IRL nu va deveni partid, dar va face demersuri pentru unificarea Dreptei. Initiativa Romania Liberala (IRL) nu va deveni niciodata partid, dar va face demersuri pentru o "unificare a Dreptei", au sustinut, astazi, la Ramnicu Valcea, intr-o conferinta de presa, liderul IRL, Vlad Moisescu, vicepresedintele Consiliului Director al IRL, Diana Tusa si Aurelian Pavelescu, presedintele PNT-CD. De asemenea, liderul Consiliului Consultativ al Initiativei Romania Liberala, Andrei Chiliman, a declarat ca Romania are nevoie de o altfel de politica, de dreapta, iar aceasta poate fi pusa in aplicare doar prin unificarea tuturor fortelor de dreapta. "Aproape 60% dintre romani considera ca tara se indreapta intr-o directie gresita, ceea ce inseamna ca nu este guvernata in directia asteptarilor romanilor. Noi incercam sa oferim aceasta directie si pentru asta trebuie sa-i aducem pe toti cei de dreapta impreuna", a explicat Andrei Chiliman, scrieEVZ.

POLITIC SHOWFoto: Colaj foto

Sondaj: doar 34,8% din romani mai au incredere in Guvernul Ponta. Potrivit cercetarii "Adevarul despre Romania", realizata de INSCOP Research, Executivul este institutia care a scazut cel mai mult in ochii romanilor, din martie pana in septembrie 2013. In ultimele sase luni, increderea populatiei in institutiile politice a scazut aproape constant. Au existat usoare reveniri sporadice (dar de cele mai multe ori cresterile nu au depasit marja de eroare): primariile - in septembrie fata de iulie, Curtea Constitutionala - in iulie fata de mai, Parlamentul - in septembrie fata de iulie. Scaderea cea mai pronuntata in ceea ce priveste increderea romanilor in institutiile politice o inregistreaza Guvernul (40,1% - in luna martie, 34,8% - in luna septembrie), releva sondajul "Barometrul de opinie public - Adevarul despre Romania", realizat de INSCOP Research la comanda ziarului "Adevarul". Cercetarea a fost efectuata in perioada 10-17 septembrie 2013, pe un esantion de 1.050 de persoane, reprezentativ pentru populatia Romaniei de 18 ani si peste 18 ani. Eroarea maxima admisa a datelor este de±3%, la un grad de incredere de 95%, anuntaAdevarul.

Deputatul Catalina Stefanescu, protejata lui Liviu Dragnea, va decide daca deputatii pot fi urmariti penal. Marti, 10 octombrie a.c., Camera Deputatilor a decis ca deputatul Catalina Stefanescu "apartinind Grupului parlamentar al PSD, trece de la Comisia pentru invatamint, stiinta, tineret si sport la Comisia juridica, de disciplina si imunitati, in calitate de membru". Catalina Stefanescu are 25 de ani, este absolventa a Facultatii de Litere si a Institutului Puskin de la Moscova si a fost aleasa in Teleorman, cu largul sprijin al vicepremierului Liviu Dragnea. Hotarirea Camerei Deputatilor prin care deputatul Catalina Stefanescu devine membru al Comisiei Juridice are numarul 28 si se refera la "aprobarea componentei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputatilor". Conform propriului CV postat pe site-ul Camerei Deputatilor, Catalina Stefanescu este nascuta pe 28 august 1988. Cind a candidat, anul trecut, pentru un loc de deputat, actualul deputat abia implinise 24 de ani. Conform aceluiasi CV, Stefanescu este absolventa a Facultatii de Limbi si Literaturi Straine la Universitatea Bucuresti, a absolvit si Institutul Puskin de la Moscova dar detine si o diploma de master la SNSPA, informeazaRomania Libera.

PSD Mehedinti se consolideaza prin tradarea partidelor mai mici. USL Mehedinti a castigat alegerile de anul trecut in judet, insa le-a pierdut in municipiul Drobeta Turnu-Severin. Cu toate acestea, alianta politica, de fapt PSD Mehedinti, pentru ca acest partid este singurul beneficiar al acestei sustineri, a reusit sa se impuna gratie unor tradari. Acest suport politic a venit fie din partea unor formatiuni politice, fie din partea unor consilieri din tabara adversarilor politici. Unul dintre partidele politice mehedintene care anul trecut a reusit, cat de cat, sa revina este Partidul Conservator. PC Mehedinti a obtinut la ultimele alegeri locale mai multi alesi locali decat in anul 2008 cand, practic, acest partid a inregistrat un adevarat dezastru electoral. Performanta conservatorilor mehedinteni de anul trecut a fost posibila datorita faptului ca au candidat pe listele USL Mehedinti. Asta in ceea ce priveste Consiliul Judetean si cel municipal severinean, pentru ca in judet PC Mehedinti a candidat pe liste proprii, scrieEVZ.

PDL ii cere lui Vosganian sa demisioneze din Senat, pentru a putea fi cercetat. Partidul Democrat Liberal ii cere senatorului Varujan Vosganian sa demisioneze din Parlament, pentru a se pune la dispozitia Justitiei. Potrivit vicepresedintelui PDL Alin Tise, prin votul din Senat al majoritatii USL au fost incalcate principiile statului de drept, iar asta se va reflecta in viitorul raport MCV. "Avand in vedere ca USL a refuzat sa ridice imunitatea senatorului Varujan Vosganian, PDL solicita in regim de urgenta demisia acestuia din Senat. Consideram ca, prin atitudinea avuta in Senat, USL a afectat democratia, statul de drept, viitorul Raport MCV si aderarea Romaniei la Schengen", a afimat Tise, anuntaAdevarul.

Noile puteri pe care le primesc baronii locali. Liderii USL au convenit sa transfere o parte din competentele ministerelor catre autoritatile locale. Vicepremierul Liviu Dragnea (PSD) si prim-vicepresedintele PNL Klaus Iohannis au negociat proiectul descentralizarii care ar urma sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2014. In subordinea consiliilor judetene vor fi transferate o serie de servicii deconcentrate de la ministere si agentii, conduse de persoane numite de sefii consiliilor judetene. Autoritatile locale vor prelua atributii esentiale in domenii precum transport, sanatate, agricultura, mediu sau cultura. Consiliile judetene vor emite avize in aceste domenii, vor avea acces la baze de date si vor prelua un patrimoniu consistent de terenuri si cladiri. Finantarea institutiilor transferate va fi asigurata de la bugetul de stat. De notat ca majoritatea ministerelor vizate de descentralizare apartin PNL sau PC, in timp ce majoritatea sefilor locali sunt din PSD, informeazaRomania Libera.