Zgonea, dupa ce i-a fost majorata indemnizatia: "Ma simt intr-un fel pus la colt". Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, ca se creeaza o discriminare prin faptul ca, prin prisma functiei pe care o detine, are o indemnizatie mai mare decat colegii sai parlamentari, facand referire la celebra oronanta prin care au fost majorate indemnizatiile inaltilor demnitari. Zgonea a precizat ca actul normativ ar trebui rediscutat. "Se creeaza o discriminare. Eu sunt un coleg ales de catre colegii mei. Nu exista nicio diferenta intre votul meu si votul celorlalti. E adevarat ca activitatea mea este mult mai ampla, dar mi-am asumat acest lucru, deci mi-am asumat sa reprezint Parlamentul Romaniei, Camera Deputatilor in tot ceea ce inseamna atribute stabilite prin regulament. Daca facem acest lucru e ca si cum intr-o localitate as mari doar la primari salariul si la ceilalti angajati, functionari publici sau la consilieri locali nu le-as mari, e ca si cand intr-un spital numai directorului i-as mari salariul si celorlalti medici si asistentele medicale si brancardierii ar avea alt salariu", a declarat presedintele Camerei Deputatilor, scrieEVZ.

POLITIC SHOWFoto: Colaj foto

Cum s-a imbogatit Victor Ponta din 2004 pana astazi: ce i-a lasat fostei sotii dupa divort si cat a valorat cadoul de la nunta cu Daciana Sarbu. Premierul Victor Ponta a intrat in politica mare in 2004, dupa ce a obtinut un mandat de deputat. Prima declaratie de avere completata de Ponta dateaza, asadar, din 13 decembrie 2004. "Adevarul" a analizat declaratiile de avere ale sefului Executivului din 2004 pana in 2015 si va prezinta principalele modificari. Prima declaratie de avere completata de fostul lider PSD, la 13 decembrie 2004, asadar cand Ponta avea 32 de ani, dezvaluia un tanar proprietar al unui apartament de 91 de metri patrati, achizitionat in rate, in 2000, cu suma de 398.000.000 de lei vechi, dar si al unei case de locuit cumparate exact in anul in care a intrat in Parlament, cu suma de 648.000.000 de lei vechi. La acea data, Ponta a completat, simplu, "NU AM" in dreptul rubricilor la care ar fi trebuit sa mentioneze terenuri agricole, forestiere, intravilane, autovehicule, depozite bancare de peste 5.000 de euro sau actiuni. In schimb, la capitolul destinat datoriilor, Ponta dezvaluia ca are un imprumut de 9.000 de euro pentru a-si plati casa de locuit si rate la apartament de 385 de milioane de lei vechi. In document nu apare, in schimb, nicio referire la fosta sotie a deputatului social-democrat, Roxana Ponta, anuntaAdevarul.

Ana Maria Patru: AEP va elabora, in timp util, legea votului prin corespondenta. Presedintele AEP, Ana Maria Patru, a declarat, luni, ca AEP va elabora, in timp util, proiectul de lege privind votul prin corespondenta pentru a fi aplicat la alegerile parlamentare din 2016. "Apreciez preocuparea crescanda a actorilor politici pentru votul prin corespondenta si asigur opinia publica de faptul ca AEP va elabora proiectul de lege privind votul prin corespondenta in timp util pentru a fi aplicat la alegerile parlamentare din 2016", a declarat, pentru Mediafax, presedintele AEP, Ana Maria Patru. Presedintele AEP a subliniat ca legea votului prin corespondenta va asigura accesul diasporei la vot doar daca vor fi identificate solutii care sa asigure deopotriva "garantiile de securitate necesare pentru corectitudinea alegerilor cu costuri cat mai mici pentru statul roman", informeazaGandul.

Noul PNL, in pragul schismei la Cluj. Tensiunile dintre politicienii care provin din vechiul PNL si din fostul PDL au ajuns in stadiul unei rafuieli publice la Cluj. Protagonistii sunt fostul presedinte executiv al vechiului PNL, presedintele Consiliului Judetean, Mihai Seplecan, si fostul presedinte executiv al fostului PDL, senatorul Alin Tise. Conflictul dintre cei doi este cu mult mai dur decat disputele pe care cei doi liberali le-au avut cu inamicii declarati din PSD. Drept urmare, PNL Cluj, care, teoretic, ar fi fost cea mai puternica filiala a acestui partid, a ajuns in pragul schismei. Ultimul conflict deschis a pornit de la intentia presedintelui Consiliului Judetean Cluj, Mihai Seplecan, de a sustine amenajarea unei rampe private de gunoi la Turda, scrieRomania Libera.

Vasile Blaga: Salutam decizia de a discuta joi Codul fiscal. Co-presedintele PNL, Vasile Blaga, saluta amanarea dezbaterii in Parlament a Codului Fiscal. El sustine ca aceste discutii sunt bine-venit pentru ca trebuie "sa avem un Cod fiscal care sa poata sa ramana in vigoare cat mai mult timp". "Senatul a indeplinit procedura, a tinut cont de intelegerile dintre partide, a respins ordinea de zi, urmand ca saptamana viitoare sa discutam Codul fiscal. Noi salutam aceasta decizie si ea demonstreaza cat de corecta a fost propunerea pe care si eu si doamna Gorghiu am facut-o partidelor parlamentare de a avea o discutie pe sase teme, prima fiind Codul fiscal", a spus Blaga. Tototdata el a precizat ca a vazut "cu satisfactie decizia de astazi a domnului Dragnea de a cere celor doi ministri, ministrul Finantelor si ministrul Muncii, sa prezinte argumente clare privind sustenabilitatea maririi salariilor in zona bugetara", anuntaEVZ.