Business Report: Olimpiada a crescut audienta TVR cu 70%; topul celor mai mari castiguri din tenis; Mercedes SL63 AMG - tunat; oligarhii rusi au invartit 3,6 miliarde de euro in Romania; topul celor mai profitabili retaileri, iar GSP iese in pierdere la pay-per-view pe internet

de Codrin Taut     HotNews.ro
Marţi, 26 august 2008, 0:30 Revista Presei | Business

Business Report
Foto: Hotnews
Piata terenurilor bate pasul pe loc, iar preturile scad. Criza de pe piata apartamentelor afecteaza si piata terenurilor. La inceputul anului, terenurile erau considerate ca fiind cea mai sigura investitie imobiliara, in conditiile in care existau deja semnale ca preturile apartamentelor vor inregistra un recul. Lipsa cererii pentru apartamente noi a afectat insa si piata terenurilor deoarece dezvoltatorii vor mai intai sa vanda apartamentele pe care le au pe stoc. Practic, acest segment al pietei imobiliare mai supravietuieste doar datorita cererii venite din partea celor care cauta loturi individuale pentru construirea unei locuinte, scrie Cotidianul.

Oligarhii rusi au invartit 3,6 miliarde de euro in Romania. Companiile rusesti care au investit in industria romaneasca au raportat, cumulat, in 2007, o cifra de afaceri totala de circa 12 miliarde de lei, potrivit datelor de bilant depuse la Ministerul Economiei si Finantelor, centralizate de Cotidianul. La un curs mediu de 3,3373 lei pentru un euro, calculat de BNR pentru anul trecut, inseamna ca cifra de afaceri a companiilor controlate de investitorii rusi a fost de 3,6 miliarde de euro, relateaza Cotidianul.

Guvernul renunta la banii din Congo. Datoriile de 10,6 milioane de dolari pe care Romania trebuia sa le recupereze de la Republica Congo au fost „topite“ de guvern in sume mult mai mici. Potrivit unui hotarari aprobate de executiv, Republica Congo va plati Romaniei, pana in toamna anului viitor, doar 2,3 milioane de dolari, adica doar 23% din datoria totala. Datoria reprezinta banii pe care Congo ar fi trebuit sa-i returneze provenind din operatiunile de export derulate inainte de 1990, informeaza Evenimentul Zilei.

Forta de munca, tot mai costisitoare. Costurile cu salariatii i-au facut pe angajatori sa cheltuiasca, in ultimul an, cu 20% mai mult pentru a-si mentine personalul. Salariatii din sanatate, invatamant si energie le-au provocat cele mai mari cresteri de costuri angajatorilor, in decurs de un an, potrivit Institutului National de Statistica (INS). Datele INS arata faptul ca, in al doiea trimestru, indicele trimestrial al costului orar cu forta de munca, dupa numarul zilelor lucratoare, a crescut, in medie, cu 21,84% fata de trimestrul II din 2007. Fata de primul trimestru, costurile cu angajatii s-au majorat cu putin peste 9%, scrie Evenimentul Zilei.

Fostii proprietari isi pot recupera pierderile cu actiuni de la Transgaz. Persoanele ale caror proprietati au fost confiscate in mod abuziv de regimul comunist si care nu pot fi retrocedate in natura vor putea fi compensate cu actiuni la societatea nationala de transport gaze naturale Transgaz, se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei si Finantelor (MEF). Ele au la dispozitie 30 de zile pentru a se hotari daca accepta oferta de 235,66 lei/titlu. Acesta valoare este cu 22% mai mare decat ultima cotatie inregistrata de titlurile Transgaz la Bursa de Valori Bucuresti. Asta inseamna ca toti cei care vor sa vanda imediat ce vor deveni proprietari pe actiunile Transgaz vor iesi in pierdere pentru ca nu vor reusi sa ia mai mult de 192,6 lei pe titlu, precizeaza Gandul.

Vanzarile auto incep sa creasca din trimestrul III. Cifra de afaceri in domeniul vanzarilor de autovehicule va creste cu 31% in trimestrul III din 2008 raportat la perioada similara a anului trecut. De asemenea, vanzarile de carburanti vor inregistra un avans in termeni valorici de 27%, potrivit anchetei de conjunctura pe trimestrul III, publicata de Comisia Nationala de Prognoza (CNP), citata de Romania Libera.

Un nou zacamant de gaze naturale descoperit in Moldova. Romgaz a descoperit un nou zacamant de gaze naturale la Berbiceni, judetul Bacau. Potrivit datelor preliminare, acesta are un potential de 200.000 metri cubi pe zi, se arata intr-un comunicat al companiei. Romgaz a anuntat ca va lua masuri  pentru conectarea sondei la sistemul national de transport. De asemenea, compania de gaze naturale de stat a anuntat la 17 iulie ca a descoperit un zacamant nou de gaze naturale tot in Moldova, la Roman, in localitatea Batranesti, iar datele preliminare arata un potential de 200.000 mc/zi, raporteaza Gardianul.

Olimpiada a plasat TVR pe locul trei. Jocurile Olimpice de la Beijing au crescut audienta postului public TVR 1 cu 71,43% la nivel urban, procentajul fiind valabil pentru perioada 8-21 august, comparativ cu 25 iulie-7 august. Cele doua saptamani de audiente ridicate au plasat postul TVR pe locul trei in clasamentul audientelor medii pe urban, in primele trei saptamani din august, cu un rating mediu de 1%, informeaza Business Standard.

Topul celor mai profitabili retaileri. Profiturile raportate pe 2007 de cele mai mari zece retele de retail cu dominanta alimentara (excluzand Metro Cash&Carry, ale carui rezultate nu au fost publicate pe site-ul Ministerului de Finante) au o valoare cumulata de 165 mil. euro, in conditiile in care afacerile totale derulate de aceste companii au depasit anul trecut 4 mld. euro. Retailerul cu politica de discount Plus a inregistrat si cea mai spectaculoasa trecere pe profit, raportand o marja a profitului net de 43% la afaceri de 183 mil. euro, dupa ce in 2006 compania inregistrase pierderi de circa 11 mil. euro, scrie Ziarul Financiar.

Topul celor mai mari castiguri din tenis.  Cu un venit anual de 26 milioane de dolari, celebra jucatoare de tenis Maria Sharapova se afla pe locul al doilea in topul celor mai bine platiti jucatori de tenis, in spatele lui Roger Federer, care a avut un venit estimat la 35 milioane de dolari. Federer se afla cu doar 1,5 milioane de dolari in urma lui Pete Sampras, cel mai bine platit tenismen din toate timpurile. Aflat pe locul al treilea, Rafael Nadal a avut un venit anual de 18 milioane de dolari, iar pe urmatorul loc se afla Andy Roddick, imaginea celor de la Lacoste, care a avut un venit de 15 milioane de dolari. Venus si Serena Williams, se afla impreuna pe acelasi loc, cu venituri de 15 milioane de dolari fiecare, scrie Capital.

Kicherer a tunat Mercedes SL63 AMG. Exclusivistul model Mercedes SL63 AMG a primit un plus de sportivitate din partea tunerilor de la Kicherer. Tunerii germani de la Kicherer au cosmetizat puterea si trasaturile aerodinamice ale exclusivistului model Mercedes SL63 AMG. Prima faza a tuningului a prevazut o usoara revizuire a motorului V8 de 6.2 litri marca AMG, scrie Automarket.

Steaua-Galatasaray, pay-per-view pe internet: mai mult branding decat castig financiar. Site-ul GspTV.ro va transmite, miercuri, meciul Steaua-Galatasaray din preliminariile Ligii Campionilor in direct, online, in sistem pay-per-view. Oficialii companiei au precizat pentru DailyBusiness.ro ca aceasta este mai mult o miscare de branding si ca acest meci nu va fi profitabil. Tariful pentru a putea vizualiza meciul, de oriunde din lume, este de 2,75 euro. "Pana in prezent s-au inscris cateva sute de oameni. Daca, sa zicem, s-ar inscrie undeva la 3.000, am putea spune ca ajungem undeva la break-even, dar nu cred ca acest lucru se va intampla la acest meci", a declarat Sorin Danilescu, director de dezvoltare GspTV.ro, afirma DailyBusiness.

Petrom, BRD si Alro, cele mai mari profituri din primul semestru. Doar sapte din cele 66 de companii listate la Bursa de Valori Bucuresti au inregistrat profituri semestriale care au depasit 100 milioane de lei. Si, potrivit traditiei, prima pozitie in topul valorilor nete ale profiturilor a apartinut companiei Petrom. Iar pe pozitia secunda s-a clasat o alta companie controlata de actionari straini, BRD Groupe Société Générale, informeaza Financiarul.
























2964 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Moldova ne face economii (Marţi, 26 august 2008, 1:47)

    Mujik [anonim]

    Excelenta veste zacamantul din Moldova, la cat costa mia de metri cubi de gaz, asta inseamna ca pe viitor vor fi in fiecare zi 70.000$ mai putin pt. rusnaci, adica peste 25.000.000 $/an de economie la importul de gaze.
    • 0 (0 voturi)    
      Asa si-asa... (Marţi, 26 august 2008, 9:20)

      Catalin Dimofte [utilizator] i-a raspuns lui Mujik

      Vestea e intr-adevar buna, dar nu va entuziasmati excesiv. E totusi vorba de un volum mic (1% din productia anuala a Romgaz?), DACA se materializeaza, cat e rezerva (cat timp vor putea sustine acest debit?), cat costa extractia (citeam pe undeva ca sonda e la 3000m) etc.
      Extragem gaze de 150 de ani si, din pacate, drumul e fara intoarcere, declinul e inexorabil... Iar daca va uitati pe cifre, vedeti ca e si rapid :-(
  • 0 (0 voturi)    
    mda (Marţi, 26 august 2008, 2:58)

    Cristi [anonim]

    teoretik da, practic nu o sa se ieftineasca gazul, asa k stam linistiti


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri