Cristian Preda: Daca a ajuns la Viena, Voiculescu putea ajunge si la depunerea juramantului. Daca a ajuns in capitala Austriei, probabil ca Dan Voiculescu ar putea ajunge si la Palatul Parlamentului sa depuna juramantul de senator, este de parere europarlamentarul PDL Cristian Preda. Acesta crede ca Parlamentul ar trebui sa clarifice situatia liderului conservator. Preda reaminteste, pe blogul sau, ca a trecut o luna de cand Voiculescu ar fi trebuit sa depuna juramantul, iar statutul alesilor spune ca, daca nu faci acest lucru, mandatul e invalidat. "Voiculescu a indicat (pe blog) motive medicale care l-ar fi impiedicat sa depuna juramantul, obtinand astfel un fel de amanare. Deunazi, presa a consemnat insa faptul ca Dan Voiculescu a aparut totusi in public, si anume la Viena. Daca a ajuns in capitala Austriei, probabil ca Dan Voiculescu ar putea ajunge si la Palatul Parlamentului", comenteaza Preda, scrie EVZ.

POLITIC SHOWFoto: Colaj foto

Oficial PPE: "PNL nu a depus o solicitare de aderare". Purtatorul de cuvant al Partidului Popular European, Kostas Sasmatzoglou, a declarat joi ca PNL nu a depus o solicitare oficiala de aderare la familia populara, necesara in vederea demararii procedurii tehnice de afiliere la partidul european. "Din informatiile detinute de mine in acest moment, PNL nu a depus aceasta solicitare, care trebuie sa fie insotita de o documentatie mai ampla", a afirmat Sasmatzoglou, potrivit Mediafax. Intrebat daca exista discutii intre oficiali PNL si PPE in acest sens, Sasmatzoglou a evitat sa indice clar daca are cunostinta despre astfel de discutii, mentionand insa ca sunt normale in cadru informal si nu pot fi comentate oficial pentru a nu da nastere la speculatii, anunta Adevarul.

Parlamentari care nu au iubit scoala. Vezi cine si-a luat bac-ul tarziu. Sapte dintre noii deputati ai Romaniei au terminat liceul la seral, iar 36 dintre ei au absolvit o facultate abia dupa 28 de ani. Exista o moda printre politicieni sa-si sporeasca cv-ul cu tot felul de diplome obtinute in strainatate, care se dovedesc apoi mincinoase, ori cu doctorate care ulterior se dovedesc plagiate. Dar exista si parlamentari in noua legislatura care nu s-au grabit sa-si termine studiile la timp. Sapte dintre deputati au dat bacalaureatul la varste la care altii terminasera deja si facultatea, si doctoratul. Iar alti 36 au obtinut licenta universitara mult mai tarziu decat se obisnuieste. Ioan Balan, noul chestor al Camerei Deputatilor si membru al comisiei de politica externa, a capatat diploma de bacaluareat abia la 28 de ani, la Grupul Scolar de Industrie Alimentara Suceava. Ulterior, deputatul PDL a dorit sa recupereze timpul pierdut si a mai terminat doua facultati, la o universitate privata din Iasi, a absolvit un master si s-a inscris chiar la doctorat. Integral in Romania Libera.

Mihai Stanisoara: Discutia despre candidatul prezidential este prematura. Prim-vicepresedintele PDL Mihai Stanisoara a declarat pentru mediafax.ro ca nu reprezinta o prioritate pentru PDL desemnarea unui candidat pentru alegerile prezidentiale, aratand ca este important ca partidul sa fie, mai intai, "asezat in transee, fortificat". "Mai intai, partidul trebuie sa-l asezam in transee, sa-l fortificam si apoi sa vorbim de un candidat pentru prezidentiale. Nu cred ca este o urgenta desemnarea unui candidat pentru alegerile prezidentiale, mai sunt doi ani. Eu cred ca in 6 luni - 1 an inainte de alegeri poate fi desemnat un candidat. Cred ca acest subiect face mai mult bine USL pentru ca, in loc sa vorbim despre problemele reale ale Romaniei si despre guvernare, sunt unii preocupati de acest subiect", a spus Stanisoara, scrie EVZ.

Cum vede Opozitia prezentarea lui Ponta. Fostii premieri de dreapta, Emil Boc si Mihai Razvan Ungureanu, au comentat, pentru "Adevarul", anuntul facut de premierul Victor Ponta despre situatia economica actuala a Romaniei. Fostul premier Emil Boc a comentat anuntul lui Victor Ponta despre situatia economica in care se gaseste Romania, la aceasta ora, reamintind meritele guvernarii PDL. "Victor Ponta se lauda cu masurile de stabilitate economica pe care guvernele PDL le-a luat. Romania este pe primul loc la restabilirea echilibrului bugetar, dupa ce Guvernul PDL a platit mari costuri politice, iar romanii au avut de suferit. Insa premierul Victor Ponta nu spune nimic despre impactul cresterii preturilor la gaze si la utilitati. Primul ministru nu a anuntat niciun proiect care sa sustina cresterea numarului de locuri de munca sau o masura prin care economia reala a Romaniei sa creasca", a comentat Emil Boc, pentru "Adevarul", starea economica a tarii noastre, prezentata de Victor Ponta, anunta Adevarul.

Papahagi ii da replica lui Lazaroiu: Zeroul de dupa virgula s-a suparat pe virgula. Adrian Papahagi scrie, pe Facebook, ca "zeroul de dupa virgula s-a suparat pe virgula", dupa ce consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu a scris, la randul sau, pe reteaua de socializare despre Ungureanu si Papahagi, catalogandu-i drept "doua virgule in politica romaneasca", potrivit Mediafax. "Amuzant: zeroul de dupa virgula s-a suparat pe virgula! Punct.", scrie Papahagi pe Facebook. Anterior, consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu a scris, tot pe Facebook, ca Mihai Razvan Ungureanu si Adrian Papahagi "se fac ca nu il cunosc pe Traian Basescu, omul care i-a promovat", el adaugand: "Ma incapatanez sa cred ca lipsa caracterului nu e o conditie sa ajungi mare in politica", informeaza Romania Libera.