament şi pe pre-pay iar Vodafone numai preţuri aberant de mari şi nimic gratis.
    Care informaţie e cea reală?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă