Incredibil dar adevarat: primarul liberal al sectorului 1, Andrei Chiliman, a furat mai multor bucuresteni un teren intravilan de peste 500 de metri patrati, in Bulevardul Primaverii, pentru a improprietari ilegal o octogenara care solicitase, pe baza unor acte extrem de controversate, reconstituirea dreptului de proprietate pe baza Legii 18/1991 (Legea Fondului funciar), a Legii 1/2000 (pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere) si a Legii 247/2005 (privind reforma in domeniile proprietatii). Interesant este ca acest furt savarsit de Andrei Chiliman, avand ca pion o batrana nascuta in anul 1925, s-a petrecut in conditiile in care parte dintre mostenitorii de drept ai terenului respectiv il notificasera anterior pe primar, pentru deschiderea procedurilor de retrocedare pentru o parte din teren, iar alta parte dintre mostenitori reusisera sa intabuleze in Cartea Funciara particica din acel teren. Dovedind existenta unor interese imobiliare de culise, edilul liberal a decis ca, in baza cererii de reconstituire a dreptului de proprietate depusa in baza Legii 18/1991 de persoana pe care a improprietarit-o ilegal cu un teren de lux furat de la adevaratii proprietari, sa-i mai acorde acesteia alte doua terenuri situate in buricul Bucurestiului. Culmea este ca, desi manevra imobiliara parafata de Chiliman a fost dovedita cu acte, pana acum nicio institutie a statului nu a miscat un deget pentru a-l "deranja" pe liberal.

Povestea prin care primarul liberal Andrei Chiliman a furat cu tupeu proprietatea unor bucuresteni, pentru a o oferi altei persoane, precum si acordarea catre aceasta din urma a unor terenuri intravilane in zona de lux a Capitalei ca urmare a unei cereri dubioase si ilegala totodata, intocmita in baza Legilor 18/1991, 1/2000 si 247/2005, este incredibila si contine elemente evidente pedepsite de legea penala.

Integral in Curentul