„Rent-to-buy”: chirias in viitorul tau apartament. Blocarea pietei imobiliare si perspectivele destul de slabe pe care programul „Prima Casa” le aduce pe segmentul locuintelor noi i-a fortat pe dezvoltatori sa apeleze anul acesta la metode de vanzare cat mai ingenioase. Printre acestea se numara si sistemul „rent-to-buy”, imprumutat din Vest, in care chiriile se acumuleaza, practic, intr-un avans in momentul in care te decizi sa cumperi locuinta in care ai locuit vreme de mai multi ani, scrie Capital.

Inceputul sfarsitului recesiunii? Ce sanse avem sa iesim din criza in 2009. Rezultatele economice din Statele Unite, Germania si Franta anunta o posibila iesire mai rapida din criza, inca din acest an, dovada ca indicele increderii in economia mondiala a atins in aceasta luna cel mai inalt nivel din ultimele 22 de luni. Scepticii cred insa ca semnalele sunt false, iar recesiunea se va intinde pe cel putin 2 ani de acum incolo, scrie DailyBusiness.ro

Trabantul revine in forta, cu motor electric. Unul dintre simbolurile fostei Germanii de Est, masina de mici dimensiuni cunoscuta cu numele de "Trabant" va avea o revenire spectaculoasa la Salonul Auto International de la Frankfurt, care va avea loc in septembrie. De data, aceasta, Trabantul vine echipat cu un motor...electric. Astfel, prototipul "Trabant nT" va fi prezent la cea de-a 63-a editie a Salonului Auto de la Frankfurt, unde producatorul de autoturisme IndiKar va incerca sa atraga investitori pentru a aduce pe sosele o noua masina, prietenoasa cu mediul, scrie Capital.

Incepe haosul in agentiile guvernamentale. “Gata cu golaneala in cheltuirea banului public!”, a fost mesajul premierului Emil Boc, transmis dupa ce fiecare ministru al cabinetului a prezentat variantele de reorganizare a agentiilor din subordine, reorganizare ce duce la desfiintarea a aproximativ 10.000 de posturi din institutiile publice si la o economie anuala de 52 milioane de euro, scrie Business Standard.

Criza trimite inapoi cu trei ani singura piata unde Romania a batut media europeana la consum - berea. Producatorii mici si mijlocii de bere au fost cei mai afectati in primele sase luni ale acestui an, dupa ce vanzarile lor s-au micsorat cu 18% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, iar unele fabrici si-au inchis deja portile. Previziunile nu arata prea bine nici pentru a doua jumatate a anului In cazul in care declinul va continua si in semestrul doi, consumul de bere al fiecarui roman va fi cu zece litri mai redus fata de anul trecut, scrie Ziarul Financiar.

Loganul de la Dacia, la mare cautare in Bulgaria. Loganul autohton este cel mai vandut model de autoturism al momentului in Bulgaria, chiar daca piata de la sud de Dunare s-a prabusit cu 49% in ultimele sapte luni, anunta agentia Agerpres, citata de Gandul. De la inceputul anului, bulgarii si-au cumparat 998 de Loganuri, una dintre cele mai accesibile masini noi din tara lor, stimuland vanzarile grupului Dacia-Renault. La numarul total de vehicule vandute conduce detasat Toyota, care a vandut 1.815 masini. Cu toate acestea, niciun model al producatorului japonez nu a reusit sa intreaca Loganul in preferintele bulgarilor, scrie NewsChannel.ro

Consumul de produse romanesti ne va scoate din criza. Doua dintre cele mai mari puteri economice ale UE, Germania si Franta, au depasit recesiunea ca urmare a cresterii consumului, potrivit Eurostat. In Romania se aplica masuri de stimulare a consumului, insa analistii sunt de parere ca mai intai trebuie restabilita increderea populatiei in economia nationala si, mai ales, ca romanii sa consume produse romanesti, scrie EvZ.

