Normele internationale ii alunga pe regii asfaltului. Licitatiile pe Coridorul IV de transport pan-european se supun normelor europene, iar contractele nu mai pot fi umflate cu sume exorbitante. Specializati in licitatii pe care le castigau la preturi de dumping pentru ca ulterior, pe baza unor acte aditionale acordate cu marinimie de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), sa aduca lucrarile la adevarata lor valoare, regii asfaltului din Romania nu s-au prezentat la licitatii pentru patru tronsoane de autostrada de pe Coridorul IV de transport pan-european, informeaza Romania libera.

business reportFoto: Colaj foto

Cum asteptam cresterea economica. Anul trecut investitiile in economia nationala au scazut cu 13,5%. Din ciclul o veste proasta nu vine niciodata singura, dupa ce ieri INS a anuntat ca PIB-ul s-a diminuat cu 1,3% anul trecut, si nu cu 1,2% cat estimase (iar acel 0,1% inseamna enorm cand e vorba de o economie), in mod firesc continuarea este legata de investitiile in economie care s-au restrans cu 13,5% in 2010 fata de 2009. Valoarea investitiilor in economie in 2010 a fost de circa 55,7 miliarde de lei, potrivit Business Cover.

Un miliard de euro investit in bataia vantului, in 2011. Dupa un an in care Romania a dat semne clare ca este capabila sa-si sustina candidatura la titlul de "campion regional al energiei eoliene", printr-o crestere de 32 de ori fata de 2009, urmeaza investitii in valoare de peste cinci miliarde de euro in urmatorii trei ani, titreaza Capital.

Economia chineza continua sa creasca, dar guvernul se teme ca preturile mari ar putea starni revolte sociale. Economia Chinei va creste in urmatorii cinci ani, dar inflatia care ameninta stabilitatea sociala trebuie redusa, a declarat premierul chinez Wen Jiabao sambata, scrie Reuters. In cadrul sesiunii parlamentare anuale, premierul chinez Wen Jiabao a anuntat ca prioritatea guvernului este sa reduca crestea preturilor care ii afecteaza pe cetatenii obisnuiti, relateaza Gandul.

BVB lupta sa previna o eventuala listare a companiilor de stat pe piete externe la sfatul bancilor straine. Marile grupuri financiare ale lumii s-au aratat interesate de intermedierea vanzarii actiunilor romanesti. Vanzarea unor pachete de actiuni de la companiile de stat prin oferte publice initiale (IPO) pe bursele externe ar putea aduce doar un avantaj al unei vizibilitati mai mari, si acesta doar temporar, in timp ce piata de capital romaneasca si economia in ansamblu ar avea de pierdut in special pe termen lung, se arata intr-un un studiu transmis guvernului de conducerea Bursei de Valori Bucuresti (BVB), relateaza Economic Times.

Cum fac romanii bani in Dubai. In urma cu un an, capital.ro scria in exclusivitate despre Gheorghe Seran, romanul care si-a facut agentie imobiliara in Dubai, patria locuintelor de lux. De atunci si pana acum, lucrurile s-au mai schimbat pe piata imobiliara din Dubai, ne spune Gheorghe Seran, intr-un nou interviu Capital.

Tarom se pregateste de privatizare cu un plan dur de taieri de costuri. Ministerul Transporturilor va anunta, la finalul lunii aprilie, decizia cu privire la privatizarea Tarom. Ruxandra Brutaru, managerul companiei, explica pentru Capital ce masuri de forta vor fi luate pe termen mediu pentru redresarea financiara a operatorului, anunta Capital.

Ziarul Financiar a alcatuit un top al celor mai admirate companii din lume. Apple, compania care se afla pe primul loc in topul celor mai admirate companii, a adoptat un comportament potrivit in ceea ce priveste adaptarea la pietele care sunt in continua schimbare, echipandu-si angajatii cu experienta necesara si oportunitatea de a executa strategiile indispensabile ale unei corporatii, scrie site-ul ibtimes, informeaza Ziarul Financiar.

Cat de ieftin este creditul cu cardul de salarii. Cum se obtine un overdraft. Creditul care poate fi luat cu cardul de debit este, de cele mai multe ori, o suma de trei pana la sase ori mai mare decat salariul virat pe respectivul card. Creditul de tip descoperit de cont, sau overdraftul, este creditul care poate fi luat pe baza unui card de debit, respectiv a cardului de salariu, anunta Gandul.

O noua linie de finantare: 425 mil. lei pentru investitii si pregatirea de competitie a IMM-urilor. Si intreprinderile mari au la dispozitie 400 de milioane de lei din Fondul European de Dezvoltare Regionala. Beneficiarii care doresc sa implementeze proiecte in domeniul productiei, al certificarii ISO sau al participarii la targuri internationale asteapta cu mare interes lansarea cererilor de proiecte pe Domeniul major de interventie 1.1 al Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POSCCE), potrivit Financiarul.

De ce se blocheaza afacerile chineze in Romania. Ambasadorul Chinei la Bucuresti crede ca relatiile tarii sale cu Romania s-au imbunatatit constant si ca tot mai multe societati chineze sunt interesate sa investeasca aici, dar sugereaza ca exista o serie de piedici inexplicabile. Astfel, de exemplu, chinezii nu au aflat dupa licitatia pentru modernizarea termocentralei de la Craiova, la care au participat, de ce nu mai spune nimeni nimic, scrie Adevarul.

