Politic show: Crin Antonescu nu mai este cel mai lenes senator; Noua Constitutie, un cartof fierbinte pentru USL; Circa 40 de primari din Constanta si-ar putea pierde functia; Macovei acuza USL de "lichidarea luptei anticoruptie"

de A.A.     HotNews.ro
Vineri, 28 iunie 2013, 1:18 Revista Presei | Politic

colaj_politic show
Foto: Colaj foto
Noua Constitutie, un cartof fierbinte pentru USL, noteaza Adevarul. Decizia Curtii Constitutionale de a mentine la 50% pragul la referendum pentru inca un an a debusolat USL. Liderii aliantei de guvernare au fost surprinsi de decizia CCR si nu s-au pus inca de acord in privinta organizarii referendumului pentru revizuirea Constitutiei. PSD inclina pentru a chema populatia la urne in toamna, in timp ce liberalii ar prefera ca scrutinul sa aiba loc la primavara.

Vasile Blaga, scos la tabla de seniorii democrat-liberali. Palatul Parlamentului a fost luat cu asalt de pensionari. Nu au venit sa viziteze cladirea, ci sa-si aleaga o noua conducere. E Conventia Nationala a Pensionarilor PDL. Vasile Blaga e alergat de o doamna care il roaga sa o ajute cu ceva. "Sper sa ma puteti ajuta!", spunea pensionara imbracata intr-un deux piece roz. "Si eu cred, si eu cred!", ii raspunde Blaga nestiind cum sa scape mai repede, scrie Evz.ro.

Macovei acuza USL de "lichidarea luptei anticoruptie", titreaza Romania Libera. Schimbarea in Parlament a Codului de Procedura Penala prin modificarea legii de aplicare a acestuia si scoaterea din sfera de actiune a DNA a infractiunilor vamale si de evaziune cu un prejudiciu mai mic de 1 milion de euro dovedesc intentia USL de lichidare a luptei anticoruptie, considera fostul ministru al Justitiei. Monica Macovei scrie, pe blogul sau, ca parlamentarii nu au dreptul ca la discutarea legii de aplicare a Codului de Procedura Penala sa incerce sa modifice, sa adauge sau sa elimine texte din Codul deja adoptat.

Crin Antonescu nu mai este cel mai lenes senator. El a fost devansat de cinci colegi, intre care Varujan Vosganian, scrie econtext.ro, publicand un tabel cu numele alesilor activi si deloc activi. Un eveniment de o importanta capitala a avut loc in urma cu cateva zile in Senatul Romaniei. Crin Antonescu, liderul PNL, a reusit sa-si treaca in cont prima dovada ca lucreaza, ca nu este lenesul absolut din Senat. La sase luni de la mandat, a venit momentul sa vedem care sunt senatorii care muncesc si care sunt cei care mananca banii nostri degeaba.

Circa 40 de primari din Constanta si-ar putea pierde functia. Prefectul Constantei, Eugen Bola, nu respecta legea. Asta spune Fundatia Miscarea Populara, care il acuza ca nu face publice numele incompatibililor din administratia locala, nume pe care a aratat ca le cunoaste. Reprezentantii fundatiei spun ca datoria prefectului nu este sa comunice Ministerului Administratiei si Internelor, ci sa sesizeze Agentia Nationala de Integritate, iar apoi sa-i elibereze din functie pe cei incompatibili, scrie Romania Libera.
























3275 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri