Mircea Geoana a anuntat ca propune modificarea Constitutiei in scopul eliminarii oricarei forme de imunitate pentru presedinte, membrii Guvernului si parlamentari, fara a se consulta cu liderii PSD. Deja in partid sunt mari framantari generate de noua tema lansata duminica la Constanta. Aproape toti parlamentarii social-democrati au cate ceva de comentat. Ieri, telefonul lui Viorel Hrebenciuc, lider al grupului deputatilor PSD, s-a incins de atatea proteste la adresa solutiei Geoana.

Presedintele PSD este criticat pentru faptul ca, in elanul sau electoral, a uitat de interesele propriilor colegi, care se vad astfel in pericol de a da piept cu justitia fara nici un filtru. In cele din urma, s-a decis ca deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicai sa devina portavocea nemultumitilor.

Adomnicai, membra a Comisiei juridice, a organizat rapid o conferinta de presa, in care s-a straduit sa aduca argumente in favoarea pastrarii imunitatii parlamentare. Potrivit acesteia, imunitatea demnitarilor "este necesara", mai ales ca nu este o inventie romaneasca, si n-ar crea deloc piedici in calea actului de justitie.

Ea a mers pana acolo incat a sustinut ca, de fapt, institutia imunitatii ar asigura pana si eficienta functionarii Executivului. Deputatul PSD a tinut sa precizeze ca propunerea facuta de liderul partidului, Mircea Geoana, nu a fost discutata in Departamentul juridic al formatiunii. In aceasta situatie, nu stie argumentele care au stat la baza propunerii liderului PSD.

Romania Libera