Romania libera: ANI, ocolita de persoane competitive

de R. L.     Romania Libera
Luni, 17 martie 2008, 2:21 Revista Presei | Politic

Doar cinci persoane s-au prezentat, sambata, la prima proba a celui de-al treilea concurs organizat pentru desemnarea presedintelui Agentiei Nationale de Intregritate (ANI), unul dintre ei fiind actualul vicepresedinte al ANI, Alexandru Macovei.

Restul candidatilor s-au pierdut pe drum dupa cum urmeaza: au fost depuse 12 dosare, din care au fost admise 11, insa doar noua au prezentat la termen un plan de management al agentiei, iar la prima proba, cea scrisa, s-au prezentat doar cinci persoane. La proba scrisa au participat Ion Garlasteanu, Ion Georgescu, Vasile Braun, Elena Maria Sima si Alexandru Macovei. Candidatii vor afla rezultatele marti. Vicepresedintele ANI, Alexandru Macovei, a declarat la finalul concursului ca nu a candidat de la inceput pentru functia de presedinte pentru ca nu a avut "suficient curaj", insa rezultatele pe care le-a obtinut in cele trei luni de la investirea in functia de vicepresedinte l-au determinat sa se inscrie in concurs. Potrivit lui Macovei, ANI a inregistrat pana in prezent zece sesizari privind declaratiile de avere, de interese sau incompatibilitatile, la care se adauga 20 de autosesizari din presa. Sesizarile pot fi verificate doar de inspectorii de integritate, care nu au fost inca desemnati, concursul pentru desemnarea acestora urmand sa aiba loc miercuri, 19 martie. Sunt scoase la concurs 33 de posturi de inspectori.

Integral in Romania libera.




















103 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică