Coalitia anti-Boc are avantaj in parlament. Coalitia contra guvernului Boc 2 are, pe hartie, forta necesara pentru a darama executivul printr-o motiune de cenzura. Partidele care sustin motiunea de cenzura, PNL, UDMR si PSD, au 280 de voturi, in timp ce PDL are 173 de parlamentari. Daca saptamana trecuta motiunea de cenzura anuntata de PNL parea fara sanse, ieri, liberalii au obtinut atat sprijinul UDMR, cat si al PSD. PNL si UDMR vor semna motiunea, in timp ce PSD a anuntat ca o voteaza, scrie EvZ.

Primul fluturas electoral al presedintelui: “Traian Basescu nu a facut compromisuri cu sistemul ticalosit si a actionat cum a fost mai bine pentru romani”. PD-L a demarat actiunea de strangere de semnaturi in vederea candidaturii lui Traian Basescu distribuind pliante cu mesajul "Traian Basescu - Atitudinea care schimba Romania". Pliantele - pe care pedelistii fusesera anuntati ca le vor primi cu doua saptamani inainte ca seful statului sa isi anunte candidatura - contin un rezumat al bilantului pe care presedintele l-a prezentat in fata Parlamentului, scrie Gandul.

Umbra lui Basescu la Sannicolau. A fost sau n-a fost? Anuntul prin care Traian Basescu si-a anuntat candidatura la un nou mandat de presedinte continua sa incite spiritele privind spontaneitatea demersului. Organizarea facuta si mai ales locul par a le da dreptate celor care se indoiesc de gestul „spontan“. De sambata, numele Sannicolau Mare a ajuns pe buzele tuturor. Traian Basescu si-a anuntat aici candidatura la un nou mandat de presedinte, „socand-o“, dupa propria marturisire, chiar si pe Elena Udrea. La doua zile dupa acest „eveniment istoric“ nimic nu mai aminteste de ziua de sambata, scrie Cotidianul.

Patru scenarii ale PD-L de a se lasa scos de la guvernare. Scopul – dizolvarea Parlamentului dupa prezidentiale. Fara sa vrea, social-democratii si liberalii risca sa faca jocurile strategice ale lui Traian Basescu si PD-L. Criza politica generata de iesirea de la guvernare a Partidului Social Democrat a pus masinariile de partid in situatia de a genera noi planuri de criza. Odata ramasi singuri in Executiv, democrat-liberalii se gandesc la patru planuri prin care sa iasa de la guvernare cu mana parlamentarilor PNL si PSD, in speranta ca, dupa alegeri, sa revina in forta, alaturi de Traian Basescu, la carma tarii, scrie Gardianul.

Calin Hera, in "Romania luata la misto", afirma ca "n-am mai auzit nici in scenetele «Divertis» atata bla-bla, asa multa ipocrizie, asa exercitiu ieftin de demagogie ca la Oprescu”. Intr-o discutie pe care am avut-o cu Sorin Oprescu, in urma cu cateva luni, cand inca juca sarada coditului, dar era deja clar ca va candida la prezidentiale, l-am intrebat ce le va spune oamenilor cand il vor intreba ce a facut, totusi, ca primar. A raspuns ceva despre niste scoli pe care le-a renovat. Va intreb serios, am replicat. A continuat, spunand ca va face autostrada aia suspendata. Ca, desi initial a bravat, l-au cautat dupa aceea niste „specialisti” care i-au spus ca se poate. (Genul acela de specialisti care nu exista, dar pot fi citati, facand cu ochiul.) Zau, ce veti raspunde la intrebarea asta? Ca doar nu va veti lauda cu cel mai lung carnat din Cartea Recordurilor". Integral in EvZ.

In "Asistam la o noua crima?", Nicolae Prelipceanu aminteste ca "de peste 60 de zile, Teodor Maries, presedintele Asociatiei 21 Decembrie, este in greva foamei. Obiectivul sau: rezolvarea dosarului Revolutiei, la 20 de ani dupa cele petrecute. De fapt, aflarea adevarului despre Revolutia romana. Cum Parchetul nu a trimis in judecata decat o mica parte din vinovatii de masacrul din decembrie 1989, si anume pe cei doi generali care au ordonat sa se traga la Timisoara, si cum majoritatea victimelor, va reamintesc, au cazut dupa 22 decembrie, momentul cand "dictatorul a fugit", problema e foarte delicata si Teodor Maries a cazut de acord, inca de acum trei saptamani, ca va inceta greva foamei in cazul in care dosarul ar fi desecretizat si pus la dispozitia Asociatiei 21 Decembrie". Integral in Romania libera.