Politic Show: Geoana: “Vreau sa fiu presedintele Romaniei”; Basescu spune ca este singurul politician care vrea vot prin corespondenta; Iliescu isi deschide Clubul si pentru oamenii de dreapta, iar Tariceanu si Antonescu se bat pentru 300 de voturi

de Mihai Cimpoesu     HotNews.ro
Sâmbătă, 7 martie 2009, 1:27 Revista Presei | Politic

Politic show
Tariceanu si Antonescu se bat pentru 300 de voturi. Dupa ce si-au impartit formal filialele, cei doi competitori la sefia PNL incearca sa rupa din voturile partii adverse si sa-i convinga pe nehotarati. Calin Popescu-Tariceanu are emotii in competitia pentru pastrarea scaunului de sef al PNL in disputa cu Crin Antonescu. Numaratorile neoficiale pe care le fac cele doua tabere par a indica un scor aproximativ egal in privinta votului la congresul din 20-21 martie, scrie EvZ.

Basescu spune ca este singurul politician care vrea vot prin corespondenta. "Cred ca sunt singurul politician care isi doreste introducerea votului prin corespondenta, in rest nu-l vrea nimeni", a declarat seful statului, joi, in Polonia, la o intalnire cu comunitatea romana din Polonia. "Cel putin pana la alegerile prezidentiale, nu cred ca acest mecanism va fi introdus", a mai adaugat el. Declaratia vine dupa ce Traian Basescu a anuntat, la inceputul lunii februarie, la Budapesta, in cadrul unei intalniri cu tinerii romani ca legea electorala va fi modificata "relativ repede". "Deliberat s-a construit legea pentru ca votul romanilor din strainatate sa fie diminuat", a spus Basescu, citat de Gandul.

Iliescu isi deschide Clubul si pentru oamenii de dreapta. Ion Iliescu nu are de gand sa-si transforme Clubul in partid politic si nici sa preia atributiile Institutului pentru Studii Social-Democrate. Clubul politic de la Bucuresti se doreste a fi o structura nonguvernamentala, un cadru de organizare pentru dezbateri pe marginea diverselor probleme cu care se confrunta societatea. Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a revenit cu explicatii pe bloggul personal, precizand ca nou-infiintatul Club nu reprezinta nici pe departe calea spre constituirea unui partid politic, asa cum speculeaza unii. “Ideea de club politic nu inseamna intentia constituirii unei structuri de partid”, declara liderul social-democrat, citat de Gardianul.

In editorialul "Guvernul Boc si-a taiat pana si propria prima", Mircea Kivu vorbeste despre faptul ca "oamenilor le place sa fie de partea invingatorilor". "In noiembrie 1996, CDR se instala la guvernare, dupa ce se situase pe primul loc in alegeri, cu 30%; in ianuarie 1997, sondajele creditau formatiunea cu o intentie de vot de 53%. In 2000, PDSR obtinea 37% din voturi, dar dupa formarea guvernului, la inceputul lui 2001, se situa in sondaje la cota de 61%. In 2004, Alianta D.A. se instala la guvernare, dupa ce se situase pe locul al doilea in alegeri, cu 32%; sondajele din ianuarie 2005 indicau o intentie de vot de 62% – de unde ideea lui Traian Basescu de a provoca alegeri anticipate. Trebuie spus ca cifrele respective au fost, de fiecare data, masurate de mai multe institute de cercetare si ca au existat diferente, dar ordinul de marime a fost acelasi – o diferenta de peste 20% intre situatia de la alegeri si sondajele imediat urmatoare". Integral in Romania Libera.

Basescu face uitata judecata cu Saftoiu. Presedintele Traian Basescu face uitat scandalul interceptarilor ilegale in care fostul sau consilier, Claudiu Saftoiu, il acuza ca primeste de la serviciile secrete continutul convorbirilor telefonice ale unor oameni politici, scrie EvZ.

Geoana: “Vreau sa fiu presedintele Romaniei”. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat joi, la Antena 3, ca isi doreste sa fie presedinte al Romaniei pentru cinci ani, si nu pentru cateva luni, in eventualitatea in care, ca presedinte al Senatului, ar putea asigura interimatul la sefia statului, informeaza Cotidianul.


Citeste mai multe despre   























1558 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    da, subiect ... eminescu (Sâmbătă, 7 martie 2009, 11:02)

    ducat [anonim]

    Dominaţia banului internaţional

    de Mihai Eminescu

    De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când ele ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate si născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol.
    Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei românesti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari si ţăranii au sărăcit; industria de casă si mestesugurile s-au stins cu desăvârsire -, iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie si aspiră a deveni deputaţi si ministri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.

    Legile demagogiei
    Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea si pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului… Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judeţene si comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al statului modern.
  • 0 (0 voturi)    
    deh (Duminică, 8 martie 2009, 2:48)

    MirceaA [utilizator]

    ma uit la viata politica romanesca asa cum m-as uita la cartierul Ferentari de pe acoperisul unui bloc. Ce vad? Golani si gasti mafiote care se bat si se scuipa intre ele, dar usurel, ca poate maine sterg scuipatul si lucreza pe cineva impreuna.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri