Sebastian Lazaroiu, consilier prezidential, intr-un interviu acordat cotidianul.ro:

“Turul intai a functionat in favoarea lui Oprescu, pentru ca era independent.

Pentru ca a fost luat in brate de PSD, Oprescu si-a pierdut acest avantaj.

Cand se discuta despre administratie, Oprescu procedeaza ca boxerul care cand e luat la pumni isi ia in brate adversarul. In turul doi va fi o mobilizare mai buna pe componenta politica. De Blaga depinde ce se va intampla la parlamentare si la prezidentialele din 2009. Daca Blaga pierde, pentru PD-L va fi o incercare grea.

Marele castig al PD-L e ca in acest moment are o masinarie electorala la fel de buna ca a PSD.

Niciodata rezultatele de la locale nu seamana cu cele de la parlamentare.

Oamenii care nu ies la vot acum nu ies de bine, nu de rau. Povestea cu cei care stau acasa si protesteaza e total falsa. La locale, pentru PNL nu s-a decontat guvernarea. La toamna va fi altceva.”

PNL spune ca a luat cel mai bun scor din 1990 incoace, PSD isi compara rezultatul de-acum cu cel de la europarlamentare si zice ca a castigat, PD-L compara procentele de-acum cu cele de la localele din 2004 si spune ca au crescut foarte mult. Care-i, din punctul dvs. de vedere, cel mai relevant reper cand analizezi rezultatul de-acum al acestor partide?

E clar ca sunt mai multe criterii, dar totusi, fiecare scrutin, fie ca vorbim de locale, parlamentare, europarlamentare, prezidentiale, are un castigator. Or, castigatorul acestui scrutin este cel care a luat cel putin un vot in plus fata de al doilea clasat. Din punctul asta de vedere, castigatorul de la aceste locale este PD-L. Pentru ca a luat putine voturi in plus, dar a luat mai mult decat PSD. Am vazut argumentatia PD-L si dupa parerea mea n-a fost cea mai buna, pentru ca ei sunt, totusi, avantajati de cel mai mare scor, cel mai mare numar de voturi. Dar, intr-adevar, ei au preferat sa se compare cu 2004 si e corect, pentru ca aproape si-au dublat scorul. Si PSD poate sa spuna acelasi lucru, numai ca trebuie facute niste corectii. Pentru ca, de pilda, a aparut un mit in ultima perioada, l-am vazut in presa, la ziaristi si politicieni, si-anume ca rezultatele de la locale vor fi exact ca si rezultatele de la parlamentare. Daca ne uitam pe istoria alegerilor, din ’92 incoace, vedem ca niciodata rezultatele de la locale nu seamana cu cele de la parlamentare. De ce? Pentru ca la parlamentare componenta politica a votului este mai mare. Cu alte cuvinte, oamenii gandesc mai mult in termen de partide decat in termeni de calitati ale candidatilor.

Dar in toamna vom avea vot uninominal, prin urmare miza va fi tot pe local, pentru ca in fiecare colegiu se va alege intre cativa candidati...

E-adevarat, dar logica partidelor va fi urmatoarea. Elitele din partid se vor duce in colegiile in care au voturi mai multe, in care partidul sta mai bine, pentru a-si creste sansele individuale. Iar ceilalti, sa zicem candidatii mai apropiati de nivelul local, probabil ca vor lua colegii mai slabe. Si-atunci se va conserva practic componenta politica a partidului.

Integral in Cotidianul