Grecia a decis miercuri achizitionarea de piese de schimb pentru motoarele a 67 de avioane de luptam F-16, cu o valoare totala de 183,7 milioane de euro, conform unei declaratii oficiale, informeaza AFP.

"Consiliul de ministri impreuna cu premierul Antonis Samaras au aprobat astazi in unanimitate propunerea ministrului apararii, Panos Panayotopoulos, de a achizitiona piese de schimb pentru 67 de motoare ale avioanelor F-16", anunta comunicatul oficial.

In luna mai, Grecia a aprobat achizitionarea de munitie in valoare de 13,5 milioane de euro.

Din cauza crizei economice, Grecia a fost nevoita sa reduca drastic bugetul armatei, incepand cu anul 2010, in contextul reducerii tuturor cheltuielilor publice.