Fostul presedinte al Romaniei crede ca actualul sef al statului va pierde pe mana lui alegerile din 2009 si nu vede oportuna, deocamdata, lansarea unui contracandidat PSD.

Precaut in aprecieri fata de partidul pe care l-a fondat, foarte critic la adresa succesorului sau la Cotroceni si hotarat sa identifice „adevaratul adversar" al PSD. Asa se prezinta fostul presedinte Ion Iliescu dupa trei ani petrecuti pe bancile opozitiei - atat in propria formatiune, cat si in parlament. El se plange ca nu mai gaseste in mediul politic „intelepciunea si deschiderea spre dialog" a liderilor postdecembristi. Ion Iliescu si-a exprimat convingerea, „La masa Adevarului", ca PSD „nu se va sparge" si ca Traian Basescu este principalul „pericol" pentru soarta democratiei romanesti. Fostul presedinte nu s-a ferit sa spuna ca ii acorda lui Adrian Nastase mai multe sanse decat in 2004 pentru a-l invinge in alegeri pe actualul sef al statului.

In ce relatii sunteti cu Emil Constantinescu? Va sunati, va vizitati?

Cu profesorul Constantinescu sunt in relatii foarte bune, deschise. De altfel, si pe vremea mandatului sau, iar ulterior pe vremea mandatului meu, nu ne ocoleam, nu ne evitam. Ne invitam reciproc la diverse manifestari oficiale, nu numai la Cotroceni, ceea ce astazi nu se mai intampla deloc. Apoi, ne consultam pe diverse probleme.

Iar acum, de cand suntem amandoi in afara mandatelor, ne intalnim frecvent, atat in tara, cat si in strainatate. Spre exemplu, participam la unele dezbateri in legatura cu spatiul euro-asiatic, la Istanbul, sub egida presedintelui Demirel, cu care am ramas in relatii amicale. Facem amandoi parte din „Clubul politic balcanic", initiat de presedintele Jelev. Suntem in relatii civilizate, ne respectam reciproc.

„Basescu trebuie lasat sa piarda pe mana lui."

Am dori sa ne caracterizati, in cateva cuvinte, trei personaje politice ale „noii generatii": Cozmin Gusa, Elena Udrea si Ludovic Orban.

Gusa este un om dinamic, dar cam superficial. Elena Udrea este o femeie agreabila, placuta; potentialul sau politic este mai mult de suprafata, de imagine; Ludovic Orban este un om foarte activ si vocal.

Dar „noua generatie" din PSD - Cristian Diaconescu, Victor Ponta, Titus Corlatean - cum o vedeti?

Sunt oameni cu potential intelectual. Unii au venit cu un bagaj de cunostinte din diplomatie, ceea ce desigur este important, dar nu suficient in politica. Au acumulat insa o experienta utila.

Credeti ca presedintele Basescu isi doreste un contracandidat ca Mircea Geoana?

S-ar putea... Nu stiu! Ma abtin in ceea ce priveste contracandidatul cel mai eficient al lui Traian Basescu. Va trebui insa, sa se contureze, imediat dupa alegerile parlamentare.

Va fi Adrian Nastase candidatul PSD la presedintie in 2009?

S-ar putea! Repet insa, este prematur sa vorbim despre asta. Este, deocamdata, unul dintre putinii care au sanse intr-o batalie cu Basescu.

Mai multe decat in 2004?

S-ar putea sa aiba mai multe sanse decat in 2004.

Il sprijiniti pe Adrian Nastase la Presedintie pentru 2009?

Nu cred ca este acum momentul sa stabilim cine va fi candidat. Aceasta candidatura trebuie bine pregatita. La ora actuala adversarul principal al lui Basescu este Basescu insusi. A iesi in fata acum cu un candidat inseamna sa i se ofere lui Basescu o tinta. Ceea ce nu cred ca este cazul. Basescu trebuie lasat sa piarda pe mana lui.

Basescu este pericolul?

Pentru soarta democratiei din Romania, cred ca da.

Nu credeti ca face bine ca zguduie un pic sistemul?

Ce inseamna a zgudui sistemul? Aceasta este teoria tuturor structurilor totalitare, care ataca democratia. Ca sistemul este corupt, ineficient... ca e nevoie de o mana forte... Un alt Ceausescu care sa faca ordine in tara.

Din pacate, la foarte multa lume prinde acest discurs antisistem, care, insa, vine tocmai de la omul aflat in fruntea sistemului si care are obligatia sa vegheze la buna lui functionare. Functia principala a unui presedinte, sef de stat, este sa fie deschis la dialog, sa fie factor de echilibru, factor de comunicare.

Integral in Adevarul