Consuma mai mult decat produc, influenteaza intr-un mod negativ restul echipei, nu sunt suficient de bine pregatiti pentru posturile pe care le ocupa si nu se ridica la nivelul asteptarilor managementului - aceasta ar fi o scurta descriere a unor angajati neperformanti. Daca nu ii depistezi la timp si nu iei masuri, iti pot afecta afacerea. Consultantii in resurse umane spun ca domeniile in care sunt cei mai multi angajati neperformanti sunt IT, FMCG, comert (la departamentele de contabilitate, financial controlling si vanzari) si segmentul bancar (directorii de sucursale, senior relationship managerii). Dar agajati scumpi pot sa existe in companiile din orice domeniu, scrie StartUps.ro

Mercedes-Benz Romania a lansat oficial pe piata autohtona noua limuzina Clasa E, un model ce consolideaza pozitia pe care acest automobil o detine in fruntea clasei de lux. Considerat a fi unul dintre cele mai atente si elegante automobile din lume, noul model face un pas semnificativ in ceea ce priveste siguranta si confortul celor aflati in interiorul autoturismului. Noua Clasa E vine in intampinarea tuturor acelora care dovedesc un atasament deosebit fata de valorile si excelenta cu care Mercedes-Benz si-a obisnuit clientii de-a lungul timpului. Cele peste 20 de inovatii tehnice aduse de creatorii sai, alaturi de un design avangardist, transforma succesoarea modelului care s-a bucurat de cea mai mare apreciere in lumea intreaga, intr-un autovehicul care intampina si satisface nevoile celor mai exigenti clienti, scrie AutoNews.ro

Citroen C5 a incantat pe toata lumea inca din momentul in care primele detalii de design au fost facute publice. Cand stilul frantuzesc rafinat, de bun gust, se imbina cu o calitate a fabricatiei peste medie si materialele urmeaza aceeasi reteta, atunci poti spune ca ai de-a face cu o masina adevarata. Cu toate acestea insa, Citroen C5 are cateva minusuri deloc de neglijat, scrie StiriAuto.ro

Biroul Federal de Investigatii a pus sub sechestru vila lui Bernard Madoff din Palm Beach intr-o incercare aproape disperata de a recuperea cat de mult se mai poate din teapa de peste 50 de miliarde de dolari data de Madoff unor investitori mult prea increzatori. De asemenea, in cadrul aceleiasi actiuni de recuperare, autoritatile federale americane au pus sub sechestru si cele trei yachturi ale lui Madoff, relateaza Capital.

Valica Gorea, fostul pre­sedinte al Agentiei Nucleare, a declarat ca cea mai potrivita locatie pentru amplasarea viitoarei centrale nucleare a Romaniei este intre Fagaras si Talmaciu, pe Olt. Studiul de amplasament pentru aceasta a fost finalizat, si, potrivit acestuia, cele mai bine locatii se afla in judetele Brasov, Sibiu, Arad sau Cluj. Studiul a costat 3,58 milioane de lei, proveniti din fonduri structurale. De altfel, Ministerul Economiei, prin firma de stat Nuclearelectrica, vrea sa construiasca in prezent la Cernavoda doua noi reactoare nucleare cu o capacitate de peste 1.400 MW, scrie Bursa.

Directorii financiari, de productie si cei de resurse umane sunt cel mai bine platiti sefi de departamente din companiile de productie din vestul tarii, arata un studiu salarial realizat de compania de consultanta in resurse umane Aims Human Capital Romania pe un esantion de 75 de companii cu activitati in productie care activeaza in Banat, nord-vestul si centrul Romaniei. Un director financiar dintr-o companie de productie din zona de vest a tarii are un salariu mediu de incadrare de 3.190 de euro, in timp ce un director de productie castiga lunar in medie 2.500 de euro, iar un director de resurse umane ajunge la aproape 2.400 de euro. De altfel, cel mai mare salariu lunar brut inregistrat in studiul Aims, care a luat in considerare salariile pentru aproape 53.200 de angajati, este de aproape 10.000 de euro si apartine unui expatriat care activeaza in zona financiara. "Este vorba de o suma cuprinsa intre 9.000 si 10.000 de euro brut pe luna. Este un expatriat care este platit de pe statul de plata din Romania, ocupa o pozitie de top management, dar nu este director general", spune Gynella Parfenie, senior consultant in cadrul Aims Human Capital Romania, informeaza Ziarul Financiar.