Cat mai costa apartamentele noi: februarie, nivelul minim al ultimilor trei ani. Cu cat s-ar mai putea ieftini locuintele. Preturile apartamentelor noi au atins in luna februarie nivelul minim din ultimii trei ani, fata de varful inregistrat in 2008, garsonierele ieftinindu-se cu peste 40%, conform unui portal de ansambluri imobiliare. Analistii imobiliari sunt de parere ca in acest an preturile locuintelor in general ar mai putea inregistra o scadere de circa 5%, potrivit Gandul.

China va "investi" in acest an 95 de miliarde de dolari pentru asigurarea linistii sociale. Averea cumulata a 70 dintre cei mai bogati membri ai Adunarii Populare a Chinei se cifreaza la peste 75 mld. $. Prapastia tot mai adanca dintre bogati si saraci figureaza printre principalele teme ale sesiunii anuale a Adunarii populare a Chinei, in plina desfasurare la Beijing, relateaza Financiarul.

Seicii vin la Bucuresti: Romania spera sa atraga investitii de 10 miliarde de euro. Marti si miercuri va avea loc la Bucuresti forumul de afaceri romano-arab, organizat de Ministerul Afacerilor Externe, impreuna cu Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Secretariatul General al Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), in colaborare cu Forum Invest Bucuresti si cu Federatia Camerelor de Comert ale CCG, potrivit Gandul.

Unitatile 3 si 4, intarziate cu inca un an. Realizarea Unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda va fi intarziata cu circa un an, intrucat statul trebuie sa aleaga noi parteneri privati in locul celor patru care s-au retras, ne-a declarat Mircea Ursache, membru in Consiliul de Administratie (CA) al "EnergoNuclear", compania de proiect, scrie Bursa.

Mario Cospito, ambasadorul Italiei la Bucuresti: "Romania merita sa intre in Schengen". Modelul economic italian bazat pe intreprinderile mici poate fi viitorul Romaniei, spune Cospito. "Anul 2011 va fi anul Italiei in Romania" afirma ambasadorul Cospito. Italia aniverseaza 150 de ani de la unificare si va marca acest lucru printr-un amplu program de evenimente culturale, sociale, academice si politice, potrivit Adevarul.

Ciolos: Preturile alimentelor vor ramane la un nivel ridicat. Comisarul european sustine ca la nivel global au inceput sa se realizeze tranzactii speculative cu alimente, dupa ce, pana in prezent, afaceri de acest gen se realizau doar cu cerealele materie prima, informeaza Bursa.

Cum castigi in instanta o dobanda de 2,5%. Contractul dintre client si banca este legea partilor sau este supus revizuirii judiciare? Tribunalul Neamt sustine prima varianta, dar Curtea de Apel din Bacau a rasturnat decizia si a mers pe varianta a doua in cazul deschis de Marius Ioan Culbece impotriva uneia dintre cele mai mari banci din Romania. Motivarea instantei poate servi drept ghid de argumentatie pentru clientii care se considera nedreptatiti de banca. Iata ce principii a retinut instanta condusa de judecatorul Cezar Stefanescu, potrivit Romania libera.

In Irak construim autostrazi cu 2,3 milioane de euro/km. Statul roman plateste de cinci ori mai mult. Cei 243 de km de autostrada care sunt in diverse stadii de constructie in Romania ar urma sa coste cel putin 2,74 miliarde de euro, respectiv o medie de 11,27 mil. euro de fiecare kilometru construit. Compania romaneasca Delta ACM, detinuta si condusa de catre omul de afaceri Florea Diaconu, a castigat licitatia pentru executarea unui tronson de 20,6 kilometri de pe autostrada Erbil-Koya din Irak, scrie Gandul.

Banca Europeana se joaca de-a demiurgul. Banca Centrala Europeana ar putea majora dobanda de politica monetara in aprilie, pentru prima data de la declansarea crizei mondiale. Cresterea dobanzii-cheie va afecta puternic tarile din sud-estul Europei, care inca se lupta cu criza economica si cu somajul, spun analistii internationali. Seful Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet a lansat un semnal potrivit caruia institutia pe care o conduce ar putea creste dobanda de politica monetara la urmatoarea sedinta, care va avea loc in luna aprilie, relateaza Adevarul.

Cum poate scapa Vodafone de amenda Consiliului Concurentei? Insusi seful Vodafone, Vittorio Colao, a venit in Romania pentru a discuta cu premierul Emil Boc. Premierul i-a vorbit despre posibilitatea de a accesa fonduri europene blocate. 500 de milioane de euro in investitii in urmatorii cinci ani, care ar transforma Romania intr-un centru regional de suport tehnic. Aceasta este promisiunea delegatiei Vodafone in fata Guvernului Romaniei. Vittorio Colao - CEO Vodafone Group, Michel Combes - CEO Vodafone Europe, Inaki Berroeta - CEO Vodafone Romania, si Marian Velicu - Corporate Affairs Director au venit la Palatul Victoria pentru a detalia planul de investitii si pentru a se plange ca amenda de 28 milioane euro a Consiliului Concurentei este "exagerata", anunta Romania libera.