Cele mai scumpe iahturi vandute in Romania in 2009.Business Magazin a realizat topul celor mai scumpe ambarcatiuni vandute in acest sezon in Romania. Piata a inceput sa ia avant si, in ciuda crizei financiare, ar vrea sa prinda valul mare - daca si conditiile de vreme, de infrastructura si de turism vor fi favorabile. Cred ca industria iahtingului in Romania este inca la inceput, dar se poate ca in urmatorii ani numarul barcilor de agrement sa creasca semnificativ. Aceasta depinde insa si de conditiile create pentru dezvoltarea turismului in Romania, iar turismul, la randul sau, depinde de dezvoltarea infrastructurii. In fine, depinde si de vointa politica”, spune omul de afaceri George Copos, proprietarul a trei ambarcatiuni cu vele, dintre care cea mai scumpa este un model Jeanneau Sun Odyssey 54, achizitionat din Franta in 2006 pentru 515.000 de euro.

Aeroportul International Brasov, finantat de britanici. Aeroportul International Brasov va fi finantat de un concern de banci din Marea Britanie, a anuntat presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, acesta afirmand ca investitia britanicilor se ridica la aproximativ 87 de milioane de euro. Valoarea intregului proiect "Aeroportul International Brasov - Ghimbav" depaseste putin suma 100 de milioane de euro. Pentru demararea lucrarilor este insa nevoie de contractarea de catre Consiliul Judetean a sumei de 14 milioane de euro, reprezentand contributia judetului la proiect. Banii de la bancile britanice vor fi virati in luna septembrie, scrie NewsChannel.ro care citeaza ziarul Buna Ziua Brasov.

Bursa gazelor, abia peste doi-trei ani. Oficialii ANRE (reglementatorul pietei de energie) au declarat, recent, intr-un interviu acordat ziarului BURSA, ca doresc ca, intr-un an de zile, sa avem si o "bursa" a gazelor. In acest scop, trebuie perfectate mecanismele de tranzactionare si cele de echilibrare, iar "Transgaz" trebuie sa infiinteze operatorul de masurare si operatorul care va administra piata gazelor. Ioan Rusu, directorul general al "Transgaz", ne-a declarat: "Un an de zile nu este un termen suficient pentru a avea o bursa functionala a gazelor. Intr-adevar, acum implementam sistemul de masurare SCADA pentru reteaua nationala de transport si avem si un cod al retelei, care disciplineaza comportamentul operatorilor, scrie Bursa.

Furnizorii vor sa-i scoata din joc pe „baietii destepti”. Competitorii se opun prelungirii vreunui contract al Hidroelectrica, singurul producator care nu vinde electricitate in mod transparent. Posibilitatea ca Hidroelectrica, cel mai mare si mai ieftin producator de energie, sa prelungeasca tot prin negociere directa o parte a contractelor cu „baietii destepti” a starnit reactii printre alti jucatori din piata de energie, scrie EvZ.

Asiguratorii ataca service-urile: reparatiile, mai ieftine in Ungaria. Locuiti aproape de granita cu Ungaria si ati avut un accident cu masina la care aveti polita Casco? Decat sa apelati la un service din tara, mai bine alegeti unul de la unguri, unde va costa mai putin. Acesta este sfatul unor asiguratori din Romania. Ei sustin ca si timpul de reparatie este la jumatate decat in service-urile autohtone. Care este de fapt miza luptei dintre cele doua tabere, cea a asiguratorilor si cea a service-urilor? Simplu: un miliard de euro, adica valoarea din 2008 a despagubirilor platite de firmele de asigurari pentru politele auto Casco si RCA, suma care a intrat in conturile service-urilor si ale importatorilor de piese, scrie Gandul.

Skoda pregateste un raspuns la TATA Nano? Conform unor surse din presa germana, se pare ca Skoda va prelucra Volkswagen Up! si va prezenta o versiune mai ieftina de 5.000 euro, menita sa concureze TATA Nano. Up! si variantele SEAT, respectiv Skoda vor fi produse in fabrica din Slovacia, unde VW a investit 308 milioane euro. Up! va iesi primul de pe liniile de productie, dar va fi urmat relativ repede de versiunea ceheasca, scrie Auto.ro