Lupii singuratici din politica regionala. Primari precum Gheorghe Ciuhandu ori Klaus Johannis se numara printre cei mai apreciati edili din Romania. In vestul Romaniei exista cateva primarii conduse de "lupii singuratici". Au facut parte din partide mai mult sau mai putin importante, dar acum, inaintea alegerilor locale de anul viitor cu siguranta incurca socotelile multor partide. Au realizari importante, sunt primari care au sanse mari sa ramana primari pentru inca patru ani. Astfel, "lupii singuratici" Gheorghe Ciuhandu, Klaus Johannis, Catalin Chereches, Mircia Muntean sau Mihai Stepanescu sunt candidati cu sanse reale la primariile pe care le conduc. Gheorghe Ciuhandu este primarul Timisoarei din 1996. Este unul dintre cei mai bogati primari ai Romaniei si ocupa locul doi intr-un top alcatuit dupa declaratiile de avere ale primarilor. In campania electorala din 2012, principalul sau contracandidat este senatorul PNL, Nicolae Robu, rectorul Politehnicii din Timisoara, scrie Romania Libera.

Politic ShowFoto: Colaj foto

UDMR, dezavantajat de reforma electorala. Uniunea ar avea mai mult de pierdut daca ar accepta propunerile PDL cu privire la modificarea sistemului de votare sau a numarului de parlamentari. Nici unicameral, nici 300 de parlamentari, nici uninominal pur, nici redesenarea colegiilor uninominale astfel incat sa grupeze primarii partidelor din coalitia guvernamentala, niciuna dintre aceste propuneri ale PDL nu sunt pe gustul UDMR, pentru ca ii dezavantajeaza. Totodata, UDMR le recomanda democrat-liberalilor sa calculeze mai bine inainte sa anunte masuri, pentru ca risca sa beneficieze de ele adversarii politici. Ratiuni practice fac ca membrii Uniunii sa vrea mentinerea actualului numar de parlamentari. "Pentru noi orice micsorare a numarului de parlamentari inseamna ca vor disparea reprezentantii din cateva judete unde exista in jur de 50.000 de maghiari", explica pentru EVZ deputatul Marton Arpad, considerat de colegi specialistul Uniunii in astfel de probleme. Astfel, la o reducere usoara a numarului de parlamentari UDMR ar pierde intreaga zona a Banatului, anunta EVZ.

Primarul Liviu Negoita imprumuta 235 milioane de lei pentru reabilitarea termica a blocurilor, parcari subterane si un bazin de inot cu trambulina. Primarul sectorului 3, Liviu Negoita, intentioneaza sa contracteze un credit pentru reabilitarea termica a blocurilor, constructia de parcari subterane, modernizarea Parcului Titan si alimentarea cu apa a unor strazi, potrivit unui anunt publicat pe site-ul guvernamental de licitatii. Creditul este in valoare de aproximati 235 de milioane lei si va fi garantat cu bugetul institutiei. Creditul se va intinde pe 120 de luni (10 ani- n.r.) de la data atribuirii contractului si este destinat unor investitii de interes public. La sfarsitul lunii august, Consiliul Local al Primariei sectorului 3 a aprobat "contractarea si garantarea unei finantari rambursabile interne in valoare de 235.000.000 lei, cu o maturitate de 10 ani". Creditul a fost aprobat pentru realizarea unor investitii publice, printre acestea numarandu-se alimentarea cu apa a 20 de strazi, sistematizarea pe verticala la unitati de invatamant, modernizarea sistemului rutier pe cinci strazi, constructia a doua cladiri multifunctionale in incinta gradinitelor, extinderea unei crese, realizarea unui bazin de inot in incinta Liceului "A.I. Cuza", reabilitarea termica a blocurilor, lucrari de constructii la doua parcari subterane si modernizarea Parcului Titan, informeaza Gandul.

O noua zi de chiul in Parlamentul Romaniei. Liderii grupurilor parlamentare au decis, marti, sa amane sesiunea de vot final a Camerei Deputatilor pentru saptamana viitoare, a spus, in plen, presedintele forului legislativ, Roberta Anastase. Liderul grupului parlamentar al PSD, Mircea Dusa, a declarat ca decizia amanarii votului final are la baza absenta deputatilor. El a precizat ca absenta lor ar putea avea legatura si cu organizarea Adunarii Parlamentare a NATO, care va avea loc in perioada 7-10 octombrie la Palatul Parlamentului. "Pentru a se organiza vot final e nevoie de 167 de deputati. La intrebarea <> trebuie sa va raspunda cei de la Putere, care trebuie sa asigure cvorumul. Probabil are legatura si cu evenimentul NATO si probabil multi colegi nu au mai venit deloc in aceasta saptamana", a spus Dusa. Deputatul Alina Gorghiu a gasit un alt motiv pentru care deputatii au lipsit la sedinta din plen. "PDL iar nu este capabil de cvorum la Camera Deputatilor (...) Ce fac oamenii puterii? Sunt, oare, obositi dupa cheful lui T. Igas (Traian - n.r) de aseara, de nu au reusit sa se adune?", scrie Gorghiu intr-o postare pe blogul personal, anunta Puterea.

PDL ar prefera remanierea "mica". Daca inlocuirea ministrilor neperformanti este considerata de conducerea PDL "mai degraba un subiect de presa", sunt pregatite insa "sacrificii" la nivelul secretarilor de stat. Nu este exclus insa ca in procesul de triere sa cantareasca mai mult influenta celor care au determinat numirile. Comisia interna a PDL, infiintata pentru a analiza performanta persoanelor numite politic in functii publice, a verificat si audiat pana acum circa 60 de secretari de stat si sefi de agentii, iar "curatenia" ar urma sa demareze in circa zece zile, potrivit vicepresedintelui PDL, Monica Macovei. Comisia, din care mai fac parte, pe langa europarlamentarul mentionat, prim-vicepresedintele Gheorghe Flutur si secretarul general Ioan Oltean, trebuie sa inainteze premierului Emil Boc lista cu numele celor care "trebuie dati afara" si, de abia dupa ce va fi luata o decizie, vor fi anuntate oficial numele, scrie Romania Libera.