Bomba cu ceas a Abramburicai. Programul de guvernare anuntat de USL prevede adoptarea Codului Educatiei, realizat de Ecaterina Andronescu, iar acest lucru va duce, practic, la abrogarea actualei legi. "Ar fi o intoarcere la sistemul mediocru pe care-l aveam inainte. Pentru prima data in Romania, in baza Legii Educatiei Nationale, avem un sistem stabil, coerent si articulat, care a fost restructurat din temelii. Modificarea Legii Educatiei Nationale ar duce la haos", atentioneaza Daniel Funeriu, fost ministru al Educatiei, scrie EVZ.

Politic ShowFoto: Colaj foto

Dan Turturica: De ce s-au inversat polii in Romania. Inca va frecati la ochi si nu intelegeti ce s-a intamplat, de fapt? Inca vi se pare ca nu ati primit raspunsuri sincere la intrebarile de genul: de ce a cazut guvernul Ungureanu? Cine au fost cu adevarat tradatorii? Cum a fost posibila schimbarea fulgeratoare de putere? Si mai ales - ce l-a facut pe Traian Basescu sa accepte situatia? A fost el infrant definitiv de constructia politico-mafiota gandita de Iliescu si Voiculescu? Chiar a iesit din joc omul care parea ca face toate jocurile in aceasta tara? Frustrarea este justificata. Ea are in primul rand o componenta psihologica, care tine de faptul ca lupta crancena dintre doua tabere care doar la violenta fizica nu au recurs pentru a se anihila, si care dureaza neintrerupt de patru ani, a fost transata practic peste noapte, fara respectarea ritualului politic de trecere despre care am ajuns sa credem ca da coerenta vietii noastre sociale. Integral in Romania Libera.

Incepe marea impartire a prefecturilor. Prins cu programul de guvernare, Victor Ponta l-a delegat pe secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, sa duca tratativele cu liberalii pentru posturile de prefecti si de secretari de stat. Conform unor surse din USL, s-a convenit ca, in cadul aliantei, principiul de impartire al prefectilor sa fie urmatorul: partidul care are candidatul la presedintia consiliului judetean sa cedeze locul de prefect celuilalt partid. Astfel, se crede ca cei doi demnitari locali se vor putea controla reciproc si va fi prevenita aparitia eventualelor abuzuri. De exemplu, presedintele CJ Vrancea, Marian Oprisan, va trebui sa-si calce peste inima si sa tolereze propulsarea de catre mai vechiul sau adversar, liberalul Nini Sapunaru a unui om in fruntea prefecturii, relateaza EVZ.

Theodor Stolojan: "Motiunea de cenzura este, din pacate, o lectie crunta pentru PDL". Theodor Stolojan a declarat la Romania TV ca Mihai Razvan Ungureanu a avut banii necesari pentru a mari salariile, dar a fost depasit de realitate. Europarlamentarul a mai spus ca Guvernul Ungureanu nu a avut inspiratia de a chema delegatia FMI in tara pentru a discuta masurile pentru reintregirea salariilor, informeaza Adevarul.

Guvernul Ponta: + cu - poate sa dea + ? Ca sa folosesc o terminologie pe care sunt convins ca Victor Ponta o va aprecia, cei doi vor conduce un hibrid la o cursa de viteza in coasta. Ala Micu', ajuns ministru, e ocupat sa taie lemne pentru afacerile lui Dan Voiculescu, care a vazut de mult in el un tanar de viitor. Ca doar de aia l-a imprumutat cu 295.000 de euro pe termen nelimitat si l-a pus sef la partid. Dar, dupa cum recunostea si presedintele PNL, a venit momentul in care trebuie achitata nota de plata a sustinerii aratata de Trustul "Intact", deci putem fi ingaduitori cu alegerea facuta. Integral in EVZ.

Cristoiu contra Cristoiu: Guvernul penalilor a pornit ofensiva impotriva Justitiei! Prezentata de Victor Ponta, intr-o paranghelie mediatica amintind de Un show pacatos cu un Crin Antonescu pe post de asistenta, lista noului Guvern m-a nedumerit la inceput. Ma obisnuisem, de-a lungul anilor postdecembristi, cu Executive supuse in alcatuirea lor unei logici exprimand, in ultima instanta, viziunea cuiva (a premierului sau a presedintelui) asupra guvernarii. Cabinetul Vacaroiu destainuia vointa lui Ion Iliescu de a da tara pe mana nomenclaturistilor comunisti, fie de mana a doua, fie intrati in conflict cu Nicolae Ceausescu in chestiuni minore. Guvernul Ciorbea marturisea intentia lui Emil Constantinescu de a promova persoane scutite de acuzatia de neocomunism. Guvernul Nastase a fost alcatuit pe criteriul competentei, iar cel al lui MRU, pe criteriul tineretei. Continuarea in EVZ.