Promisiunile USL: Un calcul care ne da fiori. Principalele taxe scad, insa nivelul de colectare se imbunatateste. Cheltuielile bugetului cresc, dar deficitul ramane in grafic. Cat de realist este programul opozitiei? La prima vedere, nu a fost uitat nimeni: bugetari si angajati la privat, intreprinzatori si asistati social, someri si agricultori. Pentru fiecare categorie, programul economic lansat de Uniunea Social Liberala promite o schimbare in bine. Salarii mai mari, impozite mai mici, mediu de afaceri mai prietenos, locuri de munca, investitii publice. Problemele apar cand ne aplecam mai in detaliu asupra propunerilor opozitiei. USL vrea, de exemplu, ca politicile economice pe care le va aplica sa duca la cresterea numarului de locuri de munca din economie cu un milion. Integral in Capital.

Business ReportFoto: Colaj foto

Creditele in euro se scumpesc. Vezi cat de mult cresc ratele. Euribor, dobanda la care bancile se imprumuta in euro intre ele, a urcat in ultimele luni, ceea ce scumpeste creditele acordate persoanelor fizice si juridice in moneda unica. Specialistii din domeniu au explicat pentru DailyBusiness.ro care vor fi efectele resimtite in buzunarele romanilor. Ratele imprumuturilor in moneda europeana cresc cu pana la zeci de euro, in conditiile in care nivelul Euribor s-a majorat luna aceasta cu circa 0,2 puncte procentuale fata de luna martie si cu 0,5 puncte procentuale comparativ cu finele anului trecut.

Producatorii privati de energie au ajuns la o cota de 4%. Pentru finalul anului vor 15%. Cehii de la CEZ, portughezii de la EDP si italienii de la Enel au intrat in forta in ultimul an in sectorul de producere de electricitate. La toamna va veni Petrom, cu noua centrala de la Brazi. Statul pierde usor, usor teren pentru ca nu investeste. Suprematia statului pierde teren in fata noilor producatori, in special a celor care au investit in energia eoliana. In toamna se va inaugura centrala electrica a Petrom de la Brazi. In prezent, cel mai mare producator privat de energie este CEZ, prin compania locala Tomis Team, scrie Financiarul.

Revenirea lui Taher: Inchide o fabrica, cumpara terenuri si deschide un Marriott in Afganistan. Omul de afaceri iordanian Fathi Taher a inchis Laminorul Focsani si a trimis angajatii in somaj tehnic. In rest spune ca toate afacerile din Romania si strainatate ii merg "foarte bine". Chiar si cele imobiliare pentru ca foloseste criza pentru a cumpara terenuri ieftine. Asteapta sa se finalizeze constructia unui hotel de 5 stele la Kabul, Afganistan si a prins un contract de 500 de milioane de dolari in Iordania. "Laminorul este inchis. Bine, nu de tot. Ii mai dam drumul cand avem nevoie, il mai inchidem, tot asa. Toata metalurgia din Romania este la pamant pentru ca vin companii din Rusia ori Ucraina cu produse la pret de dumping si nu poti lupta cu ele. Am avut mai multe oferte de vanzare a fabricii, unele chiar de la rusi, dar am considerat ca nu e momentul sa vindem. In ultima instanta putem sa o reconvertim: centrala electrica, altfel de fabrica... nu stiu, o sa vedem", spune Fathi Taher vorbind despre uzina focsaneana cu 400 de angajati, mare parte dintre ei in somaj tehnic. Integral pe Money.ro.

Topul fondurilor dupa primele cinci luni. Cel mai mare randament: 10%. Fondul de actiuni BCR Expert, administrat de Erste Asset Management, este cel mai performant fond de la inceputul anului, randamentul ajungand la 10%, mult peste cresterile inregistrate de principalii inidici de la Bursa, de 4,8% (BET) si 3,8% (BET-FI). In total, 10 fonduri au avut in primele cinci luni ale anului randamente mai mari decat Bursa, in ansamblu fondurile inregistrand o crestere medie de 2,1%. Integral pe EconomicTimes.ro.

CNVM obliga Sibex sa convoace actionarii. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) obliga Consiliul de Administratie al Bursei de la Sibiu sa numeasca un administrator provizoriu, pana la urmatoarea Adunare Generala a Actionarilor, in locul sefului HTI Valori Mobiliare, Cosmin Ivan, care a demisionat la inceputul lunii trecute, potrivit unei Ordonante de vineri. Arbitrul pietei de capital a mai obligat Consiliul de Administratie al Sibex sa convoace Adunarea Generala a Actionarilor, in termen de doua zile lucratoare de la intrarea in vigoare a Ordonantei, in vederea alegerii unui administrator pe locul vacant din CA pe o perioada egala cu cea ramasa pana la expirarea mandatului lui Cosmin Ivan si pentru validarea celui de-al doilea conducator al societatii, potrivit Statutului societatii, scrie Bursa.ro.

Lupta pentru suprematia mondiala (II) - Senioratul japonez. Istoria recenta (si cand spun istorie ma refer la ultimii 30 de ani) ne-a scos in fata un exemplu de model economic ce parea menit sa bata fara drept de apel statele "albilor", in speta SUA. Este vorba de Japonia. Cred ca nu exista cineva care sa nu fi auzit de "modelul japonez", de ingeniozitatea si disciplina niponilor si de diferentele care ii fac atat de superiori civilizatiilor occidentale. S-a dovedit in timp ca "ce e val, ca valul trece", iar Japonia, desi ramane o putere mondiala si una dintre cele mai mari economii ale lumii, are alta directie decat ne place noua sa credem. Si, implicit, probleme destul de mari. Integral in Business Cover.

Cum si-a schimbat strategia un furnizor software: "Ne concentram mai mult pe inchirieri". Inchirierea de solutii software printr-un sistem similar leasing-ului operational si specializarea oamenilor de vanzari pe domenii de activitate, sunt doua dintre solutiile prin care furnizorul de software Wizrom a reusit sa-si creasca afacerile, chiar si intr-o perioada in care clientii au stat "cu lupa" pe cheltuieli. Dupa o scadere a afacerilor de 17% in 2009, insotita insa de o dublare a profitului pana la 420.000 euro, Wizrom Software a inregistrat in 2010 o cifra de afaceri in crestere cu 33%, pana la nivelul de 5,9 milioane euro. Tendinta s-a mentinut si in primul trimestru al acestui an, cand afacerile companiei au crescut cu 6,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la suma de 1,5 milioane euro, scrie DailyBusiness.ro.

Bancile din UE ar putea avea nevoie de capital suplimentar de 29 mld. de euro in urma testelor de stres. Potrivit analistilor Goldman Sachs Group, noua dintre cele 91 de banci supuse unor teste de stres ar putea avea rezultate negative. Prin urmare, bancile din Uniunea Europeana (UE) ar putea avea nevoie de capital suplimentar de 29 miliarde de euro, se arata intr-un raport al Goldman. Cele mai mari sume ar urma sa fie necesare in cazul institutiilor de credit spaniole, germane si elene. Cifrele din raport reprezinta media estimarilor unui sondaj efectuat in randul a 113 participanti din industria financiara. Aproximativ 67% dintre repondenti sunt europeni, 27% provin din Statele Unite, 2% din Asia si 4% din alte zone, potrivit Goldman. Integral in Financiarul.

Cum vrea Steve Jobs sa legalizeze muzica piratata cu iTunes. Cum stochezi datele tale gratuit, cu iCloud. Apple a anuntat un nou serviciu destinat iubitorilor de muzica - iTunes Match. Anuntul a fost facut chiar de directorul executiv al companiei, Steve Jobs, care se afla - din luna ianuarie - in concediu medical. iTunes Match va permite utilizatorilor sa-si incarce piesele muzicale pe care le detin in calculator pe un server si, apoi, sa le poata asculta oriunde exista o conexiune la internet printr-o aplicatie disponibila online. Sistemul va scana hard disk-ul utilizatorului, urmand a identifica ce melodii sunt detinute pe serverul Apple. Aplicatia va crea apoi o baza de date online cu muzica utilizatorului, permitandu-i apoi sa creeze playlisturi pe care sa le asculte de pe calculator, iPod, iPhone sau iPad, atata timp cat dispozitivul este conectat la internet, scrie Romania Libera.

Sprijinul pentru energia verde se modifica iar. Vezi cum. Legea care prevede stimularea investitiilor in productia de energie din surse regenerabile va fi iar modificata, in urma consultarilor cu Comisia Europeana, al carei aviz este obligatoriu pentru aplicarea formelor de sprijin. Potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta postat vineri pe site-ul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), aceasta schema de sprijin ne va costa, in urmatorii zece ani, 41,5 miliarde lei (circa 10 miliarde euro), bani care vor fi platiti de consumatorii romani de electricitate. Totodata, numarul estimat de beneficiari ai schemei de sprijin se situeaza intre 100 si 500, scrie EVZ.

Evolutia preturilor productiei industriale. Romania a inregistrat, la nivelul Uniunii Europene, a treia cea mai mica crestere a costurilor de productie in aprilie fata de luna precedenta. Preturile productiei din industrie au crescut, in medie, cu 1% in Uniunea Europeana, potrivit datelor raportate de Biroul European de Statistica, Eurostat. Romania a avut in aprilie comparativ cu luna precedent una dintre cele mai reduse cresteri ale preturilor productiei industriale din Uniunea Europeana, potrivit datelor raportate de Eurostat. Mai exact, indicatorul a inregistrat un avans de numai 0,3% comparativ cu media de 1% inregistrata la nivelul blocului comunitar. Doar Malta, in stagnare, si Suedia, cu un declin de 0,5%, au raportat o evolutie a preturilor productiei industriale sub cea anuntata de Romania, scrie Adevarul.

De ce "fug" tinerii angajati romani. Tinerii romani sunt foarte atenti la sursele de stres de la locul de munca, nu sunt atasati de companiile unde lucreaza, apreciaza echilibrul intre munca si viata personala. Pentru acestia presiunea de a lucra multe ore pe zi si sanatatea reprezinta "frecvent" sau "aproape intotdeauna" o problema sau o preocupare pentru ei. Acestea sunt concluziile unui studiu international realizat firma de cercetare GfK. Studiul a aratat ca la noi impactul locului de munca asupra sanatatii ii preocupa mai mult pe tinerii de 18-29 de ani (48%) decat pe cei cu varsta peste 50 de ani (31%). Pe de alta parte nivelul de stres este resimtit similar de cele doua categorii de angajati, scrie Romania Libera.

Primul aqua-park acoperit din Romania, realizat printr-o investitie finlandeza si poloneza de 25 milioane euro la Gura Humorului. Primul aqua-park din tara care va fi acoperit in totalitate umeaza sa fie construit la Gura Humorului, in Complexul turistic "Arinis", in urma unei investitii finlandeze si poloneze, in valoare de aproximativ 25 de milioane de euro. Ursaciuc a declarat pentru Mediafax ca a incheiat cu orasul polonez Puck, statiune turistica la Marea Baltica, un contract de colaborare si schimb de experienta, unul dintre obiectivele de colaborare fiind constructia unui aqua-park similar celui care functioneaza in orasul polonez, scrie Gandul.

Cum si cat castigi la pensia de la privati. Cu ajutorul sistemelor private obligatorii si facultative, pensia romanilor poate ajunge la circa 80% din salariu, potrivit datelor CSSPP. Sistemul privat de pensii scartaie, angajatorii nu s-au obisnuit sa vireze contributiile pentru salariati, iar sumele care s-au strans pana acum in conturi sunt firave, asa incat pensiile romanilor vor fi, cel mai probabil, sub nivelul de 80% din salariu. La sfarsitul lunii aprilie, circa 5% din conturile de pensii obligatorii erau goale, in sensul ca nu aveau virata nici macar una din contributiile lunare, potrivit Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Asta nu inseamna ca celelalte conturi au fost alimentate lunar de angajatori, ci ca au cel putin o contributie virata. De exemplu, in aprilie, au fost alimentate doar 61,7% din conturi, potrivit CSSPP, scrie EVZ.

Facebook are cei mai tineri si multumiti angajati, in randul marilor companii IT din SUA. Facebook are cei mai tineri si mai multumiti angajati, in randul marilor companii americane din sectorul tehnologiei, potrivit unui studiu efectuat de compania de cercetare a pietei PayScale din Seattle, transmite Bloomberg. Angajatii Facebook au cea mai redusa varsta medie, de 26 de ani, precum si cea mai mare pondere a femeilor, de 33%, intre cele noua mari companii incluse in cercetare. Cei mai in varsta angajati, cu o medie de 44 de ani, lucreaza la IBM si Hewlett-Packard. Reteaua de socializare Facebook, condusa de Mark Zuckerberg, in varsta de 27 de ani, a depasit tehnologii consacrate, precum motoarele de cautare si portalurile web, scrie Gandul.

Ghiseul unic scapa firmele de birocratie. Patronii de firme au la dispozitie, incepand de saptamana trecuta, un portal si un birou unic de unde pot interactiona cu institutiile statului. In loc sa mearga la 11 institutii diferite pentru a completa si a depune formulare, antreprenorii pot face totul pe internet. Inca de saptamana trecuta, mai exact din 2 iunie, ghiseul unic pentru IMM-uri a devenit functional. Denumit "One Stop Shop", proiectul este asteptat de mai bine de doi ani de antreprenorii romani, care duc adevarate lupte cu birocratia stufoasa si pierd foarte mult timp la coada la ghiseul fiecarei institutii a statului cu care sunt nevoiti sa interactioneze, scrie Adevarul.

Ce sanse are Romania sa se imprumute ieftin de la investitorii straini. Luni, Ministerul de Finante a inceput intalnirile de promovare a primei emisiuni de titluri de stat, in euro, pe piata internationala, prin programul MTN (Medium Term Notes). Analistii intrebati de Bloomberg considera ca momentul este bun din perspectiva costurilor, care au coborat la cel mai scazut nivel din noiembrie. Programul aprobat de Guvern anul trecut pe o perioada de trei ani prevede un plafon maxim de 7 miliarde de euro. Pentru aceasta emisiune, Romania si-a propus sa vanda obligatiuni cu maturitate de cel putin cinci ani in valoare de 500 milioane de euro - 1,5 miliarde de euro, potrivit anunturilor oficiale. Cel mai probabil, statul roman va imprumuta un miliard de euro, a declarat Peter Attard Montalto, economist din Londra al companiei Nomura International, citat de Bloomberg. Integral in Gandul.