Uluitor: 334 de deputati, o singura lege adoptata in sase luni! Sistemul de vot uninominal a adus in Camera Deputatilor 201 noi parlamentari. Noul val nu a schimbat insa deloc fata scenei politice. In perioada similara a anului 2005, sapte noi legi vedeau lumina Monitorului Oficial. In cinci luni de activitate parlamentara, in Camera Deputatilor a fost adoptata si a devenit lege o singura initiativa legislativa datand din 2009 a unui deputat, pesedistul Victor Ponta. Aceasta lege -100% „productie“ a noii legislaturi - nu are decat un singur articol si reprezinta modificarea Codului de procedura penala. Majoritatea proiectelor adoptate de Camera Deputatilor sunt ordonante de urgenta ale guvernului Tariceanu si Boc. In perioada similara a anului 2005, adica in prima sesiune a legislaturii, deputatii aveau deja inregistrate 224 de initiative legislative proprii - toate datand din anul respectiv, dintre care sapte erau legi publicate in Monitorul Oficial, scrie Cotidianul.

Pentru ca e criza economica si pentru ca alegerile prezidentiale de la toamna vor duce cel mai probabil si la o schimbare de guvern, Cotidianul a incercat sa afle pe cine au de gand candidatii la Presedintie sa puna pe scaunul lui Emil Boc, la Palatul Victoria. Mircea Geoana doreste sa propuna ca viitorul guvern sa aiba un premier tehnocrat si ca la Ministerele Economiei si de Finante sa fie numiti de asemenea tehnocrati. Crin Antonescu l-ar pune din nou premier pe Calin Popescu Tariceanu, daca ar castiga alegerile si negocierile dintre partide ar duce la o formula de guvernare in care PNL sa revendice aceasta functie. Intr-o vizita electorala la Bihor, prezidentiabilul PNL a declarat ca “fara ezitare” l-ar nominaliza ca premier pe Tariceanu, daca ar fi la latitudinea atributiilor sale constitutionale de presedinte. Si Principele Radu Duda l-ar pastra pe Emil Boc in functie daca ar castiga alegerile. Principele Radu a declarat pentru Cotidianul ca el este un adversar al ideii ca presedintele sa aiba o oferta de premier, pentru ca “este neconstitutional”, dar este un partizan al continuitatii la guvernare. Nati Meir a declarat pentru Cotidianul ca el il doreste ca premier pe fostul ministru PSD Dan Matei Agathon, pe care il considera un technocrat, scrie Cotidianul.

Uniunea a decis ieri sa-l arunce in cursa pentru Cotroceni pe presedintele executiv, Kelemen Hunor. Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania (UDMR) intervine in ofensiva electorala a lui Traian Basescu in secuime. UDMR a decis, in cele din urma, sa aiba propriul candidat pentru Cotroceni, presedintele executiv al Uniunii, Kelemen Hunor. Chiar si fara sprijinul radicalilor maghiari condusi de Laszlo Tokes, candidatul UDMR are toate sansele sa rupa o parte semnificativa din voturile pe care actualul sef al statului se baza in secuime, in conditiile in care Uniunea nu avea un prezidentiabil, scrie EvZ.

Sume mari de bani din bugetul public sunt aruncate lunar pe apa sambetei sau in buzunarele partidelor. Este vorba de asa-zise cheltuieli pentru "materiale de intretinere" din sumele forfetare ale cabinetelor senatoriale. Alesii nostri se bucura din plin de sume consistente, numite forfetare, pentru birourile lor parlamentare, mare parte din acesti bani nefiind contabilizati. Legea statutului parlamentarului spune ca fiecare ales primeste din bugetul locat Camerei din care face parte o suma de bani de care dispune cum are chef pentru intretinerea cabinetului parlamentar: consilieri, secretare, chirie pentru biroul senatorial, consumabile, utilitati. Insa aproape jumatate din bugetul alocat cabinetului nu trebuie justificat prin chitante sau facturi deoarece suma este considerata a fi destinata utilitatilor (apa, lumina, gaz) si consumabilelor (hartie, pixuri). Alti bani din suma forfetara se duc pe salariile angajatilor cabinetului parlamentar. Insa legea lasa distribuirea sumei forfetare pe mana senatorului, care poate angaja sau nu consilieri si avand libertatea de a trece la capitolul "materiale de intretinere" mai toti banii primiti de la Senat din bugetul public, scrie Romania Libera.

Consilierii PDL au reusit, in urma negocierilor din acest weekend, sa convinga PRM sa se alature democrat-liberalilor si PNG pentru a forma o noua majoritate in CGMB, primind postul de viceprimar ocupat in prezent de Robert Ionescu (PNG). Schimbarea va avea loc marti intr-o sedinta extraordinara a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, ce va avea loc imediat dupa cea ordinara, noul viceprimar urmand sa fie peremistul Victor Iovici. Ionescu va primi un post in administratia centrala, precizeaza aceleasi surse. Prin aceasta cedare, PDL isi pastreaza postul de viceprimar detinut de Mircea Raicu si reuseste sa impiedice intentia PSD de a forma o noua majoritate in CGMB, alaturi de PNL si PRM. Consilierii acestor partide au convocat sedinta extraordinara prin care Robert Ionescu si Mircea Raicu ar fi fost inlocuiti in postul de viceprimar cu Doru Giugula (PSD) si Victor Iovici (PRM), scrie Romania Libera.

Anuntata din vreme de presa din Ungaria, descinderea lui Traian Basescu la Miercurea Ciuc a fost considerata in schimb cvasi-secreta de organizatori, drept care in programul difuzat presei de Prefectura Harghita numele sefului statului a fost omis cu desavarsire, fiind inlocuit cu un nume de cod ad-hoc - „Persoana Oficiala”. Gaselnita a facut instantaneu deliciul jurnalistilor, care, dupa o clipa de stupoare, s-au amuzat copios citind ce urma sa faca „Persoana Oficiala”, conform unui desfasurator detaliat pas cu pas, informeaza Gandul.

Reuniti la scoala de vara de la Horezu, tinerii conservatori au adoptat ieri o rezolutie prin intermediul careia se precizeaza ca „PC trebuie sa se deschida unei noi generatii si unui nou model de leadership, pentru ca celelalte optiuni au esuat“. In opinia acestora, scena politica romaneasca are nevoie de „reinventarea“ unui partid puternic care sa pastreze spiritul conservator. Pe de alta parte, OTPC considera ca partidul se afla in cel mai prost moment al istoriei sale, pentru ca 2% sau 3% nu reprezinta un argument demn pentru un partid cu ambitiile PC. In acest sens, junii conservatori doresc acces gradual in functii prin negocieri regulate, in urmatorul trimestru, intre conducerea PC si conducerea OTC. Astfel ca, pentru aceste negocieri, ei au solicitat arbitrajul presedintelui fondator, Dan Voiculescu, scrie Curentul.