Business Report: Dezvoltatorii imobiliari despre "Prima Casa 3": Un pretext de marketing si atat; Ce marci auto si-au majorat vanzarile in primele zece luni din acest an; Harta interactiva: Cum a evoluat deficitul tarilor UE

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Miercuri, 1 decembrie 2010, 4:27 Revista Presei | Business

Business Report
Foto: Colaj foto
Ce marci auto si-au majorat vanzarile in primele zece luni din acest an. Zece marci auto au inregistrat vanzari in crestere in primele zece luni ale acestui an comparativ cu aceeasi perioada din 2009 potrivit statisticilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile, patru dintre aceste marci fiind din categoria vehiculelor utilitare, iar trei, BMW, MINI si Porsche, fac parte din segmentul premium si de lux. In acelasi timp, in luna octombrie, penultima din cadrul programului "Rabla" in care se pot si casa masini mai vechi de zece ani, aproape 20 de marci auto au inregistrat o apreciere a vanzarilor, Opel si Seat marcand chiar un avans de trei cifre, valori nemaiintalnire de peste trei ani. Pe de alta parte, marci precum Saab, Jaguar sau Lada nu au reusit sa vanda luna trecuta nicio masina pe piata locala, in timp ce Lexus, Alfa Romeo, Dodge, Jeep sau Chrysler au avut vanzari de ordinul unitatilor. Spre comparatie, in luna iulie 14 marci auto inregistrau un rezultat pozitiv, in timp ce in primele sapte luni 13 branduri erau pe plus, potrivit APIA, anunta ZF.ro.

Harta interactiva: Cum a evoluat deficitul tarilor UE. Inainte de declansarea crizei financiare o parte din tarile ce compun Uniunea Europeana reuseau sa tina cheltuielile sub control si chiar sa inregistreze excedente bugetare. In 2009 insa, toate tarile au trecut pe deficit. Deficitul bugetar este unul dintre cei mai importanti indicatori care arata disciplina finantelor unei tari. De asemnea, investitorii penalizeaza tarile cu deficite excesive, lucru reflectat in randamentele cerute la obligatiunile suverane, precum si in costul asigurarii datoriei (CDS). Cheltuielile nesustenabile facute de state de la inceputul crizei financiare (apoi si economice) au dus la o crestere foarte mare a datoriei, intr-un timp foarte scurt. Practic, tarile care au cheltuit mai mult decat isi pot permite au apelat pana acum la institutiile financiare internationale pentru a evita intrarea in incapacitate de plata. Asa au renuntat la o parte din suveraneitate tari precum Letonia, Romania, Ungaria, Grecia si Irlanda, dupa ce au semnat acorduri de finantare cu FMI si UE si au acceptat sa aplice politici de austeritate dure, care au afectat perspectivele de crestere economica, informeaza Money.ro.

Popp, unul dintre pionierii business-ului din Romania: Ne intoarcem cu consumul la nevoile anilor '70-'80. Dan Ioan Popp, presedinte Impact Developer & Contractor S.A, trage un semnal de alarma privind consecintele scaderii consumului. "Daca vom continua sa strangem cureaua, ne vom adanci si mai mult in criza", afirma omul de afaceri. "Avem o economie construita in mare parte pe consum. In prezent, nu facem altceva decat sa-i sapam groapa". Dan Ioan Popp face parte, alaturi de Patriciu, Niculae de la Interagro si altii, din galeria controversatilor oameni de afaceri care au profitat din plin de "Epoca de Aur a Consumului ". A dezvoltat business-ul Impact, un developer imobiliar listat la bursa in care a investit zeci de milioane de euro. Odata cu criza, a avut de suferit, la fel ca toti ceilalti dezvoltatori. Cu toate acestea, vede cu destul optimism situatia din Romania. "Romania este inca pe harta investitiilor straine. Intr-adevar ne confruntam cu o scadere de peste 50% a investitiilor, insa lucrurile se pot schimba foarte repede. Totul tine de ce oportunitati oferim", afirma Popp, scrie Daily Business.

Solutia Templeton pentru atragerea romanilor la Bursa: actiuni cu discount la IPO-urile companiilor de stat. Administratorul FP a facut peste 150 de vizite la societati din Romania pentru gasirea de noi oportunitati de investitii. Oficialii Franklin Templeton, grupul care administreaza Fondul Proprietatea (FP), spun ca este greu de crezut ca piata romaneasca de capital ar putea atrage cateva sute de milioane de euro pentru o oferta publica initiala (IPO) de amploare, avand in vedere marimea redusa a segmentului de investitori locali. Solutia oferita de managerii Franklin Templeton pentru atragerea romanilor la Bursa este ca statul sa ofere acestora actiuni cu discount in cadrul IPO-urilor pe la companiile pe care le mai are in portofoliu. "Este foarte dificil sa te astepti ca piata romaneasca sa stranga sute de milioane de euro in cadrul unui IPO, dar credem ca atat segmentul investitorilor de retail, cat si cel de investitori institutionali se vor dezvolta", a declarat Gregorz Konieczny, managerul de portofoliu al Fondului Proprietatea, anunta Economic Times.

