Dobanda la credite ajunge din urma camata.Dobânzile la împrumuturile pentru persoane fizice au crescut şi cu 5,5 puncte procentuale doar în ultimele zile, ajungând la 16,5%. Campioanele majorărilor sunt Alpha Bank şi UniCredit Ţiriac. Isărescu avertizează băncile că şi-ar putea pierde clienţii. Creditele noi de nevoi personale în euro acordate de Alpha Bank au, începând de la finele săptămânii trecute, o dobândă cu nu mai puţin de 5,5% mai mare. În urma majorării, costul creditului a ajuns la 16,5%. Alpha nu este însă singura bancă ce a decis să umble la dobânzi. Încă alte şase instituţii de credit au decis să scumpească împrumuturile pentru persoane fizice, unele doar pe cele în lei, altele doar pe cele în euro, iar UniCredit Ţiriac a preferat ambele variante. Banca italiană a adăugat până la 3 % la dobânzile pentru creditele în euro şi până la 5% pentru cele la creditele în lei, scrie Cotidianul.

Criza financiara: in imobiliare, toata lumea pierde. Specialistii spun ca 80% dintre proiectele imobiliare ar trebui regandite pentru a corespunde cererii de pe piata. Criza imobiliara nu loveste numai in dezvoltatori si in agentii imobiliari, ci si in companiile de constructii si in beneficiar. Specialistii considera ca unii dezvoltatori vor renunta la investitiile anuntate sau vor restructura unele dintre ansamblurile rezidentiale deja lansate. Mai mult, oferta de apartamente noi nu va mai creste in ritmul spectaculos inregistrat in ultimii ani. „Toti factorii angrenati in mecanismul imobiliar, banci, dezvoltatori, constructori, companiile imobiliare, statul, sunt afectati, in diverse moduri, de situatia creata si toti trebuie sa faca impreuna eforturi pentru a gasi solutii prin care clientii sa iasa din starea de asteptare si sa vrea sa cumpere“, spune Irina Petrescu, partener Esop Consulting, afirma Cotidianul.

Minusurile unei case, obligatoriu de prezentat cumparatorului. Viitorii cumparatori vor fi informati despre toate problemele zonei in care isi iau casa si despre istoricul proprietatii, a hotarat Protectia Consumatorilor. Agentiile imobiliare vor fi nevoite, in maximum doua luni, sa-i informeze pe cumparatori daca imobilele sunt afectate de zgomot, poluare, miros urat sau prezinta pericol de inundatii. In plus, vor trebui sa renunte la clauza contractuala care ii obliga pe consumatorii „suciti“ sa plateasca penalizari uriase. In caz contrar, risca amenzi intre 3.000 si 30.000 de lei, scrie EvZ.

«Baietii destepti» din energie pagubesc anual statul cu 260 milioane de euro. Infiintarea noului „campion energetic” de catre Guvern starneste reactii dure in randul specialistilor din energie. „Baietii destepti” sustin aceasta structura gigant pentru a scapa de presiunile tot mai mari pentru transparentizarea tranzactiilor cu energie, considera Jean Constantinescu, presedintele Institutului Roman pentru Energie (IRE). Potrivit acestuia, statul pierde anual aproape 260 milioane de euro din cauza contractelor preferentiale din sector, afirma Gardianul.

O partida de vanatoare in Romania costa cat o vacanta in Thailanda. Un pachet turistic de vanatoare in Romania, de trei nopti, echivaleaza cu tarifele practicate de operatori pentru un sejur de sapte nopti intr-o destinatie exotica, cum ar fi Thailanda, respectiv 1.000 de euro. Daca amatorii de vanatoare doresc sa practice acest sport in mod organizat, prin intermediul unei agentii de turism, acestia vor scoate din buzunar, pentru un pachet de trei nopti, intre 750 si 1.400 de euro. „Se asigura asistenta pe toata perioada in care se desfasoara vanatoarea, interpret, asistenta legala, cazare in camera single, transport in aria de vanatoare si organizarea vanatorii propriu-zise. Acest pachet poate costa de la 715 euro, pentru trei zile de vanatoare de porumbei salbatici sau potarnichi, pana la 1.400 de euro pentru o partida pentru un pachet de tot atatea zile destinat vanatorii de gaste salbatice. Valoarea piesei impuscate nu intra in costul pachetului, informeaza Gardianul.

Tour-operatorii mizeaza pe dublarea cererii pentru turismul de shopping. Cererea foarte mare pentru turismul de shopping a dus la dublarea volumului de astfel de sejururi in portofoliul agentiilor de turism. Reprezentantii agentiilor de turism sustin ca 10% din turistii care merg in vacanta in afara tarii in sezonul rece opteaza pentru sejururi de shopping. Agentia de turism Interra Travel, cu afaceri de 9 milioane de euro anul trecut, estimeaza ca va vinde in acest an 2.000 de pachete de vacanta pentru shopping, al caror pret variaza intre 250 si 450 de euro. Anul trecut, agentia a vandut peste 1.000 de astfel de pachete, care includ transportul cu autocarul, 3-4 nopti cazare la hotel de trei sau patru stele si turul oraselor. "Am imbunatatit pachetele fata de anul trecut pe baza cererii foarte mari din partea clientilor, scrie Romania libera.

Multinationalele strang cureaua pe internet. Coca-Cola si-a sistat toate proiectele publicitare online pana la sfarsitul anului, iar Beiersdorf si Procter&Gamble si-au redus bugetele. Spectrul recesiunii a ajuns si in publicitatea online. Investitorii au devenit mai prudenti atunci cand atribuie bugetele pentru comunicarea interactiva. Calin Rotarus, Managing Director Arbo Interactive, constata ca, in ultima perioada, consumul de publicitate online a scazut cu 10-15%. In ciuda acestui fapt, Rotarus este optimist: „Companiile mari (imobiliare, producatorii si dealerii auto, bancile) au inceput sa aiba probleme economice. Acestea isi scad, implicit, bugetele de comunicare. Advertiserii isi vor modifica strategia de marketing si vor investi mai multi bani in canalele cele mai eficiente, iar unul dintre acestea este internetul”, informeaza Adevarul.

Lanturile de magazine Billa, PIC si Spar, amendate de Consiliul Concurentei cu 850.000 de euro. Trei dintre companiile care activeaza pe piata de retail din Romania, Billa Romania SRL, Pic SA si Spar SRL, au primit din partea Consiliului Concurentei (CC) o amenda totala de 850.000 de euro. Cea mai mare amenda a primit-o Billa, de 2,14 milioane lei, urmata de Pic cu 819.000 de lei si de Spar cu 256.229 lei. Motivul anuntat de CC este “furnizarea de informatii incorecte”. „Informatiile eronate au privit clauza clientului cel mai favorizat, care marcheaza obligatia furnizorului de a oferi comerciantului cel mai bun pret de pe piata. Societatile respective au furnizat date incorecte cu privire la inexistenta acestei clauze in contractele lor comerciale”, se arata in comunicatul CC. Consiliul va prezenta rezultatele investigatiei din sectorul de retail alimentar in primavara anului viitor, titreaza Gandul.

Radiografia pietei auto la noua luni in Romania. Piata auto cauta cu greu sa atinga macar volumele de anul trecut, pe fondul crizei financiare ce se resimte si in sectorul auto european. Daca la nivelul Uniunii Europene (UE) inmatricularile de autoturisme noi in luna septembrie 2008 au fost cu peste 8% sub nivelul inregistrat in septembrie 2007 (cu o scadere la 9 luni de 4,4%), in Romania a fost inregistrat aproape acelasi volum ca si anul trecut (circa 24.000 unitati), cu o scadere de 2,6% la nivelul celor noua luni, potrivit Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA). Primul loc in functie de marca este ocupat tot de Dacia, cu 69.735 unitati vandute (26% cota de piata). Clasamentul este continuat de Skoda cu 20.144 unitati (cota de piata 7,5%), Volkswagen, cu 18.829 unitati (cota de piata de 7%), Renault cu 18.426 unitati (6,9% cota de piata), si Ford, cu un volum de 18.089 unitati (6.9% cota de piata). Aceste patru marci detin impreuna peste 54% din piata auto autohtona, scrie Capital.

Majorarea salariilor bugetarilor cu 50%, efort de aproximativ 6 mld. €. Majorarile salariale cu 50% ale tuturor salariatilor din sectorul bugetar (1,45 mil. angajati) ar insemna un efort bugetar de aproximativ sase mld. euro, adica o pondere in PIB de 4%, potrivit datelor MEF. In aceste conditii, deficitul bugetar ar sari la 6%, iar estimarea privind cresterea economica pentru anul 2009 s-ar injumatati de la 5-6% la 3%, afirma Business Standard.

Criza loveste TAROM: minus 8% pasageri in T3. TAROM, cel mai important operator aerian de pe piata locala, a inregistrat in trimestrul trei al anului (iulie-septembrie) o scadere de circa 8% a traficului de pasageri comparativ cu perioada similara a anului trecut, dupa ce dupa primul semestru raportase o crestere de 20%. Scaderea din ultimul trimestru este o premiera in ultimii ani si trage un semnal de alarma asupra pietei aeriene locale, care ar putea fi afectata de criza mondiala, scrie Ziarul Financiar.

Saab 9-3 Convertible Hirsch Edition. Saab a introdus pe piata o noua versiune sport a lui Saab 9-3 Convertible, creatie Hirsch Performance. Bazat pe Saab 9-3, cu motorul V6 de 2,8 litri capabil de 280 CP, noul model a primit un tratament ce ii sporeste performantele: motorul se poate mandri acum cu 300 CP, si un cuplu maxim de 400 Nm care ajuta la atingerea vitezei de 100 km/h in doar 6,4 secunde, avand o viteza maxima de 260 km/h. Alte modificari includ o noua suspensie sport si discuri de frana de 345 mm, scrie Auto.ro