Investitorii nu se vor intoarce in Romania mai devreme de 2010. Investitorii din economiile central-europene vad luminita de la capatul tunelului, dar Romania a ajuns in coada listei privind oportunitatile de plasament, platind tribut intarzierii masurilor anticriza si dezechilibrului exagerat dintre cerere si oferta. Potrivit unui studiu recent al Deloitte, efectuat printre administratorii de fonduri PE, se asteapta ca, in perioada urmatoare, 79% dintre acestia sa isi concentreze atentia spre eventuale investitii in Europa Centrala si doar 5% in Bulgaria si Romania, 8% in tarile fostei Iugoslavii si 3% in tarile baltice, scrie Capital.

Credit record la BCR: 60 mil. euro pentru proiectul Silver Mountain al lui Dan Fischer. Doar cinci companii au accesat finantare de peste 10 mil. euro de la bancile din Romania in acest an, conform informatiilor disponibile: proprietarii Auchan, CE Rovinari, Scandia, ICCO sau primaria Baia Mare. Recent, BCR a aprobat un credit in valoare de 60 mil. euro destinat finalizarii complexului rezidential de lux Silver Mountain din Poiana Brasov, au declarat pentru Money.ro surse apropiate afacerii.

Chiria este mai scumpa ca rata la "Prima casa". Chiriile apartamentelor din Bucuresti au scazut cu aproximativ 20% de la inceputul anului, dar in momentul de fata sunt mai mari decat ratele lunare pentru un credit acordat prin programul "Prima casa", reiese din datele bancilor si agentiilor imobiliare. Astfel, chiria medie solicitata pentru un apartament cu doua camere din Bucuresti se ridica in luna iulie la 423 de euro/luna, scrie Ziarul Financiar.

Moment aniversar. Centura de siguranta a salvat un milion de oameni in ultimii 50 de ani. Tu o porti? Peste un milion de oameni supravietuiesc in prezent dupa ce viata le-a fost salvata, in ultimii 50 de ani, de o inventie la fel veche: centura de siguranta cu prindere in trei puncte. Nils Bohlin si Volvo, constructor auto renumit pentru siguranta si in zilele noastre, sunt inventatorii centurii de siguranta in trei puncte. Desi masinile moderne au nenumarate sisteme de siguranta, cum ar fi airbag-urile, centura de siguranta ramane cel mai important sistem de siguranta pentru pasageri. Fara ea, airbag-urile nu ar face decat sa lezeze si mai puternic corpul pasagerilor, scrie StiriAuto.ro.

Primim „ratii de saracie” de la UE. Aproximativ 2,8 milioane de persoane cu venituri foarte mici vor primi cate patru kilograme de zahar si 15 kilograme de faina, din fonduri alocate Romaniei de Uniunea Europeana. Pentru acest an, tarii noastre i-au fost repartizate 28 de milioane de euro, bani proveniti din Fondul European de Garantare Agricola, scrie Evenimentul Zilei.

Cat te costa sa-ti faci o casa ieftina, care rezista 100 de ani. Au patruns timid pe piata constructiilor, dar din ce in ce mai multi romani apeleaza la serviciile firmelor specializate pentru a-si construi o casa in stilul american, de lemn, pe structura metalica, sau pasive. Avantajele sunt numeroase, unul dintre ele fiind si pretul, cu 50% mai mic decat cel al caselor „clasice”, din caramida. Casele de tip american pot fi construite in orice anotimp, iar timpul de executie pentru o locuinta la cheie este de maximum trei luni. Pentru constructie se folosesc panouri termoizolante de tip „sandvici”, care asigura un consum de energie redus pentru incalzirea locuintei in perioada de iarna, scrie Gandul.

Calitatea in constructii: Un cutremur va arata adevarul. Aflat in imposibilitatea de a controla intreaga piata cu angajatii existenti, Inspectoratul de Stat in Constructii spune ca proba calitatii lucrarilor se va da la primul cutremur. Cat de mare e riscul sa se repete catastrofele din Abruzzo (Italia), unde au fost afectate cladiri in valoare de peste 1,5 miliarde de euro, sau Turcia, in 1999, cu 722 de imobile distruse? Raspunsul sta mai degraba in calitatea, de multe ori indoielnica, a materialelor de constructii folosite de constructorii autohtoni si in respectarea proiectelor si a autorizatiilor dupa cerintele carora s-a construit in ultimii ani in Romania, scrie Capital.

Lupte libere intre Guvern si banci. Nevoia de finantare a Guvernului este ridicata, iar in conditiile in care creditarea a devenit extrem de prudenta, cumpararea de obligatiuni pare a fi cea mai buna optiune pentru banci. Cu toate acestea, rezultatele ultimelor licitatii pentru titluri de stat arata ca un procent foarte mare din emisiuni ramane nevandut. Parerile analistilor privind decizia bancherilor sa nu cumpere titluri de stat sunt impartite, scrie Bursa.

Bloggerii au caștigat mai mult din publicitate in prima parte a anului. Criza economica i-a indreptat pe advertiseri spre bloguri, ca modalitate mai ieftina de publicitate, cu rezultate masurabile. Cristian Manafu, care anul trecut estima piata de publicitate pe bloguri la circa 100.000 de euro, spune ca aceasta se va dubla anul acesta, scrie Business Standard.

Analistii: Piata isi va reveni cand apartamentele vor costa 700-800 euro/mp in București. Ieftinirea apartamentelor noi si vechi din Capitala va continua pana la jumatatea anului viitor, cand piata se va stabiliza. Unde? La un pret de 700-800 de euro pe metru patrat, indiferent de vechimea locuintei, suma fiind echivalentul aproximativ a doua salarii medii la nivel national, spun analistii intrebati de Money.ro.

180 de euro pe metru patrat pe luna chirie in Gara de Nord. CFR SA intentioneaza sa inchirieze unor firme spatii in sase gari, precum si in cladirea administrativa a Regionalei din Capitala si o zona de pe linia Bucuresti-Constanta, cu preturi minime de pornire intre un leu si 715 lei pe metru patrat, fara TVA, lunar, a anuntat ieri compania, scrie Ziarul Financiar.

Noul Bugatti Bordeaux, simulat pe calculator. Bordeaux, noul model Bugatti, despre care se discuta tot mai insistent in presa de specialitate, continua sa fie invaluit in mister. Unele surse dau ca sigura aparitia acestuia peste o luna, cu ocazia Salonului de la Frankfurt. Pe baza imaginilor teaser aparute luna trecuta, unele publicatii au trecut la simularea acestui model pe calculator, scrie 24auto.ro.

Telefoanele premium au invadat, in plina criza, magazinele din Romania. Se pare ca recesiunea nu constituie un motiv pentru ca romanii sa renunte la una dintre cele mai mari pasiuni ale lor: detinerea unui supertelefon. In numai cateva zile au fost lansate o sumedenie de exclusivitati, care de care mai celebre: iPhone-ul 3G S al celor de la Apple, primul smartphone de la Toshiba – si cel mai puternic in acest moment – sau HTC Magic, cel mai nou telefon cu platforma Android, sunt numai cateva exemple care arata in mod clar ca supertehnologiile sunt cerute si asimilate in continuare de consumatorii romani, scrie Romania libera.