In cadrul discutiilor privind proiectul de regulament referitor la limitarea riscului de creditare la imprumuturile destinate populatiei, expertii BNR si ai bancilor comerciale au cazut de acord sa se renunte la obligativitatea analizei stress-test, ne-au declarat surse din cadrul grupului de lucru.

In schimb, in textul ce va fi supus spre dezbatere Consiliului de Administratie al bancii centrale, va fi introdusa o noua prevedere, in cadrul articolului 4, care stabileste ca nivelul maxim al gradului de indatorare se calculeaza si in functie de riscul valutar, cel de dobanda si de posibilele cresteri ale comisioanelor.

Celelalte prevederi ale proiectului au ramas neschimbate, in sensul ca bancile vor calcula gradul de indatorare pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc, in anul anterior, in functie de fisele fiscale. „Documentul final va fi analizat in Consiliul de Administratie, probabil pe 31 iulie”, a afirmat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

Financiarul