Cea mai mare parte a posturilor de televiziune au inregistrat in luna martie scaderi semnificative ale audientelor fata de luna precedenta, insa clasamentul primelor cinci statii a ramas similar celui din februarie. Consumul total de televiziune a scazut in martie la putin peste 18 puncte de rating, scrie Business Standard. Solange Albu, directorul de cercetare al Realitatea TV, a explicat pentru Business Standard ca scaderile de audienta sunt naturale in aceasta perioada. “Au scazut audientele pentru ca vine primavara, pentru ca oamenii intra mai tarziu in casa, este o tendinta generala pe piata de televiziune. Pana si schimbarea de ora a influentat evolutia audientelor”, a spus aceasta. Solange Albu a precizat ca, de acum, ar trebui sa ne asteptam la cateva luni in care audientele vor raporta scaderi. “In februarie au fost si multe evenimente, s-au intamplat multe lucruri si se simte. Acum, in cazul scandalului cu arestarea lui Gigi Becali s-a simtit, audientele au crescut vizibil”, a mai spus ea.

Finantele vor monitoriza, lunar, cheltuielile companiilor finantate din bani publici. Unul dintre cele patru angajamente fata de FMI se refera la controlul cheltuielilor si la reducerea datoriilor marilor companii cu capital integral sau majoritar de stat. „In urma intelegerii cu FMI, Finantele trebuie sa monitorizeze toate companiile de stat, pentru reducerea volumului de arierate, creante si pierderi, dar si pentru imbunatatirea capacitatii administrative”, a declarat, pentru „Adevarul”, ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea. Potrivit oficialilor de la Finante, ministerul trebuie sa analizeze modul de incadrare in bugetele de venituri si cheltuieli ale companiilor de stat si sa informeze Fondul cu privire la evolutia datoriilor acestora. Masurile de reducere a cheltuielilor sau eventualele sanctiuni aplicate marilor datornici trebuie si ele raportate catre reprezentantii FMI.

Spania si Italia, aflate in recesiune, sunt responsabile pentru pana la 90% din totalul banilor trimisi acasa de romani. Anul trecut, Romania a primit de la cei care lucreaza in strainatate 8,7 miliarde de euro, aproape cat toate investitiile straine directe facute la noi in tara. In ultimele luni ale anului trecut, remiterile au fost in crestere fata de perioada similara a lui 2007, spre surprinderea economistilor romani. Ei au subliniat insa ca situatia va fi cu totul alta de la inceputul acestui an. In ianuarie, nivelul lor a scazut cu 10%, de la 536 de milioane de euro la doar 483 de milioane, scaderea zilnica fiind de peste 1,5 milioane de euro, scrie Gandul.

Oamenii de afaceri romani care si-au inregistrat firmele in asa-numitele “paradisuri fiscale” nu sunt ingrijorati de declaratiile dure ale celor mai industrializate state la adresa unor asemenea regimuri fiscale. Saptamana trecuta, la summitul de la Londra, statele din grupul G-20 s-au angajat sa actioneze impotriva paradisurilor fiscale, pe baza a doua liste intocmite de Organizatia Cooperarii si Dezvoltarii Economice, fara insa a se anunta masuri concrete. Exista, asadar, o lista “neagra”, a statelor care nu respecta reglementarile fiscale, ce cuprinde tari precum Costa Rica, Malaezia, Filipine si Uruguay, dar si o lista “gri”, a tarilor care le respecta partial. Pe cea din urma lista figureaza 38 de tari - intre care Monaco, Liechtenstein, Olanda, Elvetia, Luxemburg, Belgia, Insulele Cayman, Bahamas si Gibraltar. Decizia tarilor G-20 se aplica si romanilor care fac afaceri in cele 64 de paradisuri fiscale existente la nivel mondial, informeaza Gandul.

