Candidatul PD-L la Primaria Capitalei ar putea fi stabilit in acest week-end, intr-un cadru specific partidului, la o petrecere. Surse din conducerea PD-L sustin ca decizia ar putea fi luata la petrecerea organizata de primarul sectorului 3 Liviu Negoita (unul dintre favoritii partidului la postul de edil-sef), cu ocazia zilei sale de nastere. Potrivit surselor, discutia ar putea fi hotaratoare, deoarece la ziua lui Negoita vor participa toti liderii partidului si presedintele Traian Basescu.

„Cel mai probabil atunci vom lua decizia pentru ca toti cei implicati vor fi fata in fata”, sustin sursele citate. Sarbatoritul este dat de sondajele PD-L ca fiind persoana care ar putea castiga fara emotii fotoliul de primar general, dar acesta se incapataneaza sa refuze aceasta „onoare”.

In aceasta situatie, singur posibil candidat cu sanse de a pastra Primaria Bucurestilor in portofoliul democrat-liberalilor este secretarul general Vasile Blaga. In partid se vorbeste de faptul ca, in proportie de 80 la suta, Blaga va fi candidatul PD-L. Mai mult, acesta a avut discutii preliminare pentru a-si face echipa de campanie, precum si pe cea alaturi de care ar putea sa candideze.

Sursele mai sustin ca actualul viceprimar Razvan Murgeanu ar putea candida in tandem cu Blaga. „Nu este o decizie finala. Echipa va fi definitivata saptamana viitoare, pentru ca Blaga inca mai spera ca Negoita sa accepte candidatura”, au precizat sursele. Acestea mai cred ca desemnarea candidatului la Bucuresti va contribui si la relaxarea atmosferei din partid, in ultimul timp avand loc mai multe certuri serioase intre liderii democrat – liberali.

Gandul