De ce nu are Geoana program de guvernarePSD se pregateste sa revina la guvernare, a anuntat numele premierului propus, dar nu a prezentat nici un program de guvernare. Multi dintre liderii partidului nu isi explica cum de s-a ajuns aici. In premiera, un partid politic se prezinta in alegeri fara un program de guvernare. Au mai ramas 33 de zile pana la scrutinul care va da viitorul Parlament si, deci, viitorul Guvern. Cu toate acestea, PSD a omis sa dea publicitatii documentul prin care anunta electoratul ce are de gand sa faca daca va ajunge la putere. Circula mai multe explicatii cu privire la absenta acestui document din spatiul public. Unii spun ca programul de guvernare al PSD nu exista, in sensul ca nu exista o forma inchegata si finala a lui, chiar daca departamentele partidului au lucrat in ultimii doi ani, pe capitole, la elaborarea acestui document, afirma Cotidianul.

Tariceanu baga o ordonanta in buzunarul profesorilor Premierul Calin Popescu-Tariceanu se gandeste sa emita o ordonanta de urgenta prin care sa amane, pentru 1 martie 2009, momentul intrarii in vigoare a legii de majorare cu 50% a salariilor profesorilor, afirma surse liberale. Decizia ar putea fi anuntata, oficial, astazi. Tariceanu le-a spus colegilor din PNL ca inclina catre aceasta varianta in cadrul unei intalniri cu vicepresedintii partidului desfasurate, ieri, la Palatul Victoria. Tariceanu va lipi de prorogare si ideea reesalonarii, vorbind despre faptul ca profesorii primesc oricum 9%, ca toti bugetarii vor primi 10% de la 1 ianuarie si ca in cursul anului 2009 pot veni alte majorari salariale, mergand pana la 50%, informeaza EvZ.

Basarabia, pamant electoral romanesc Pentru prima data dupa 1989, Republica Moldova devine teatrul unei batalii electorale pentru ocuparea unui post de deputat in Parlamentul Romaniei. Cele trei mari partide (PSD, PD-L, PNL) si-au desemnat candidatii pentru colegiul 3 din strainatate pentru Camera Deputatilor, care cuprinde Europa de Est si Asia, insa cei mai multi cetateni romani din aceste zone sunt concentrati in Basarabia. In asemenea conditii, partidele si-au concentrat atentia spre tara vecina, mai toti candidatii provenind de aici. Numarul alegatorilor din Republica Moldova cu drept de vot in Romania (cei care au cetatenie romana) se ridica la 100.000, cei mai multi concentrati la Chisinau, insa multi plecati din tara, scrie Romania Libera.

PD-L inlocuieste tepele cu Loganul de 70.000 de euro Ultima actiune de campanie a pedelistilor, programata pentru ieri seara - ”instalarea” unui Logan de 70.000 de euro in centrul Capitalei. Astfel, tepele promise de presedintele Traian Basescu pentru Piata Victoriei, in campania din 2004, au fost inlocuite de Loganul CPT, dupa cum a fost el botezat, de la Calin Popescu Tariceanu. Actiunea ne-a fost confirmata de seful GMP, Felix Tataru, scrie Gandul.

Liderii PD-L nu vor functia de presedinte PD-L nu e interesat de postul de presedinte al Senatului, ramas vacant dupa alegerea lui Nicolae Vacaroiu la sefia Curtii de Conturi. Parlamentarii PD-L nu vor participa la alegerea presedintelui Senatului, programata pentru astazi, si nici nu-si vor nominaliza propriul candidat, asa cum anuntasera initial. Pentru a nu fi pusi in situatia de a vota cu vreunul din cei doi candidati al PNL- Radu Campeanu sau al PSD, Ilie Sarbu, democrat-liberalii vor parasi sala de sedinta a Senatului, absenta lor fiind in masura sa duca la un cvorum insuficient care sa invalideze alegerile pentru acest post. “PD-L nu mai participa sub nici o forma la santajul reciproc dintre PNL si PSD. Ii lasam pe ei sa-si imparta functiile asa cum isi impart in ultimii ani ciolanele si banii publici”, a precizat ieri liderul democrat-liberal Emil Boc, relateaza Gardianul.