Politic Show: O greva parlamentara extrem de profitabila: 100 de lei pe ora de chiul; Andreea Paul, consilierul de stat al premierului MRU, despre una dintre marile probleme ale Romaniei: "Masculocratia"; A abdicat Basescu?

de Cristina Brucker     HotNews.ro
Sâmbătă, 10 martie 2012, 2:08 Revista Presei | Politic

O greva parlamentara extrem de profitabila: 100 de lei pe ora de chiul. Desi se afla in greva, parlamentarii USL si-au incasat integral salariile pe luna februarie. Conform unui raspuns primit de EVZ de la Directia pentru Relatii Publice a Camerei Deputatilor in baza Legii 544/ 2001, "pentru absentele din luna februarie taierile (anuntate de conducerea Camerei - n.r.) vor fi operate in luna aprilie, deoarece pentru luna februarie prezenta la lucrari este trimisa in luna martie de secretarul Biroului Permanent catre liderii de grup, pentru a motiva sau nu absentele, apoi listele de prezenta se intorc la secretar". In traducere, parlamentarii PSD si PNL au luat salariul integral, desi au lipsit la fel de integral de la activitati, informeaza EVZ.

A abdicat Basescu? Indemnul presedintelui de a "reintregi" salariile bugetarilor, taiate in 2010 cu 25%, marcheaza startul oficial al isteriei electorale din acest an. Surprinzator? Da si nu. Nu, pentru ca a devenit deja o rutina deprimanta ca marile batalii politice din Romania sa se transeze in primul rand cu armele redistribuirii veniturilor publice - adica se ia din taxele si impozitele colectate de la firmele si angajatii din economia privata si se da la angajatii statului, la pensionari sau asistati sociali, cat sa le creeze iluzia ca ii pasa cuiva de ei. Si da, este surprinzator, pentru ca omul care a ales sa sune goarna asaltului populist este cel ce parea cel mai aprig inchizitor al iresponsabilitatii bugetare, apostolul austeritatii si al stabilitatii macro-economice in fata furtunii economice mondiale. Integral in Romania Libera.

Ioan Oltean despre Antonescu: "Dorinta de a ajunge presedinte i-a luat mintile". Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, crede ca liderului PNL, Crin Antonescu, "i-a luat mintile" dorinta de a ajunge presedintele Romaniei, aceasta fiind explicatia pentru faptul ca acesta este mai mereu "rupt de realitate". "Am vazut atitudinea extrem de respingatoare a domnului Crin Antonescu fata de solicitarea presedintelui ca Opozitia sa isi reia locul in Parlament (...) Am ramas stupefiat ca un om care se doreste a fi viitor presedinte poate sa respinga cu atat de multa indarjire si rautate orice invitatie la dialog intre Putere si Opozitie", a spus Oltean, amintind ca liderul PNL a spus ca nu exista alta formula pentru situatia politica decat "ori noi, ori ei", relateaza EVZ.

Andreea Paul, consilierul de stat al premierului MRU, despre una dintre marile probleme ale Romaniei: "Masculocratia". Andreea Paul, consilierul de stat al premierului Razvan Ungureanu, nu este de acord cu "masculocratia" din politica, mai exact cu lipsa, pana in momentul de fata in Romania, a unor femei in functii precum cele de presedinte, prim-ministru, ministru al finantelor sau al economiei. Paul a refuzat recent nominalizarea la sefia Ministerului Economiei in cabinetul Ungureanu, argumentand cu motive personale, scrie Gandul.

Cristoiu contra Cristoiu: Pasareasca domnului prim-ministru. Recent votata Lege a Lustratiei a facut sa curga caravane de litere din guri de talk-show-isti sau penite de analisti. Cele mai multe dintre opiniile exprimate dau curs unui narav blestemat al jurnalismului din tranzitie si, mai ales, din tranzactie: Predilectia pentru datul cu parerea in defavoarea analizei. Inca de pe vremea raposatului ziar Adevarul s-a instalat in gazetaria noastra, sub nefasta povara a Scinteii de altadata, credinta fudula in presa care vorbeste in numele cuiva: al pensionarilor, al celor multi si saraci, al bolnavilor de podagra si al femeilor divortate, dar, mai ales, al Poporului suparat. Continuarea in EVZ.


Citeste mai multe despre   






















1683 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă