Nastase: Poate e momentul sa vorbim serios despre alegerea premierului de catre popor sau Parlament. Fostul premier Adrian Nastase afirma, pe blogul personal, ca a venit, "poate", momentul unei discutii serioase despre posibilitatea ca prim-ministrul sa fie ales prin vot de catre popor sau de catre Parlament. Comentand retragerea lui Theodor Stolojan din postura de prim-ministru desemnat, Nastase scrie ca atunci "cand un politician se retrage inainte de a incepe, si nu o face o singura data, inseamna, pur si simplu, ca are vocatia retragerii". El adauga ca cei care au ales, la urne, initialele unui partid tocmai pentru ca acel partid le-a promis ca victoria lor va purta un nume, nu pot decat sa fie dezamagiti, scrie Cotidianul.

Geoana: Am sa fiu un presedinte al Senatului superjucator! Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat marti ca doreste sa preia functia de presedinte al Senatului, ca va fi un presedinte "superjucator" al acestei institutii si ca ar vrea sa devina si "omul doi in CSAT", subiect cu care a discutat si cu PD-L si cu Traian Basescu. "Am sa fiu un presedinte al Senatului superjucator!", a declarat Geoana la TVR, parafrazand expresia lui Traian Basescu de presedinte jucator, scrie Romania libera.

Economistii: Fara cheltuieli reduse e nerealist. Economistii spun ca este ne­voie de masuri concrete pen­tru a calma investitorii. Principala ingrijorare a lor este sursa de venituri, in cazul in care bugetul de stat va fi sub presiunea unor cheltuieli suplimentare legate de relaxari fiscale sau de marirea pensiilor. “O reducere atat de puternica a deficitului bugetar in 2009 (pana la 2,5% din PIB) reclama, in primul rand, masuri drastice de reducere a cheltuielilor – care din pacate lipsesc din program. Mai mult, tinand cont de incetinirea puternica a cresterii PIB in 2009, anumite cheltuieli sociale anuntate pun presiune in sensul cresterii deficitului bugetar exprimat ca pondere in PIB”, a declarat Nicolaie Chidesciuc, senior economist in cadrul ING Bank Romania, potrivit Gandul.

Palmierii nimanui la Curtea de Apel. Desi se apropie Craciunul, in Palatul de Justitie, care gazduieste Curtea de Apel Bucuresti, domneste o atmosfera tropicala. Motivul: Sala Pasilor Pierduti a fost decorata cu palmieri. Dupa cum au precizat reprezentantii instantei bucurestene, pentru copaci nu s-a platit nimic, intrucat „Primaria Sectorului 4 a decorat Palatul pentru Sarbatorile de Iarna“. Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, neaga insa orice legatura cu palmierii din Palatul de Justitie si, mai mult, se declara deranjat de explicatiile judecatorilor. „Nu sunt palmierii mei. Ai mei sunt toti 20 in sera. Nu stiu ce interes au cei de la Curtea de Apel sa spuna asta. Cine stie cui i-au dat ei bani pentru palmierii aia...“, arunca Piedone aluzia, scrie EvZ.

Guvernul Boc, crosetat pe modelul 1-2-2. 1: prima optiune in alegerea unui minister o are PSD; 2: a doua optiune, pentru o pereche de ministere, revine PDL; 2: urmatoarea pereche de portofolii este aleasa de PSD si, tot asa, din doi in doi, pana la 19. Liderii PSD si cei ai PDL au reusit ieri, dupa inca o runda de negocieri, sa bata in cuie lista ministerelor viitorului guvern. Nu si cum vor fi impartite acestea si nici nominalizarile. S-a ajuns la concluzia ca impartirea portofoliului sa se faca sub forma unei „extrageri“ a unor pachete de cate doua ministere, alese pe rand, dupa ordinea importantei, scrie Cotidianul.