Executivul vrea sa elimine dreptul privind deducerea taxei pe valoarea adaugata (TVA) la achizitia de vehicule de catre companii si sa limiteze la 30% deducerea de TVA pentru intretinerea masinilor. Vizate de masura sunt si companiile de leasing, care nu-si vor mai putea recupera TVA aplicata ratelor de plata. Acest lucru va determina cresterea costului leasingului si, posibil, disparitia din piata a firmelor de profil. Romania urmeaza sa impuna restrictii privind dreptul de deducere a TVA pentru autoturismele utilizate de companii, asa cum procedeaza si alte state europene. Motivul principal este ca autovehiculele sunt folosite de catre angajati si in scopuri personale, iar o evidenta separata a modului de utilizare este dificil de tinut, sustin surse oficiale, scrie Gardianul.

Cel tarziu pana la sfarsitul lunii mai va fi finalizat planul de infiintare a noilor companii energetice din Romania. Ministrul Economiei a dat asigurari ca nici o companie existenta in momentul de fata nu va intra in procedura de executare silita. "Romania nu are o piata energetica functionala", a afirmat ministrul Adriean Videanu la Targu-Jiu. Videanu considera ca tara noastra ar putea juca un rol de excelenta in domeniu, dar pentru acest lucru, solutia cea mai buna ar fi crearea unor noi companii producatoare de energie electrica care sa aiba in structura flexibilitatea productiei, scrie Romania Libera.

In goana sa de a urbaniza Romania, Nicolae Ceausescu a facut un mare defavor localitatilor mai mari, transformate atunci in urbe. Rurala (PNDR) exclude, din start, prin masura 322 (renovarea si dezvoltarea satelor), 68 de orase din Romania care au sub 10.000 de locuitori, dar ca nivel de dezvoltare sunt asemanatoare cu un sat. „A fost o solicitare din partea oraselor foarte mici pe care nu am reusit sa le acoperim din cauza ca aceste proiecte se refera doar la zona rurala, scrie EvZ.

Aproximativ 350 de milioane de euro este suma pe care guvernul ar putea sa o colecteze anual prin impozitul forfetar pe care se pregateste sa il impuna. Potrivit unei centralizari facuta de Ministerul Finantelor, in anul 2007, din cele peste 617.000 de firme active, peste 242.000 au inregistrat pierderi. Altfel spus, aproape 40% din numarul total de intreprinderi au incheiat anul pe minus. Daca acestea ar fi taxate cu circa 1.500 de euro pe an, in vistieria statului ar intra in plus peste 363 de milioane de euro. Insa nu toate domeniile vor suporta noul bir. Conform unui proiect de ordonanta de urgenta, societatile comerciale care activeaza in anumite domenii vor plati un impozit de 6.500 lei anual, daca taxa de 0,5% din venituri este mai mica decat aceasta suma. Asta indiferent daca firma are sau nu profit, scrie EvZ.

Fabrica de la Craiova este tot mai aproape de obtinerea garantiei statului pentru creditul de 400 de milioane de euro de la BERD. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, vineri, ca Guvernul este foarte aproape de a acorda o garantie companiei Ford Romania, pentru ca aceasta sa demareze investitiile la uzina din Craiova. "Procedurile sunt avansate. Sunt foarte aproape de a acorda acea garantie pentru Ford. Atat locurile de munca, cat si taxele vor reprezenta o sursa importanta de venit pentru autoritatile din Craiova, Guvernul Romaniei a aprobat un memorandum privind acordarea garantiei Ford. Sunt procedurile de legatura in vederea acordarii acestei garantii guvernamentale. Acum depinde de Ford cum se va organiza. Guvernul e pregatit sa acorde aceasta garantie, scrie Cotidianul.