Incep discutiile: Americanii dau drumul la tiparnita de bani. Nici bine nu au votat majorarea plafonului pentru datorie, ca deja au inceput discutiile privind necesitatea tiparirii de dolari. Intr-un interviu acordat pentru Wall Street Journal de catre trei fosti guvernatori ai Fedului, se arata faptul un nou program Quantitative Easing ar fi benefic daca inflatia americana incepe sa o ia in jos. Iar semne ale unei reduceri a ratei de inflatie sunt destule. Singura rezolvare a crizei: tiparnita de bani. Don Brownstein, cel mai de succes manager al unui fond speculativ de investitii din lume in 2010, a spus intr-un interviu ca singura rezolvare a crizei, de la piata imobiliara si pana la criza datoriilor, este tiparnita de bani. Intrebat cum vede el rezolvarea crizei mondiale, omul care a obtinut un randament al investitiilor de 185% in 2007 a declarat: "E destul de clar. Tiparim mai multi bani!", scrie Capital.

Business ReportFoto: Colaj foto

De ce accepta romanii contracte paguboase cu bancile. Aproape 60% din persoanele care se imprumuta de la banci nu compara mai multe oferte inainte de a semna contractul. Potrivit unui studiu privind nivelul de educatie financiara al romanilor, realizat de compania GFK Romania, la comanda Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), 57% din persoanele care au luat credite nu au efectuat nici o comparatie inainte de a semna contractul. Doar 8% din respondenti au comparat cu inca o oferta, restul evaluand mai multe oferte. Mai mult, studiul releva ca 41% din cei care au apelat la un produs financiar nu au citit in intregime contractele incheiate. Reprezentantii ARB spun insa ca citirea cu atentie a contractului inainte de a semna ne poate feri de anumite riscuri care ar putea decurge din prevederile documentului, informeaza Romania Libera.

Aplicatie iPhone made in Romania in catalogul AppStore. Din luna iulie a acestui an catalogul de aplicatii AppStore al Apple include o aplicatie 100% romanesca, numita InvoiceOn. Aceasta este o aplicatie de facturare care faciliteaza trimiterea de facturi proforme cand utilizatorul este in miscare, potrivit unui comunicat transmis astazi de iOSDev Romania. InvoiceOn ajuta la organizarea inventarului de produse, a listei de clienti, taxe si discounturi uzuale si se muleaza pe nevoile microintreprinderilor, a celor ce lucreaza in servicii de consultanta, liber profesionistilor si a dezvoltatorilor unor afaceri de familie, relateaza Capital.

Vezi aici cat au cheltuit deputatii pe calatorii, telefoane mobile si cazare in luna iunie. Camera Deputatilor a cheltuit, in luna iunie, pentru cazarea deputatilor, suma de 1.398.294 lei, potrivit informatiilor publicate pe site-ul acestui for legislativ, cheltuielie pe transport fiind in cuantum de 518.444 lei, iar cele pe telefonie mobila insumand 29.627 lei. Costurile pentru deplasarile in strainatate, in destinatii precum SUA, Germania, Franta sau Cambodgia, au fost de peste 180.000 de lei, banii fiind alocati transportului, cazarii si diurnelor aferente, scrie Mediafax.

Brokeri de asigurari cu birouri in canalizarile Bucurestiului. Mai multe persoane cu contacte vechi in lumea asigurarilor au dezvoltat in ultimii ani, inclusiv cu ajutorul unor oameni ai strazii, retele infractionale care capuseaza companiile de specialitate. Specialistii in fraude ai celor mai mari companii de asigurari apreciaza ca paguba se ridica la citeva zeci de milioane de euro pe ansamblul pietei. O persoana fara locuinta din Bucuresti a reusit sa vanda mii de polite de asigurare Casco si RCA prin intermediul a peste 50 de firme al caror actionar unic este. O batrana de 80 de ani, tot din Bucuresti, desfasoara de ani de zile afaceri in domeniu reusind sa vanda polite de milioane de lei. Aceste doua cazuri, descoperite de specialistii in combaterea fraudelor ai unor companii importante de asigurari din Romania, ar putea parea povesti de succes daca nu ar fi doar instrumentele prin care mai multe persoane cu state si relatii vechi in lumea asigurarilor reusesc sa capuseze emitentii politelor. Integral in Capital.

Indicii de la Bucuresti au pierdut ce au castigat la inceputul anului. Mai au sanse sa revina pe plus? Dupa un inceput de an "cu dreptul", cand atat indicele BET, cat si indicele BET-FI au crescut in prima zi de tranzactionare cu aproape 2%, ingrijorarile privind situatia economica globala au facut ca cei doi indici sa isi piarda tot avansul luat in primele luni ale anului. Indicele BET-FI, care urmareste evolutia celor cinciSIFsi a Fondului Proprietatea (FP) a ajuns azi la ora 15:15 la 21.343 de puncte, fata de 21.980 inregistrat la finele anului trecut. La finele primului trimestru, BET-FI avea un avans de 22,27%, in timp ce BET avea o crestere de 12,5% fata de finele lui 2010, informeaza Economic Times.

Un miliardar roman exploateaza Africa impreuna cu chinezii. Afaceristul roman, Frank Timis, s-a asociat cu o companie de stat chineza pentru exploatarea unuia din cele mai mari zacaminte de fier din lume. Omul de afaceri australiano-roman, Frank Timis, prin compania pe care o conduce si al carui actionar minoritar este, African Mineral Limited (AML) a vandut chinezilor de la Shandong Iron & Steel Group Co., Ltd (SISG) 25% din actiunile societatii care dezvolta proiectul Tonkolili, un proiect de exploatare a zacamintelor de fier din Sierra Leone. In schimb, chinezii sunt obligati prin contract sa investeasca 1,5 miliarde de dolari in proiectul Tonkolili. "Suntem incantanti sa primim SISG, unul din cei mai mari producatori de otel din lume, printre investitorii strategici in proiectul Tonkolili, scrie Money.ro

Compensarea SIF-urilor pentru nelistarea BCR. Listarea celei mai mari banci autohtone la Bursa de Valori Bucuresti pare mai indepartata ca oricand, oficialii "Erste" precizand, ieri, ca poarta discutii cu toate cele cinci societati de investitii financiare (SIF-uri) pentru o alternativa la cotarea BCR. "Erste Group Bank AG reconfirma discutiile actuale cu cei cinci actionari minoritari ai Bancii Comerciale Romane (BCR) - SIF Banat Crisana, SIF Moldova, SIF Transilvania, SIF Muntenia si SIF Oltenia - cu privire la solutii alternative unei listari a BCR care sa intruneasca interesele SIF-urilor cat si pe cele ale Erste Group", au precizat, ieri, oficialii Erste, relateaza Bursa.ro

Declaratia fiscala unica a trecut exclusiv pe internet. Din aceasta luna, angajatorii sunt obligati sa depuna doar on-line Formularul 112. Gata cu cozile la Fisc pentru depunerea declaratiei unice. Firmele care au cel putin un angajat sunt obligate ca, incepand din aceasta luna, sa depuna Formularul 112 privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate exclusiv in varianta online. Initial, Declaratia unica a fost introdusa la inceputul acestui an. Potrivit legii, regula este ca Formularul 112 se depune online, insa pana la jumatatea acestui an s-a aplicat o exceptie pentru cei care doreau sa mai depuna declaratia la ghiseu sau prin posta. Ulterior, exceptia s-a prelungit cu inca o luna, astfel ca intra in vigoare abia din august, informeaza EVZ.

Capitala, campioana la scaderea preturilor locuintelor noi. Vezi topul national. In primul semestru al acestui an, preturile medii unitare ale locuintelor noi din toata tara au inregistrat o scadere de 6,9% fata de primele sase luni ale anului trecut, potrivit indicelui realizat de compania de evaluare Darian. Pretul mediu de tranzactionare al apartamentelor noi, la nivelul celor 27 de orase care fac obiectul prezentei analize de piata realizata de Darian, a fost de aproximativ 824 eur/mp, in scadere cu aproximativ 6% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Cea mai mare scadere a fost inregistrata in Bucuresti, unde preturile locuintelor noi au coborat cu 13,7% in primele sase luni ale acestui an, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Astfel, de la un pret mediu unitar de 1.500 de euro/mp, s-a ajuns la 1.295 euro/mp. Integral in Money.ro

Europa, cel mai scump rasfat in materie de turism. Topul celor mai piperate destinatii europene. Europa reprezinta cea mai scumpa destinatie de turism preferata de americani, potrivit unui studiu recent realizat de site-ul de calatorii TripAdvisor. Rezultatele cercetarii arata ca orasele europene se afla in targetul strainilor. In ceea ce priveste cazarea, mancarea, bauturile alcoolice si transportul, Paris si Zurich domina topurile turistice, in ciuda costurilor ridicate, scrie Gandul.

Gazprom: Era gazelor ieftine a luat sfarsit. Expertii Gazprom au declarat, pentru "Adevarul", ca ne putem lua adio de la preturile mici la gaze. Ei recomanda guvernelor sa scada nivelul taxelor, pentru ca factura populatiei sa fie suportabila. Dependenta europenilor de gazele rusesti va creste de la 23% in prezent la 32% pana in anul 2030, estimeaza Gazprom. Progresul tehnologic al omenirii nu poate fi insotit decat de o sete din ce in ce mai mare de resurse energetice, iar acest lucru inseamna, evident, cresterea preturilor. ¬Ideea ca secolul al XX-lea a fost cel al petrolului, iar secolul al XXI-lea va fi cel al gazelor este perfect justificata. Iar gazele nu vor fi deloc ieftine", au declarat, pentru "Adevarul", expertii gigantului rus Gazprom, cel mai mare producator de gaze din lume, relateaza Adevarul.