Moment istoric: rata la banca este mai mica decat chiria. Pentru prima oara in istoria pietei imobiliare romanesti, chiria este mai mare decat rata la banca. Dintr-un calcul realizat de capital.ro pe baza informatiilor furnizate de portalul AnunturiParticulari.ro, rezulta ca rata in cazul achizitiei unei garsoniere vechi prin programul „Prima Casa“, in Bucuresti, este de 215 euro/luna, in timp ce chiria medie pentru acelasi tip de imobil este de 266 euro/luna. In cazul unui apartament vechi cu doua camere din Bucuresti, rata lunara, la achizitia prin „Prima Casa“, este de 340 euro, in comparatie cu 364 euro, cat este chiria medie lunara, scrie capital.ro.

Afacerile lui Mittal la Galati au scazut cu nu mai putin de 1,1 miliarde de euro in 2009. In Romania cererea si-a revenit de asemenea, insa intr-un ritm mai lent. Afacerile combinatului siderurgic ArcelorMittal Galati, controlat de miliardarul indian Lakshmi Mittal, au scazut anul trecut cu 58%, la circa 800 de milioane de euro, de la un nivel de 1,94 mld. euro consemnat cu un an in urma, atat ca urmare a prabusirii cererii de pe piata, cat si a preturilor la tabla groasa, principalul produs al combinatului, spun reprezentantii companiei. Combinatul a trecut pe pierdere, dupa ce incheiase anul precedent cu un profit net de 164 mil. euro. Conducerea companiei nu a precizat care a fost valoarea pierderilor, scrie Ziarul Financiar.

Cat costa sa te aperi de hoti, daca ai casa langa Capitala. Pretul atractiv al unei proprietati pe langa Bucuresti nu mai este un atu daca va mutati intr-o zona unde au loc spargeri dese de locuinte si riscati sa aveti frecvent neplaceri. Asigurati-va si ca firmele de securitate ofera servicii pentru zona in care vreti sa va mutati. Cu cat sunteti mai departe de Bucuresti, cu atat aria de interventie a acestor companii se restrange, din cauza numarului redus de clienti, dar si a imposibilitatii de a ajunge in timp de 10 minute la locul faptei, scrie evz.ro.

Cand graba strica treaba. „Virtualizarea nu este in mod inerent nesigura“, spune Neil MacDonald, vicepresedinte Gartner. „Cu toate acestea, cele mai multe procese de virtualizate sunt implementate nesigur. Este un rezultat al imaturitatii procedeelor alese, al instruirii limitate a personalului, revanzatorilor si consultantilor.“ Ah, brutal mod de a pune degetul pe rana! Dar si faptul ca un proces considerat indeobste mai sigur si mult mai eficient decat alternativa clasica (a multor servere fizice si a multor aplicatii instalate) a ajuns periculos (pentru ca este privit cu superficialitate) merita tratat cu cateva palme dupa ceafa, scrie Business Cover.

Doar 5% dintre utilajele vechi, inlocuite. Pe 20 martie incepe "Rabla pentru utilajele agricole", program prin care Guvernul isi propune sa modernizeze parcul national de tractoare si combine, si sa creasca, astfel, eficienta agriculturii care, la acest capitol, este codasa in UE. Din cele peste 150.000 de utilaje agricole invechite, anul acesta vor fi inlocuite doar 5.880 de tractoare si masini agricole autopropulsate, scrie Bursa.

Facebook este mai popular decat Google. Facebook, reteaua de socializare online, a reusit sa ia fata Google la audienta in Statele Unite, pentru prima data de la infiintare, si continua sa creasca mai repede decat Google, conform firmei de cercetare Hitwise. Facebook a obtinut o cota de 7,07% din totalul vizitelor online saptamana trecuta pe piata americana, iar Google a avut 7,03%, conform unui raport al companiei HitWise, scrie capital.ro.

De ce evita fondurile de investitii anumite companii? Chiar daca o afacere este profitabila si se dezvolta de la an la an, acestea nu sunt motive suficiente ca un fond de investitii sa fie interesat sa o cumpere sau sa devina actionar. In plus, nu conteaza doar cresterea, ci si perioada de timp in care se realizeaza aceasta si marjele de profit obtinute. Cornel Marian, Managing Director la fondul de investitii Oresa Ventures Romania, spune pentru startups.ro ca nu este suficient ca firma sa fi facut profit mare intr-un an de boom economic sau intr-o perioada cand competitia era mai putin intensa. Andrei Diaconescu adauga faptul ca un fond de investiti renunta la o investitie dupa ce a inceput negocierile, chiar si pentru o afacere foarte buna, daca interesul fondului la nivel regional scade.

CEO-ul Henkel: Ce-a fost mai rau in regiune a trecut. Kasper Rorsted, CEO-ul Henkel, care conduce un business de 13,5 miliarde de euro la nivel global si care a facut recent prima sa vizita la sediul din Romania al companiei germane, spune ca nu se asteapta sa vada un al doilea val al crizei in regiunea Europei de Est si prognozeaza revenirea pe crestere a vanzarilor subsidiarei locale in acest an. "Cred ca pana in 2011 vom vedea o redresare a cererii pe piata romaneasca, in conditiile in care nu ma astept sa vad un al doilea val al crizei in regiune ", a afirmat Rorsted citat de Ziarul Financiar.

Managerul are creier ca sa nu treaca singur prin toate. Cand Romtelecom a venit pe piata cu ideea programului Cost Consultancy , de asistenta acordata clientilor in optimizarea costurilor, a fost o reactie la situatia din piata, inainte de a fi o strategie de marketing si vanzari sau un produs in sine. Dar, ceea ce a pornit ca un mic proiect pilot pe aproximativ 200 de clienti a devenit azi strategie a companiei, prin care „30%-40% dintre clienti cumpara de la noi produse si servicii care rezulta in optimizarea costurilor lor. Este una dintre cele mai de succes campanii pe care am avut-o pana acum, de fapt“, explica George Makowski, Director Executiv Comercial, Segment Business la Romtelecom, citim in Business Cover.

Porneste-ti masina din iPhone! Viper SmartStart, aplicatia cu ajutorul careia iti poti comanda masina din iPhone este disponibil acum si in Romania. Lansarea oficiala a produsului a avut loc in cadrul 4Tuning Days 2010 sistemul de securitate cu pornire de motor fiind instalat pe un autoturism demo.Cateva mii de persoane au avut ocazia sa testeze sistemul pe viu in standul Falcon Electronics, distribuitorul roman al produsului, scrie Adevarul

Volkswagen R, noua divizie sport de la VW. Pentru a raspunde cererii in crestere de modele sportive, Volkswagen isi lanseaza propria divizie sport. Asa cum BMW are M sau Renault foloseste RS, la Volkswagen noua linie se va numi, simplu, R. In cazul constructorului de la Wolfsburg, Volkswagen R va reuni echipele care se ocupa de personalizarea modelelor din linia R, precum si de gama de accesorii exclusive cu acelasi nume, scrie 24auto.ro.

Alaturi de noul BMW Seria 5, vor fi lansate in Romania si noile BMW Seria 3 Coupe si Cabriolet. La numai cateva zile de la debutul mondial de la Salonul Auto de la Geneva, incepand cu 18 martie, premierele BMW sunt deja disponibile in showroomurile din Romania. Cea de-a cincea generatie a BMW Seria 5, unul din cele mai emblematice modele ale marcii, se evidentiaza prin desingul sportiv si elegant. Noile BMW Seria 3 Coupe si Cabriolet se prezinta cu un design reimprospatat din care se remarca blocurile optice restilizate si o gama extinsa de motorizari. Toate noutatile stau sub semnul noilor tehnologii marca BMW EfficientDynamics, scrie StiriAuto.ro.