Business Report: Cel mai mare salariu din industria medicala - 24.000 de euro net pe luna; Topul celor mai bine platite limbi straine care aduc venituri lunare de peste 3.000 de euro; ”Costurile Economice ale Excluderii Romilor", peste 1 miliard euro anual in Romania; Ce faci cand nu poti folosi cardul in afara tarii

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Luni, 12 aprilie 2010, 3:48 Revista Presei | Business

Business Report
Foto: Colaj foto
Firmele castiga banii UE, statul mai asteapta. In timp ce statul reuseste cu greu sa absoarba fondurile UE, in mediul privat, concurenta e acerba. Din cele 86 de firme mari calificate in programul de crestere a competitivitatii, aproape un sfert au obtinut finantari nerambursabile. Dupa aproape un an si jumatate de la depunerea proiectelor in cadrul programului Cresterea Competitivitatii Eco­nomice, 13 companii din cele 28 calificate au semnat contractele de finantare si pot incepe investitiile, scrie Capital.ro

Cel mai mare salariu din industria medicala: 24.000 de euro net pe luna. Robert Popescu, CEO al A&D Pharma, si-a dublat salariul in 2009. Grupul A&D Pharma are afaceri de 500 mil. euro, cu 100% mai mult fata de 2005. Vanzarile de medicamente si bugetul casei de sanatate s-au dublat in ultimii 4 ani. Industria de sanatate, care are cele mai mari plangeri la adresa statului, este de fapt unul dintre castigatorii crizei economice si sectorul cu cel mai puternic avant din ultimii cinci ani, atat vanzarile de medicamente, cat si bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate dublandu-se in aceasta perioada, scrie ZF.ro

Cum poti sa faci bani din tranzactiile pe cursul valutar. In timp ce bancile imbie clientii cu castiguri de 7-8% pe an la depozite, iar bursa cu castiguri de cateva zeci de procente, exista investitori care vin cu o supraoferta si promit romanilor multiplicarea de cateva ori pe an a sumei investite. Ei sunt intermediarii de tranzactii pe piata valutara. Iata cateva sfaturi care te-ar putea ghida spre castig, scrie DailyBusiness.ro

Secretele si iluziile cautatorilor de «diamante negre». Trufele sunt unul dintre cele mai sofisticate condimente din lume, iar cativa romani au invatat unde sa le caute si mai ales cum. Adevaratii cautatori nu sunt oamenii, ci cainii special pregatiti. «Trufarul se scoala devreme, ia cainii, ii suie in masina si se deplaseaza intr-o zona impadurita, cu speranta de a gasi trufe“, descrie Oszkár Fekete, din Miercurea Ciuc, cum incepe o zi din viata unui cautator de trufe, scrie Capital.ro

Tragedia popoarelor mici: prea slabe sa reziste imperiilor, prea sarace sa cumpere pentru presedintele lor un avion nou. Stupoare este singurul cuvant care ar putea caracteriza starea in care se afla de doua zile polonezii. Cum a fost posibil ca intr-un singur avion sa strangi atatea personalitati si ce hazard, ce destin nebun a lasat ca tragedia sa se produca intr-o zi in care floarea inteligentei politice si militare poloneze mergea sa comemoreze cea mai mare drama din epoca moderna a Poloniei? - masacrul de la Katin. Dar putine popoare poarta in suflet povara unor drame nationale cu atata demnitate precum polonezii, a caror istorie este scrisa cu sange. Drama de sambata nu vine decat sa confirme tragedia poporului polonez. Prea mic sa reziste celor mari si, poate, prea sarac sa cumpere pentru presedintele sau un avion solid, scrie ZF.ro

Iesim sau nu din criza? Datele statistice dupa primele 3 luni incep sa aduca raspunsuri. Dincolo de povestile politicienilor si estimarile expertilor, datele de la Institutul National de Statistica arata ca economia incepe sa isi reporneasca motoarele. Cresterea comenzilor, mai ales la export, a relansat productia industriala, iar importurile au crescut in primele doua luni din 2010. Situatia ramane in continuare critica in constructii, in timp ce somajul continua sa creasca, insa intr-un ritm mult mai redus. Datele statistice arata ca nu am iesit inca din recesiune. Economia romaneasca mai are mult pana sa isi revina. Insa, dupa cum spunea vineri si Jeffrey Franks, seful misiunii FMI, economia Romaniei poate fi comparata cu un pacient aflat la recuperare intensiva. "Febra a disparut, dar pacientul este slabit", scrie DailyBusiness.ro

Topul celor mai bine platite limbi straine care aduc venituri lunare de peste 3.000 de euro. In topul celor mai bine platite limbi exotice pe piata locala in acest moment se afla japoneza, urmata de chineza, vietnameza si araba. Un specialist bun in chineza castiga lunar circa 4.000 de euro pe luna daca are zilnic proiecte (interpretariat si traduceri), au spus pentru MONEY.ro cei mai mari jucatori din piata locala de traduceri, scrie Money.ro

”Costurile Economice ale Excluderii Romilor", peste 1 miliard euro anual in Romania. Costurile economice anuale din excluderea romilor se cifreaza la 887 milioane euro in Romania, iar pierderile fiscale anuale se ridica la 202 milioane euro, potrivit unui studiu efectuat de Banca Mondiala, in Bulgaria, Cehia, Romania si Serbia, scrie Romania Libera.

Case de lux in copaci cu preturi prohibitive. Vezi care este trendul. Cand spui case in copaci, oamenii, de regula se gandesc ca acestea sunt destinate doar copiilor care isi creeaza un loc de joaca, a declarat Roderick Romero proiectantul modelului Manhattan, care a construit un “cuib de lux” in Long Island, in 2009. Dar a locui intr-o casa in copac a devenit un obicei la moda. O noua generatie de case de lux in copaci, care au preturi prohibitive, incepe sa fie un vis inaltator, relateaza Forbes, scrie Money.ro

Ce faci cand nu poti folosi cardul in afara tarii. Suni un prieten, un parinte sau apelezi la serviciul de eliberare numerar in regim de urgenta, daca plasticul din buzunar ofera aceasta posibilitate. Tariful este insa piperat: 100 de euro. Iuliana, 25 de ani, se afla in a treia zi de concediu in Spania cand a constatat ca nu-si poate utiliza cardul nici pentru a face plati la comercianti si nici pentru a scoate bani de la bancomat, scrie EVZ.ro

Trocul cu masini, din nou la moda. Pentru a nu ramane cu masinile nevandute, samsarii accepta sa primeasca la schimb si masini rulate. Pentru ca in targ automobilele nu se mai vand, samsarii acepta masini la schimb, plus diferenta de bani. In talcioc, aproape nimeni nu mai cumpara masina cu bani gheata, in schimb, a renascut moda schimburilor. Cu un Logan vechi si 3.000 de euro, poate cumperi un Opel, scrie Adevarul.ro

Lifting pentru Audi TT. Principalele noutati ale versiunii facelift de la Audi TT, coupe si roadster, sunt aspectul exterior usor revizuit, cateva modificari la interior si motorul de intrare in gama de 2,0 litri TFSI si 211 CP (cu 11 mai mult decat la vechea versiune). Cuplat la o transmisie manuala cu 6 trepte, noul agregat asigura o acceleratie 0-100 km/ora in 6,1 secunde si viteza maxima de 245 km/ora. Optional, aceasta motorizare poate fi combinata cu transmisie S tronic cu dublu ambreiaj si tractiune quattro. In aceasta configurare, acceleratia 0-100 km/ora scade la 5,6 secunde, scrie 24auto.ro


Citeste mai multe despre   





















10832 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri