Bogatul Becali are candidati subtiri la conturi. Dupa ce a fost declarat de revista „Capital“ drept cel mai bogat roman, Gigi Becali si-a facut publica propria declaratie de avere. Pe langa sutele de hectare bine-cunoscute, liderul PNG se lauda cu o colectie de ceasuri pe care o estimeaza la nici mai mult, nici mai putin de 250 de milioane de euro. La capitolul bijuterii, Becali scrie suma de 50 de mii de euro. Cu toate ca detine actiuni in valoare de aproape 53 de milioane de euro la cinci societati comerciale, Becali a precizat ca nu detine conturi bancare. El a acordat in schimb imprumuturi care totalizeaza 96,6 milioane de euro. Chiar daca nu are conturi, Becali este cel mai bogat roman, cu 484,5 hectare de teren in Bucuresti, Voluntari, Otopeni, Balotesti, Braila si Pitesti. El mai detine o vila in Pipera (1.000 mp) si Palatul din sectorul 1 al Capitalei (3.300 mp), dar si sapte blocuri de locuinte in valoare totala de 81,7 milioane de euro, informeaza EVZ.

Sandru contesta la Tribunal respingerea candidaturii. Fostul vicepresedinte PIN a contestat astazi, la Tribunalul Bucuresti, decizia Biroului Electoral Municipal de respingere a candidaturii sale ca independenta intr-un colegiu uninominal din sectorul 3, declarandu-si nelamurirea privind necesitatea depunerii a patru liste originale cu semnaturi, conform deciziei Guvernului. "Nu puteam sa-mi bat joc de oameni, sa-i pun sa scrie de patru ori toate datele si sa semneze de patru ori. Am considerat ca intr-un stat de drept pot sa ma folosesc de mijloacele pe care ni le pune la dispozitie ordinea de drept. In loc sa-i stresez pe cetateni pe strada, am apelat la un notariat in loc sa abuzez de timpul acestora", a declarat Lavinia Sandru, citata de EVZ.

Seful statului este favorabil autonomiei Tinutului Secuiesc. Presedintele Romaniei, Traian Basescu, si omologul sau ungar, Sólyom László, au participat joi seara la festivitatile organizate la Miercurea Ciuc, cu prilejul comemorarii Revolutiei maghiare din 1956 impotriva comunismului. Dupa o scurta discutie privata, cei doi sefi de stat au asistat la manifestarile prilejuite de implinirea a 52 de ani de la Revolutia maghiara, adresandu-se celor aproximativ 7.000 de oameni adunati in fata Consulatului Maghiar din Miercurea Ciuc. Serbarea a avut un fast deosebit, insa, asa cum ne-au obisnuit in ultima vreme, politicienii maghiari nu au scapat nici aceasta ocazie de a „ajunge mai aproape cu un pas” spre mult-visata autonomie a Tinutului Secuiesc, scrie Gardianul.

Silviu Prigoana, contestat. Inginerul Anita Stoian a contestat la Biroul Electoral al Municipiului Bucuresti candidatura la Parlament a omului de afaceri Silviu Prigoana, pe motiv ca acesta i-a demolat garajul. Prigoana si-a depus candidatura pentru un post de deputat din partea PD-L intr-un colegiu din sectorul 3 din Capitala, scrie EVZ.

Presedintele Ungariei: "Este in interesul romanilor sa invete maghiara". Dupa ce presedintelui UDMR, Marko Bela, a spus ca limba maghiara ar trebui studiata in scoli de catre romanii care locuiesc in Transilvania, presedintele Ungariei, Solyom Laszlo, considera ca initiativa acestuia este in interesul romanilor care locuiesc in zonele in care traiesc maghiarii, sa invete limba maghiara, asa cum este si in interesul maghiarilor sa invete limba romana, scrie Libertatea.

Felix are unda verde spre un nou mandat. Judecatorii au respins contestatia pe motiv ca a fost introdusa prea tarziu. Asociatia “Adevar si Dreptate” a contestat la Tribunalul Bucuresti decizia Biroului Electoral Municipal de admitere a candidaturii lui Dan Voiculescu, propus pe listele de candidati la Senat ale Aliantei PSD+PC. Asociatia precizeaza ca a depus la Tribunalul Bucuresti o contestatie impotriva admiterii candidaturii lui Dan Voiculescu intr-un colegiu din Bucuresti, dupa ce organizatia a sesizat procurorii cu privire la falsul in acte publice de care s-ar face vinovat presedintele fondator al Partidului Conservator, solicitand anchetarea acestuia. "Concret, Colegiul Consiliului National al Studierii Arhivelor Securitatii (CNSAS) a stabilit ca Voiculescu Dan a facut politie politica prin colaborarea sa cu Securitatea, scrie Gandul.

Taranistul Viorel Lis a devenit PRM-ist. Dupa numeroasele abandonuri cu care s-a confruntat in ultima vreme, PRM a reusit, pe ultima suta de metri, sa-si mai sporeasca randurile, racoland un personaj, al carui nume a cam disparut din peisajul politic romanesc: fostul primar taranist al Capitalei, Viorel Lis. Potrivit declaratiilor facute ieri de Corneliu Vadim Tudor in cadrul unei conferinte de presa, acesta s-a prezentat, in urma cu doua saptamani, la biroul sau si, spasit, l-a rugat sa-l primeasca in partid si sa-i accepte si candidatura la alegerile parlamentare, informeaza Gandul.

Un baiat “de zahar”, candidat PSD la Navodari. Marian Stan, candidatul social democrat pentru Camera Deputatilor, in colegiul care include si orasul Navodari, imparte locuitorilor pungi de zahar pe care a lipit abtipilduri cu fotografia sa. Potrivit presei locale, pesedistul apare in poze insotit de colegul de partid si primarul localitatii, Nicolae Matei, care-i gireaza astfel candidatura. “M-am tinut de cuvant, am venit cu Stan Liviu Mihai, un baiat de zahar ca sa indulcim situatia. Un navodarean pentru Parlamentul Romaniei. Votezi PSD, votezi pentru tine! Vino la vot pe 30 noiembrie! Primar Nicolae Matei!”, este mesajul inscriptionat pe abtipildurile de pe pungile de zahar, scrie Cotidianul.

Ciprian Nastasiu, fost procuror DIICOT, a demisionat din magistratura. Ciprian Nastasiu, singurul sanctionat pentru fuga din tara a sirianului Omar Hayssam, si-a dat demisia din magistratura. Fostul procuror DIICOT a trimis vineri Consiliului Superior al Magistraturii decizia sa, anunta Realitatea TV. Nastasiu a fost revocat din functie si detasat la Timisoara, la Parchetul Curtii de Apel, dupa ce a fost sanctionat in urma scandalului Omar Hayssam. El a contestat aceste decizii, dar magistratii si membrii CSM i-au respins solicitarile, informeaza Romania libera.