Cotidianul va prezinta topul celor mai vizitate destinatii turistico-politice pentru ziua de 7 iunie, in care s-au ales parlamentarii europeni. „Turismul electoral” a fost duminica, 7 iunie, la el acasa: 653.887 de alegatori din tara nu au votat in localitatea de domiciliu, stabilind astfel un nou record in materie. Pe primele trei locuri la turism electoral la alegerile europarlamentare de acum opt zile s-au situat judetele Ilfov, cu 27.387 de votanti pe listele suplimentare, Olt cu 27.340 si Teleorman cu 27.177. Judetul campion, Ilfov, detine si un alt record: cele mai multe localitati cu peste 1.000 de „turisti electorali”. Pe primul loc se situeaza comuna Cernica (primar PDL), acolo unde 2.151 de persoane au venit din alte parti. Fiind vorba insa de o localitate destul de cautata de bucuresteni in weekend, se poate presupune ca o parte din votantii pe liste suplimentare chiar nu au fost dintre cei plimbati de partide cu microbuzul sau autobuzul pe la mai multe sectii de votare, scrie Cotidianul.

Un comisar roman, pe placul Frantei. Romania are sustinerea Frantei in vederea preluarii postului de comisar european pentru agricultura, oficialii de la Paris fiind interesati, mai degraba, de portofoliul Pietei Interne, sustine presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), Adrian Radulescu. Contactat de EVZ, Radulescu a precizat ca acest mesaj i-a fost transmis initial de ministrul francez al agriculturii, Michel Barnier, cu care a avut doua intrevederi in toamna lui 2008, la Bucuresti si Paris. Luna trecuta, Barnier si-a reconfirmat sprijinul pentru Romania prin intermediul reprezentantilor sindicatelor franceze din agricultura, care au discutat cu liderii LAPAR, spune Radulescu, scrie EvZ.

Partidele s-au hotarat sa-i pedepseasca aspru pe europerdanti. E timpul sa cada capete! Pe semne ca asa si-au zis politicienii, din moment ce au luat la puricat mai toate organizatiile. Sunt cautati presedintii de filiale care nu au virat in cosul electoral al partidului suficiente voturi. La PNL s-a pornit iuresul. Se cauta vinovatii. Si, in mare parte, au fost gasiti. In Timis, conducerile a 36 de filiale au fost dizolvate. Si Biroul Politic al PNL Olt a fost dizolvat. Pe lista neagra din Aviatorilor se afla alte 10 organizatii, care au strans sub 10% la euroalegeri. Conducerea PNL urmeaza sa se reuneasca, marti, intr-o sedinta a Consiliului National Executiv pentru a stabili sanctiunile. Nici la PSD nu e liniste. Organizatia partidului din comuna suceveana Preutesti a fost dizolvata pentru tradare electorala. La PSD Prahova se va lasa cu sanctiuni. Sunt vizate birourile locale cu un scor de sub 15%. Si la Constanta sunt probleme pentru ca liderii organizatiei nu au mobilizat sufiecient electoratul. In aceiasi situatie este si Marian Vanghelie. La Bucuresti a avut un scor mai slab decat la alegerile din 2008, iar in cele doua organizatii pe care le coordoneaza ca interimar, Ilfov si Giurgiu, PSD a pierdut in fata PD-L. Conducerea PSD si liderii din teritoriu vor analiza rezultatele zilele urmatoare intr-un Comitet Executiv care se va desfasura in Teleorman. La PD-L, decapitarile promise de seful de campanie, Vasile Blaga, se amana. Dar zece organizatii codase ale PD-L vor fi coordonate pentru cel putin un an de sefi de la centru, scrie Romania Libera.

Asumati-va esecul moral si lepadati-va de raul absolut care este Basescu! Invitat la Interviurile Gandul, fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, le pune un diagnostic politico-psihiatric “intelectualilor lui Basescu”: acestia sufera de “fascinatia badaranului” si si-au vandut libertatea pentru a obtine avantaje materiale. Constantinescu se refera la Traian Ungureanu si la Horia Roman Patapievici, doua exemple dintr-un cerc de intelectuali care se “umilesc cu fervoare” la usa actualului presedinte. “Pot redescoperi aici elemente ale comportamentului unor elite intelectuale din prima parte a comunismului lui Gheorghiu Dej si altele din ultima parte a comunismului ceausist, care pareau disparute pentru totdeauna”. Fostul presedinte anunta fara echivoc ca se va lupta pentru alegerea lui Crin Antonescu - care ar fi un produs al fenomenului Piata Universitatii - si le cere intelectualilor anticomunisti sa-i urmeze exemplul.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut, ieri, referindu-se la zvonurile din ultima vreme legate de o posibila candidatura la Presedintie, sa nu se mai faca “speculatii ieftine” pe seama sa. “Nu faceti speculatii ieftine pe seama mea! Nimeni nu ma va implica in certurile si aranjamentele politice de culise. Voi ramane fidel propriilor convingeri: vointa, interesul si binele oamenilor!”, a declarat Oprescu. Ministrul turismului, Elena Udrea, sustinea saptamana trecuta, intr-un interviu, ca in PSD sunt discutii ca fostul presedinte Ion Iliescu l-ar sustine pe primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, sa candideze la alegerile prezidentiale. Referindu-se la acelasi subiect, presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, a afirmat, ieri, pe blogul sau, ca zvonurile legate de o posibila candidatura a lui Oprescu pentru functia de sef al statului “au rolul sa deturneze atentia alegatorilor de la faptul ca, in plina criza economica, avem un presedinte care isi face foarte prost datoria”, scrie Gardianul.