Politic Show: Crin Antonescu: Dacian Ciolos trebuie sa-si asume preluarea sefiei PNL; PSD vrea functia de primar interimar al Bucurestiului; Laszlo Borbely: Gardurile nu sunt o rezolvare a problemei refugiatilor. Nici cotele obligatorii

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Miercuri, 25 noiembrie 2015, 2:32 Revista Presei | Politic

POLITIC SHOW
Foto: Colaj foto
Liberalii i-au pus gand rau lui Marian Petrache. Mai multi parlamentari si presedinti de filiale ai PNL vor ca secretarul general al partidului sa renunte la functie. Secretarul general al PNL, Marian Petrache, ar urma sa fie schimbat din functie, urmare a unor nemultumiri venite de la nivelul unor organizatii judetene, dar si pe fondul reformei interne a partidului, declansata de recentele proteste de strada, au declarat EVZ surse liberale. Cu toate acestea, schimbarea sa ar urma sa fie una de "catifea", planul fiind ca Marian Petrache sa faca singur un pas in spate, au mai sustinut sursele citate. "El nu a mers si nu merge prin teritoriu, se cearta cu mai multe organizatii, sunt mai multi cei care au reprosuri. In plus, exista asa, o rivalitate, intre presedintii de CJ, cum e si el, si parlamentari. Nu poti sa fii secretar general toata viata", a precizat un senator PNL, conform EVZ.  

Crin Antonescu: Dacian Ciolos trebuie sa-si asume preluarea sefiei PNL. Liberalii nu exista din punct de vedere politic in momentul de fata. Fostul presedinte al PNL Crin Antonescu a afirmat, marti seara, intr-o interventie telefonica la RomaniaTV ca premierul dacian Ciolos ar trebui sa se implice in politica si sa preia PNL, o formatiune careia ii lipseste in prezent un lider. Antonescu a fost destul de critic la adresa fostilor sai colegim, insa a facut numeroase aprecieri la adresa premierului Ciolos. "Poti sa faci politica fara sa fii inscris intr-un partid. Am o pretuire deosebita pentru Dacian Ciolos care a facut politica la nivel inalt. Daca vrea sa schimbe ceva ar fi bine sa o faca din interiorul unui partid politic. El conducand un Guvern face politica. Sper sa faca politica intr-un partid. Nu strada face si desface guverne. Ea poate sa dea jos un guvern. E de neacceptat ca strada sa faca un guvern, nu se intampla nicaieri. Eu imi doresc ca Dacian Ciolos sa-si asume un rol politic fatis cat mai curand. Reforma nu pot face decat partidele, eficiente, profunde", a declarat fostul presedinte al PNL, anunta Adevarul.

PSD vrea functia de primar interimar al Bucurestiului. Viceprimarul Capitalei Dan Darabont a declarat marti, dupa sedinta CGMB in care primarul general interimar Stefanel Marin a fost demis, ca PSD ia in calcul sa faca o propunere pentru ocuparea acestei functii. Primarul interimar al Capitalei, Stefanel Marin, a fost demis din functie, la doua luni dupa ce a fost desemnat in locul lui Sorin Oprescu, acuzat de fapte de coruptie. Pentru schimbarea lui Stefanel Marin (UNPR) din functia de viceprimar cu atributii de primar interimar au votat 37 de consilieri generali, alti cinci consilieri au votat "impotriva", iar trei s-au abtinut. Consilierul general PNL Horia Scarlat a declarat, dupa votul din Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB), ca va fi redactat procesul verbal, care va ajunge la prefectul Capitalei, iar din acel moment, postul de viceprimar va fi vacantat si se va relua procedura folosita la numirea lui Stefanel Marin, in urma cu doua luni. Acesta a precizat ca procedura ar putea sa dureze cel mult cinci zile, timp in care pozitia de viceprimar este vacanta, informeaza Gandul

PSD s-a impacat cu UNPR. Cele doua partide raman impreuna. Liderii celor doua partide si-au strans ieri mana, intr-o sedinta informala tinuta la restaurant, si au decis ca pastreaza alianta. Parlamentarii PSD si UNPR, in frunte cu liderii celor doua formatiuni, Liviu Dragnea si Gabriel Oprea, s-au intalnit ieri la o sedinta informala la un restaurant din Capitala. "Am fost la o masa, practic. Era nevoie de asa ceva dupa aceasta perioada. Practic am stat, am mancat, am discutat", au declarat pentru EVZ surse participante la sedinta PSD-UNPR. Potrivit unor surse participante la discutii, atat Dragnea, cat si Oprea, au transmis acelasi mesaj. "Au transmis ca vom continua colaborarea in Parlament. Vom ramane un singur grup parlamentar. Noi avem si Alianta de Centru Stanga inregistrata in instanta pana in 2020", spun sursele EVZ.  

Laszlo Borbely: Gardurile nu sunt o rezolvare a problemei refugiatilor. Nici cotele obligatorii. Deputatul UDMR Laszlo Borbely, presedintele Comisiei de Politica Externa, a vorbit, la Adevarul Live, despre pozitia Romaniei fata de criza refugiatilor, despre votul acordat Guvernului Ciolos, dar si despre decizia partidului in privinta votului in cazul senatorului Dan Sova. Unde a gresit Europa in problema refugiatilor? Unde nu a fost destul de atenta cu evolutiile din ultimii ani. Daca vedem statisticile din 2011-2012, cand au venit destul de multi refugiati. Romania a avut o atitudine foaret normala. Noi nu suntem vizati de acest val. Cred ca din 2013 trebuiau sa se aseze politicienii la o masa si sa vada ce fac cu acesti refugiati. 3.400 de oameni au murit pe mare cand au venit pe mare. Europa nu a fost atenta atunci cand trebuia sa faca o legislatie mai clara privind refugiatii. Integral in Adevarul.


Citeste mai multe despre   



















1928 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri