Guvernul lui Basescu, in stand-by pana la alegeri. In componenta guvernului sau, premierul desemnat Liviu Negoita vrea sa propuna atat ministri din guvernul Boc, cat si din guvernul Croitoru. Guvernul Liviu Negoita are putine sanse sa fie votat inainte de alegeri, chiar daca lista candidatilor pentru ministere va fi trimisa astazi parlamentului. Liderii PSD si PNL discuta despre amanarea sedintei dedicate guvernului si, implicit, despre instalarea executivului dupa alegerile prezidentiale. De cealalta parte a baricadei, si oamenii lui Traian Basescu iau in calcul ca nu se va ajunge la vot inainte de 22 noiembrie, scrie EvZ.

Principalii candidati la Presedintie, la brat cu cercetati penal. Campania electorala s-a intetit in weekend, candidatii la prezidentiale raspandindu-se prin toata tara. Fiecare si-a orientat discursul spre propriul bazin electoral: Basescu – in Dolj, Geoana – pe Valea Dambovitei, iar Crin Antonescu – la Oradea. Traian Basescu a declarat ca nu face alianta cu hotii, vorbind despre alianta PSD-PNL-UDMR; Mircea Geoana a acuzat PDL ca santajeaza firmele, statul achitand facturile restante doar celor care cotizeaza la campania lui Basescu, iar Crin Antonescu sustine ca s-ar simti mai confortabil colaborand cu PSD decat cu PDL si ca in turul doi ar vota cu orice contracandidat al lui Basescu, scrie Romania Libera.

PSD acuza: PDL a dat bere copiilor. Presedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca la mitingul electoral al lui Traian Basescu de la Craiova au fost adusi copii carora le-au fost oferite cutii cu bere, din care au consumat. Au fost masini pline cu copii, microbuze scolare, ceea ce de asemenea nu ar trebui sa fie, au fost copii carora li s-a impartit bere si avem poze cu ei consumand alcool. Au venit sa mai faca o ultima fotografie pentru ca viata lui Traian Basescu ca presedinte al Romaniei se scurteaza pe zi de trece”, a spus Prioteasa. Integral in Gardianul.

Candidatul PDL pierde sigur in turul doi. Un sondaj al Companiei de Cercetare Sociologica si Branding (CCSB), dat ieri publicitatii, certifica faptul ca Traian Basescu ar pierde alegerile in turul doi cu oricare dintre contracandidatii sai, Geoana, Antonescu sau Oprescu. Sondajul CCSB arata ca Basescu ar castiga primul tur al prezidentialelor cu 34% din optiunile de vot, iar pe locul al doilea s-ar situa candidatul PSD+PC, Mircea Geoana, cu 30%. Urmatorii clasati ar fi candidatul PNL, Crin Antonescu, cu 18%, si independentul Sorin Oprescu, cu 14%. Integral in Cotidianul.

In editorialul "Ce ne leaga de presedinte" Dan Cristian Turturica scrie: "Foarte multi cunoscuti imi reproseaza, cu un ton din ce in ce mai vehement, ca nu il sustin pe Traian Basescu. Am innebunit? Chiar vreau sa vad trioul Geoana-Hrebenciuc-Vanghelie conducand tara? Imi doresc ca marioneta celui mai iute de mana dintre liberali sa ajunga presedinte, dupa ce a dormit pe el ani de zile in Parlament si nu a facut nimic? Imi vine foarte greu sa le raspund. Oamenii care imi pun astfel de intrebari sunt oameni la care tin. Oameni de calitate, cu bun-simt, care doresc tot binele din lume acestei tari." Integral in Romania Libera.

In editorialul "Porcaria bunului simt" Cristian Tudor Popescu scrie: "Miercuri noaptea, dupa ce am iesit din emisiunea "Ora de foc" de la Realitatea TV, m-a sunat candidatul PNL la Presedintie, dl. Crin Antonescu. "M-ati acuzat pe nedrept, d-le Popescu. Am repetat de cateva ori ca infrangerea lui Traian Basescu, oricat ar fi de necesara, nu rezolva problemele multe si grave ale Romaniei." Am incheiat convorbirea cu dl. Antonescu sperand ca d-sa sa-mi dea cat mai curand prilejul sa retrag ce spusesem. Asa ca ieri am fost convins, in primele clipe, ca nu aud sau nu inteleg bine. Antonescu, Crin Antonescu, i-ar vota si pe C.V. Tudor, si pe Gigi Becali, daca unul dintre acestia ar ajunge in turul doi cu Basescu? Da, domne, iti dau stirea tiparita. In fata literelor, am tacut. Deci, dl. Crin Antonescu, candidatul bunului simt, al liberalismului si democratiei, accepta ca Romania sa plateasca pretul de a fi condusa si reprezentata de C.V. Tudor sau G. Becali pentru a scapa de Basescu?" Integral in Gandul.