Alegeri 2012. William Brinza: "Imi chem adversarii la o dezbatere in Diaspora". Presedintele PDL Diaspora vrea sa poarte cu contracandidatii sai o discutie pe proiecte concrete adresate romanilor din strainatate Deputatul PDL de Diaspora William Brinza se pregateste sa candideze pentru un nou mandat. Acesta isi explica problemele cu Comisia de etica a ARD si dezvaluie cu ce strategie va incerca sa castige un nou mandat. EVZ: Cu ce argumente veti incerca sa-i convingeti pe alegatori ca meritati un nou mandat? William Brinza: Faptele mele sunt cunoscute de romanii din strainatate. Am cel mai mare colegiu: peste 2 milioane de romani plecati la munca in strainatate. Impreuna cu ei am organizat peste 400 de actiuni in comunitatile romanesti. In fiecare weekend am fost in Colegiu. Evident ca fiind un colegiu atat de mare nu am reusit sa ii vad si sa vorbesc cu toti. Este o neimplinire pe care mi-o asum, chiar daca fizic era imposibil de realizat. Comunic insa cu ei si prin Facebook, pe blog, sunt vocea lor in emisiunile tv si in presa scrisa. In acest mandat am infiintat comisia parlamentara pentru romanii din strainatate. Integral in EVZ.

POLITIC SHOWFoto: Colaj foto

Acuzatiile de tradare ale lui Dan Voiculescu produc iritare in USL. Fondatorul Partidului Conservator a vorbit explicit despre existenta in PSD si PNL a unor oameni fideli lui Traian Basescu care, dupa ce USL va castiga alegerile pe 9 decembrie, vor trada alianta, astfel incat "in 48 de ore vom avea un guvern condus de un premier care va fi omul lui Traian Basescu". Declaratiile lui Voiculescu au produs insa iritare in randul USL. Spre exemplu, Ioan Rus spune ca "acest scenariu este absolut deplasat", iar in ceea ce priveste o eventuala suspendare a lui Basescu, aceasta ar trebui cantarita de "oameni rationali". La randul sau, Ludovic Orban spune ca Voiculescu a facut aceste declaratii "doar pentru a se baga in seama". "Vom avea din nou un Guvern care sa raspunda la butoanele lui Traian Basescu, chiar daca USL va castiga alegerile". Aceasta este marea temere a lui Dan Voiculescu divulgata luni seara in emisiunea "Sinteza zilei", anunta Romania Libera.

Blaga si Antonescu profita de "foarfeca" lui Hrebenciuc. Cei doi candideaza in colegiile cu cele mai ciudate forme. Vasile Blaga si Crin Antonescu vor candida in colegii trasate ciudat la negocierile din 2008. Harta a fost taiata pentru a grupa primari de aceeasi culoare politica. Liderii politici si-au cautat colegii in care formatiunea lor sa aiba forta electorala pentru a-si maximiza sansele de a intra in Parlament. Potrivit legii in vigoare, intra sigur in Parlament doar candidatii care obtin peste 50% din voturi, restul riscand sa rateze Legislativul chiar daca ar obtine primul loc in colegiu. Dorinta de a candida in zone in care propriul partid sa conduca majoritatea primariilor i-a determinat pe unii politicieni sa isi aleaga colegii care sfideaza geografia judetului pe care vor sa il reprezinte in Parlament. In acest fel, au profitat de modul in care PNL si PSD au impartit colegiile electorale in 2008. Astfel, presedintele PNL, Crin Antonescu, candideaza intr-un colegiu din Teleorman in care 19 din cei 26 de primari de localitati provin din USL. Colegiul a fost gandit inca din 2008 astfel incat sa avantajeze PNL. Pentru realizarea acestui obiectiv a fost desenat un colegiu care "taie" judetul de la nord la sud, informeaza Adevarul.

Elena Udrea: Cel mai mult rau mi-au facut invidiile si frustrarile unor femei. Intr-un interviu acordat cotidianului "Monitorul de Roman", deputatul PDL, Elena Udrea a dezvaluit, printre altele, ca a avut mult de suferit din cauza invidiilor unor femei si ca mama sa ar vrea sa renunte la politica. "Este un lucru pe care nimeni nu il poate intelege daca nu i se intampla. Pentru un parinte este ingrozitor sa auda si sa vada atatea minciuni, atatea mizerii despre copilul lui, pe care l-a crescut cu atata grija. Mama s-a imbolnavit de suparare si tot ce pot face este sa ii spun mereu sa nu se uite la televizor. Ar face orice sa renunt la politica si sa nu mai fiu atat de atacata", a afirmat Elena Udrea. In privinta atacurilor la care este supusa, Elena Udrea a afirmat ca acestea o intaresc si ca nu o opresc "mizeriile unor oameni" care nu o cunosc, scrie EVZ.

Disputa intre Diaconescu si Corlatean pe tema tezaurului. Gosu: O cearta trista si deplasata cu iz electoral". Disputele pe marginea negocierilor cu Rusia (sau a lipsei lor) privind recuperarea tezaurului Romaniei de la Moscova lasa scot in evidenta amatorismul diplomatilor de rang inalt in abordarea unei teme de interes national, dar si ambitiile politice ale acestora. Dupa ce la inceputul lunii, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat o rezolutie vaga in care mai ca implora Moscova sa intesifice dialogul bilateral cu statele care revendica retrocedarea unor bunuri, inclusiv cu Romania - pentru care -bunurile reprezinta peste 90 de tone de aur, tezaurul Bancii Nationale trimis in Rusia in 1917 de frica armatelor germane - politicienii romani au mirosit o oportunitate de imagine. Dupa ce Antena 3 l-a acuzat pe Mihai Razvan Ungureanu ca a abandonat Tezaurul in complicitate - cum altfel? - cu Traian Basescu, ministrul de Externe, Titus Corlatean, a declarat ca ar fi "indubitabil" ca tezaurul se afla la Moscova si a asigurat ca recuperarea aurului BNR "este o prioritate" a ministeriatului sau, lasand sa se inteleaga totodata ca predecesorii sai au neglijat tema, anunta Romania Libera.