Dezvoltatorii imobiliari despre "Prima Casa 3": Un pretext de marketing si atat. Bancile au inceput sa adopte tehnici de autoaparare pentru a-si "spala" imaginea in raport cu clientii care le invinovatesc de blocajul din economie. Aceasta este concluzia la care au ajuns majoritatea jucatorilor imobiliari dupa ce s-au confruntat cu propunerile institutiilor financiare legate de o noua varianta a programului "Prima Casa". Cert este ca reprezentantii Guvernului au luat in considerare propunerile Consiliului Investitorilor Straini (CIS) cu privire la acest program si au anuntat aparitia unei variante imbunatatite a "Primei Case" in anul care urmeaza. Cresterea plafonului de garantare de la 60.000 euro, cat este in prezent, la peste 100.000 de euro; reducerea expunerii statului la doar 50% pe fiecare credit, fata de 95% in acest moment, si garantarea imprumutului din partea statului doar pentru o perioada de sapte ani sunt principalele puncte propuse de membrii CIS, informeaza Capital.ro.

Viata in 8 metri patrati: cum arata casa cu etaj care incape intr-o sufragerie. Prabusirea pietei imobiliare din SUA din cauza crizei economice a scos la iveala un segment neobisnuit pe piata rezidentiala care se pare ca atrage tot mai multi fani: casute cu o suprafata utila de circa 8 metri patrati, cu bucatarie, baie si prispa, scrie Associated Press "Este foarte ne-american in sensul ca mic inseamna consum mai redus", spune Jay Shafer, de 46 de ani, care a trait intr-o astfel de locuinta timp de noua ani, pana s-a nascut fiul sau. Shafer si-a construit prima mini-casa in urma cu zece ani, cu o suprafata totala de circa 8 metri patrati. Locuinta era dotata cu o bucatarie cu chiuveta si aragaz, o baie cu dus, o terasa de doua persoane, un dormitor si o "camera de zi" unde lucra si isi primea musafirii, cu conditia sa nu fie mai mult de doi. Dupa ce s-a nascut fiul sau, in urma cu un an, Shafer s-a mutat intr-o casa de 500 de metri patrati. Acum el detine compania Tumbleweed Tiny House, care proiecteaza si construieste locuinte in miniatura. Casele costa intre 40.000 si 50.000 de dolari dar poti fi cu pana la 50% mai ieftine daca proprietarul alege sa asambleze singur, scrie ZF.ro.

Ce meserii se cauta in 2011. Dupa 20 de ani, Romania are nevoie din nou de ingineri. Companiile din industria bunurilor de larg consum, sectorul auto si metalurgie continua angajarile anul viitor. Muncitorii calificati si specialistii, mai ales cei de nisa, au sanse foarte mari. Romanii cu meserii calificate vor fi la mare cautare in 2011, mai ales cei din industria bunurilor de larg consum, sectorul auto, inclusiv producatorii de componente, precum si industria grea - metalurgia si productia de masini si echipamente -, spun specialistii in resurse umane. "Cererea de personal vine in special din productie, atat de la companiile care au comenzi externe, cat si de la cele care activeaza numai pe piata interna. Se cauta muncitori calificati, dar si specialisti, ingineri cu pregatire in domenii foarte specializate", a declarat pentru gandul Oana Datki, country manager Consulteam Romania, reprezentantul pe piata locala al Mercer. Acestea sunt de altfel meseriile viitorului la nivel european, unde exista in prezent o ingrijorare crescuta legata de acoperirea necesarului de personal, ne-a declarat Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), anunta Gandul.

Dunare-Bucuresti, un proiect de 800 de milioane de euro. Investitia, o prioritate a Strategiei Dunarii, ar putea fi gestionata de un consiliu al primarilor de comune de pe traseul canalului. Primarul Bucurestiului, Sorin Oprescu, asteapta o lege speciala a Capitalei pentru a relua proiectul canalului, care va fi construit in parteneriat public-privat. Dunarea este Coridorul VII European, iar Bucurestiul poate si trebuie sa devina port la acest fluviu, a aratat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu ieri, la Forumul International de Infrastructura. Evenimentul a fost organizat de Forum Invest si sustinut de ziarul "Adevarul" si revistele "Forbes Romania" si "Foreign Policy" - publicatii ale Adevarul Holding. Pentru Sorin Oprescu, o estimare a costului total al finalizarii Canalului Dunare-Bucuresti este dificila, dar crede ca suma va fi ceva mai mica de un miliard de euro. "Grosso modo, as zice ca acest proiect ar costa undeva la sapte-opt sute de milioane de euro, in orice caz mai putin de un miliard - totul depinde de ce fel de investitii punctuale vor fi acolo", a spus primarul Bucurestiului. El este convins, in schimb, ca demararea si apoi finalizarea lucrarilor va aduce un boom economic cel putin pentru sudul tarii, daca nu pentru toata Romania, informeaza Adevarul.


Citeste mai multe despre   





















2322 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri