Business Report: Tariceanu are o parte din bani in titluri de stat; Recesiunea loveste publicitatea; avans de peste 70% pentru tabloide; Romania are potential agricol; Cea mai mare firma de leasing: Cu 4 lei/euro nu mai e de joaca, iar Romania se afla pe lista pentru o fabrica de motoare Peugeot

de Roxana Bobolicu     HotNews.ro
Miercuri, 8 octombrie 2008, 5:32 Revista Presei | Business

Business Report
Premierul Tariceanu are o parte din economii in titluri de stat (pentru ca sunt garantate 100%.) Informatia a aparut in timpul unei emisiuni la canalul public de televiziune, declaratie citata de Libertatea. "[...]Va spun in calitate de cetatean, si eu am recurs la un instrument foarte sigur, si anume, am cumparat, din economiile pe care le am, titluri de stat. E cea mai simpla si mai sigura formula, a cumpara titluri de stat romanesti care sunt garantate 100%. - a spus premierul in emisiune."

Cum vor fi "cantariti" solicitantii de credite dupa noile norme bancare.
Cei mai afectati de prevederile noului regulament al bancii centrale vor fi romanii care iau imprumuturi cu dobanzi variabile, pe perioade lungi de timp si nu prezinta garantii imobiliare, reiese din modificarile pe care unele banci le-au operat asupra normelor proprii de creditare, scrie DailyBusiness.

Cea mai mare firma de leasing: Cu 4 lei/euro nu mai e de joaca. Criza financiara internationala a determinat UniCredit Leasing, cel mai mare jucator de pe piata de profil, cu finantari in 2007 de 500 mil. euro, sa reduca semnificativ finantarile pentru proiecte de business si sa refuze companii carora le-ar fi acordat imprumuturi anul trecut, scrie Ziarul Financiar.

Studiu: Romania are potential agricol. Potrivit departamentului de cercetare din BCR, Romania are un potential agricol care nu a fost pana acum fructificat la adevarata sa valoare. In primul rand din cauza nivelului scazut de investitii in domeniu, vulnerabilitatea la conditiile meteo, dar si fragmentarea la maxim a suprafetelor agricole, scrie Capital.

Avans de peste 70% pentru tabloide. Piata cotidienelor tabloide a evoluat, in prima jumatate a acestui an, cu peste 72% fata de perioada similara a anului trecut, in contextul aparitiei si ascensiunii puternice a ziarelor Click! si Cancan. Potrivit BRAT, vanzarile cumulate in semestrul I 2008 de cele trei tabloide concurente - Libertatea, Click! si Cancan sunt mai mari cu aproape trei sferturi fata de situatia de anul trecut, cand Click! si Cancan de abia fusesera lansate pe piata, scrie Business Standard.

Peugeot: Romania se afla pe lista pentru o fabrica de motoare. Jean-Philippe Collin, presedintele grupului Peugeot, care detine o cota de piata de 4% pe piata locala, aflandu-se intre primii zece importatori auto, a declarat pentru ZF ca Romania se afla pe lista locatiilor companiei pentru constructia unei fabrici de motoare.

Anglia, tara in care se bea cel mai mult, legal, la volan in UE. Anglia ar putea deveni singura tara din Uniunea Europeana (UE) unde este legal sofatul cu o limita maxima de 80mg/100ml sange, daca guvernul va ramane consecvent si nu va modifica aceasta limita la 50mg/100ml sange, scrie Capital.

Metrul patrat in vila, mai ieftin decat la apartamente. Preturile vilelor disponibile pe piata incep de la 800 de euro metrul patrat, in varianta casei la rosu. Vilele sunt asemanatoare la pret cu apartamentele, in jur de 800-1.500 de euro metrul patrat construit, in functie de gradul de finisare, numai ca in loc de balcon, proprietarul vilei beneficiaza de o suprafata de teren de cateva sute de metri patrati. Pretul mediu al unui apartament nou este de 1.400-1.500 de euro/mpc, fara TVA, scrie Cotidianul.

Recesiunea loveste publicitatea? Anul acesta, primii 10 clienti publicitari au achizitionat cu 5% mai putin spatiu de reclama fata de aceeasi perioada a anului trecut. In acest an, din cauza crizei economice mondiale, investitiile in publicitate au devenit mai prudente. In 2009, cresterea pietei se va tempera, scrie Adevarul.

Impotriva curentului. Criza finantarilor - aceasta este temerea numarul unu pentru majoritatea dezvoltatorilor imobiliari din Romania. Nu si pentru sibienii Kurt Wagner si Klaus Reisenauer, care spun ca au deja peste 500 de milioane de euro pentru 11 proiecte de retail, scrie Money Express.

Cosmetizarea CFR Calatori, 600 mil. euro. CFR Calatori ar trebui sa cheltuiasca anual, in urmatorii cinci ani, peste 120 milioane de euro pentru modernizarea si achizitionarea de vagoane noi, pentru a face fata concurentei dupa liberalizarea pietei, cand in Romania vor intra companii straine, scrie Business Standard.

Citeste in Revista Presei si:
EvZ: Cum s-au reabilitat termic cehii, pe banii lor
Adevarul: Ultimatum Bechtel
EvZ: Tepele valutistilor, dezgropate de criza
Adevarul: Transportul in comun dauneaza sanatatii
ZF: Ce rol joaca miliardarii americani in mijlocul crizelor financiare majore?
Business Standard: A venit timpul investitorilor sofisticati!
Cotidianul: O companie din cinci vrea sa-si reloce activitatea
Automarket: Peugeot va construi viitorul 3008 in Rusia






















4211 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Vesti bune pt. Romania (Miercuri, 8 octombrie 2008, 11:15)

    Romanescu [anonim]

    1. Romania are al 4-lea potential agricol din UE, va deveni una din marile puteri agricole din Europa, dupa Franta, Italia, Spania. Avantajul nostru (fata de Polonia de ex.) e ca terenul si climatul ne permit sa cultivam si vitza de vie nu doar cartofi, si orez nu doar pepeni, plus toata gama de cereale, legume, fructe. Putem face mii de pastravarii dar putem scoate si icre negre de la Dunare. In afara de fructe tropicale, in Romania se poate cultiva aproape orice, avem munti, platouri, depresiuni, campii, delta, rauri si zone mai aride sau maritime. Trebuie timp pana se concentreaza suprafetele agricole suficient, dar exista interes si fonduri, in maxim 10 ani Romania va fi in topul productiei agricole si industriei agro-alimentare europene.

    2. Peugeot nu se inseala in alegere, Romania e o piata buna de desfacere, e excelent plasata fata de Balcani si vestul fostei URSS (zone unde e mai riscant sa investesti in conditii de instabilitate politica). Industria auto va suferi transformari, motoarele vor fi adaptate la noile exigente de consum si economie. E bine daca fabrici de ultima generatie in acest domeniu vor fi instalate in Romania, se va crea o emulatie si pentru inginerie, mai multi tineri vor fi interesati de o astfel de cariera.
    • 0 (0 voturi)    
      Fructe exotice (Miercuri, 8 octombrie 2008, 17:28)

      Mihai [anonim] i-a raspuns lui Romanescu

      Pai eu am citit ca in sud (Baragan) in curand s-ar putea cultiva smochini, la ce schimbari climatice sunt in ultima vreme. Banuiesc ca in sera se poate cultiva orice, pana la urma, campie e destula, daca sunt fonduri si se fac sere se pot cultiva si portocale/banane.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version