PD-L si-a selectionat candidati de pe lista 322 Colegiul Director al PD-L a validat luni toate candidaturile pentru Senat si Camera. Printre cei 465 de candidati se regasesc nume din „coalitia celor 322“ precum si alte personaje grele din PSD. Toti cei cinci deputati PSD, Catalin Obuh Buhaianu, Petre Lificiu (fost ministru in cabinetul Nastase), Constantin Amarie (fratele fostului sef al PNA), Tudor Constantin, (toti intrati in PD-L in vara anului 2007) si Viorel Constantinescu - venit la „democrati“ in martie 2008 -, s-au asigurat de colegii bune sub culorile PD-L, scrie Cotidianul.

Ministrii-candidati si-au pompat bani in colegii Cele doua miliarde de lei pe care guvernul le-a scos zilele trecute din fondul de rezerva, pentru a le imparti primariilor si consiliilor judetene inainte de campanie, vor ingrosa substantial bugetele localitatilor in care s-au decis sa candideze ministrii PNL si UDMR. Pe lista colegiilor privilegiate stau insa si unele alese de lideri ai PSD. Intr-un top al zonelor in care banii de la buget au fost pompati prin hotararile de guvern din 24 septembrie, publicate pe 17 octombrie in Monitorul Oficial, capul de afis il tin colegiile celor trei semnatari ai actelor normative: premierul Calin Popescu-Tariceanu, ministrul internelor, Cristian David, si cel al finantelor, Varujan Vosganian, afirma EvZ.

Elena Udrea, Luminita Anghel si Oana Zavoranu vor sa-l faca KO pe Catalin Zmarandescu O competite care va starni interesul opiniei publice va fi in colegiul 25 pentru Camera Deputatilor din sectorul 6 al Capitalei. Aici, trei dive autohtone, secretarul executiv al PD-L Elena Udrea, solista de muzica usoara Luminita Anghel (PSD) si actrita de telenovele Oana Zavoranu (PRM) isi vor arunca in lupta directa toate andrelele, mopurile, butoaiele si ce vor mai avea la indemana pentru atragerea votului electoratului. Insa lucrurile nu sunt definitive, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, declarand in urma cu ceva vreme ca nu o va lasa pe Oana Zavoranu sa concureze cu Udrea. Combinatia, destul de interesanta din punct de vedere al desfasurarii campaniei electorale, s-ar putea sa-i puna intr-o oarecare dificultate pe alegatori, deoarece doamnelor li se va alatura luptatorul Catalin Zmarandescu (PNG-CD), fosta garda de corp a latifundiarului din Pipera, Gigi Becali, relateaza Gardianul.

Ministrul Iorgulescu a ramas fara colegiu Ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, si politologul Daniel Barbu au ratat startul cursei pentru alegerile parlamentare. Liberalii au finalizat ieri listele candidatilor pentru alegerile parlamentare. "Absolut toate locurile de senator si deputat sunt ocupate. Marea majoritate a judetelor au depus aceste candidaturi la birourile electorale judetene, si astazi s-au batut in cuie si ultimele trei-patru candidaturi care au insemnat modificari. Doamna Doina Dascalu (vicepresedinte la Curtea de Conturi) a fost inlocuita cu Adrian Ciocanea, domnul Aron Popa (consilier la Curtea de Conturi ) a fost inlocuit... Totul este suta la suta rezolvat din punctul de vedere al candidaturii", a anuntat ieri vicepresedintele Puiu Hasotti. El a afirmat ca nici vicepresedintele liberal Adrian Iorgulescu, nici politologul Daniel Barbu nu vor mai candida. Iorgulescu afirma recent ca a renuntat la candidatura pentru un mandat de deputat la Sibiu pentru un colegiu din sudul tarii pentru a fi mai aproape de activitatea de la minister, informeaza Romania Libera.

Trei pentru locul al doilea in stat Nicolae Vacaroiu si-a anuntat, ieri, demisia in plenul Senatului. Votul care va stabili cine va ocupa a doua functie in stat va fi dat, cel mai probabil saptamana viitoare. Liberalii l-au propus ieri pe seniorul Radu Campeanu pentru presedintia Senatului. Potrivit unor surse din conducerea PNL, ideea i-a apartinut sefului de campanie, Bogdan Olteanu, nominalizarea fiind facuta de premierul Tariceanu. Mutarea liberalilor are ca scop distantarea de PSD si eliminarea ideii ca intre cele doua formatiuni ar exista o intelegere secreta. „Am vrut sa aratam ca avem un candidat legitim, prezentabil si onorabil care poate conduce cu brio Senatul. Astfel, nu le vom mai da ocazia celor de la PDL sa ne acuze de blat cu PSD”, au declarat sursele amintite, scrie Adevarul.