Politic show: Problema de "aritmetica de clasa a II-a" pe care un primar PSD ii cere lui Tudose sa o rezolve. "Si un copil stie asta"; Cum se sparge in capul PSD minciuna cu care a castigat alegerile. De ce tine Dragnea cu dintii de "revolutia fiscala"; Nume grele din politica, implicate in frauda de la Casa de Sanatate

de Ioana Birsan     HotNews.ro
Miercuri, 8 noiembrie 2017, 1:30 Revista Presei | Politic

colaj foto
Foto: Hotnews
Problema de "aritmetica de clasa a II-a" pe care un primar PSD ii cere lui Tudose sa o rezolve. "Si un copil stie asta". "Daca avem un cos si se reduc niste sume, atunci la randul nostru trebuie sa reducem si noi sumele pentru alte proiecte. Si un copil de clasa a II-a la aritmetica stie ca, daca din cinci oua iei doua raman, doar trei. Ar trebuie revizuit Codul Fiscal, sigur se gasesc solutii. Trebuie si o legislatie punitiva pentru firmele care nu isi achita contributiile catre stat", a declarat primarul comunei Apahida, de langa Cluj-Napoca, social-democratul Grigore Fati, care sustine ca modificarile la Codul Fiscal afecteaza toate primariile, fie ele mari sau mici, potrivit Gandul.

Cum se sparge in capul PSD minciuna cu care a castigat alegerile. Culise: De ce tine Dragnea cu dintii de "revolutia fiscala"
. In campania electorala de anul trecut, PSD le-a promis bugetarilor majorarea salariilor cu 25%. Un an mai tarziu, Liviu Dragnea si Mihai Tudose nu stiu pe unde sa scoata camasa. Pana si Victor Ponta a criticat masurile partidului pe care l-a condus. "Legea salarizarii a fost facuta prost si mincinos. Dragnea intai trebuia sa stranga bani, apoi sa-i imparta. Dragnea a facut o smecherie de Teleorman. N-are bani, dar imparte. Legea salarizarii e o lege care nu se va putea aplica. Pacaleala cu iti dau 25%, dar apoi iti iau 21% e o escrocherie. Nu poti sa-i minti pe oameni ca le dai 25% si cand baga mana in buzunar sa vada ca i-ai luat. E o nebunie care nu trebuie facuta", a spus Ponta, potrivit Adevarul.

Serban Nicolae: Se face confuzia "coruptii sunt totuna cu hotii". Senatorul PSD Serban Nicolae a pledat, marti, la Parlament, pentru necesitatea redefinirii infractiunii de abuz in serviciu, aratand ca "actuala definitie este facuta mai degraba acuzator" si ca se face o confuzie de genul "coruptii sunt totuna cu hotii". "Se confunda infractiunea de abuz in serviciu cu infractiunea de coruptie, de aceea eu cred ca e nevoie de o definitie mai clara a acestei infractiuni", a mai spus acesta. In randul PSD-ALDE a aparut ideea renuntarii la un prag valoric pentru abuzul in serviciu in schimbul redefinirii infractiunii. Potrivit informatiilor Digi24, ar fi vorba de redefinire in sensul sa nu se considere ca este abuz in serviciu daca nu exista si dare/luare de mita.

CTP, despre bolsevicii lui Lenin si PSD-istii lui Dragnea: "Ii paste puscaria daca nu le reuseste lovitura"
. "Domnul Dragnea este asemenea lui Lenin, Dumnezeu pe pamant. Comunismul instituit atunci, in Rusia, e o religie atee, dar care isi are Dumnezeul pe pamant. De ce spun asta? Pentru ca doamna Rovana Plumb, membru marcant al partidului, a spus asa: Daca domnul Dragnea zice ca preturile nu vor creste, atunci ele nu vor creste". "De altfel, observati ca aceasta trecere a contributiilor, urmata de penalizarea, trecerea in regim penal a neplatii contributiilor de catre angajator, pentru ca tot el trebuie sa le plateasca, este indreptata impotriva patronilor. Adica, finalmente, se poate spune muncitorilor, proletariatului, uite domne, noi am vrut sa va dam, patronii sunt de vina, d-aia nu aveti salarii crescute, fiindca va fura patronii. Petru ca oricum nu au de unde sa dea aceste salarii, 25 % crestere", mai spune CTP pentru Stirile PROTV.

Nume grele din politica, implicate in frauda de la Casa de Sanatate. Unul dintre greii vizati in aceasta ancheta este liderul PSD Cluj, Ioan Rus, alintat "Seful". La DNA s-a mai vorbit si despre implicarea fostului consilier al lui Ioan Rus, chestorul Nicolae Chesnoiu, in a schimba modul in care unii furnizori de servicii medicale erau sanctionati pentru neregulile descoperite. Surse judiciare au declarat, insa pentru "Romania Libera" ca audierile facute in ultima perioada de anchetatori ii duc pe acestia catre "numele grele" implicate in diferite combinatii care au vizat bugetul Casei de Sanatate. Este vorba atat de oameni politici din toate partidele, cat si de personaje care au detinut functii cu greutate in aparatul public.


Citeste mai multe despre   





















6201 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică