Basescu il acuza pe Geoana de "mogulizarea" TVR. Negociata ore in sir, timp de trei zile, marea confruntare de la TVR intre candidatii la presedintie a fost anulata. Candidatul PNL Crin Antonescu a afirmat ca Mircea Geoana se teme de confruntare si este "un manechin" pe care Viorel Hrebenciuc si Marian Vanghelie vor sa il puna presedinte. Traian Basescu a invocat in schimb faptul ca PSD a subordonat postul public de televiziune mogulilor Sorin Ovidiu Vantu si Dan Voiculescu si asta pentru ca Mircea Geoana sa aiba "sanse minime" pentru a prinde turul al doilea al alegerilor. In replica, social-democratul spune ca ceilalti adversari evita o confruntare cu el, pe teme serioase, scrie EvZ.

Geoana i-a vrut pe Becali si Vadim in galerie la TVR. Traian Basescu, Crin Antonescu si Sorin Oprescu au refuzat pe ultima suta de metri sa participe la dezbaterea electorala organizata la TVR, invocand nerespectarea conditiilor stabilite de comun acord de echipele de campanie ale candidatilor si presedintele postului public, Alexandru Sassu. In cele din urma, dezbaterea principalilor candidati de la TVR s-a anulat. Echipele de campanie ale principalilor candidati la alegerile prezidentiale de duminica au repurtat ieri adevarate batalii pe tema participarii la dezbaterea de la TVR. Integral in Romania Libera.

Geoana a mers la Moscova fara sa se intalneasca cu oficiali rusi. Candidatul PSD la presedintie, Mircea Geoana, a declarat, marti seara, la Realitatea TV, ca, in afara de vizita privata din aprilie, a mai fost o data la Moscova, dupa retragerea din CSAT care a avut loc la data de 7 iunie. "Am fost intr-o vizita privata de aceasta data dupa ce am plecat din CSAT, fara sa existe alt tip de consecinte", a spus Geoana. Solicitat sa precizeze daca a avut intalniri cu oficiali de la Moscova, Geoana a raspuns negativ, precizand din nou ca a fost o vizita privata, "asa cum te poti duce oriunde in alta parte", scrie Gandul.

Elena Udrea - spaima parchetului. Elena Udrea a scos, marti seara, la televiziunea familiei Paunescu, un document ce continea lista convorbirilor telefonice ale procuroarei Angela Ciurea. Exact procuroarea ce ancheta un dosar de coruptie in care aparea si numele Elenei Udrea. Magistratul Angela Ciurea dezvaluise, cu doar o seara inainte, ca prim-adjunctul directorului Serviciului Roman de Informatii, generalul de brigada Florian Coldea, se interesa indeaproape de mersul anchetei in controvresatul dosar amintit, desi nu avea acest drept. Integral in Cotidianul.

In editorialul "Cine il voteaza pe Traian Basescu", Sabina Fati scrie: "Pe Traian Basescu il voteaza, mai ales, locuitorii marilor orase, oamenii care au terminat cel putin liceul, dar si multi dintre cei cu studii superioare. Pe Traian Basescu il voteaza, potrivit sondajelor, multi dintre cei care cred ca accesul la dosarele Securitatii este foarte important, cei care au foarte multa incredere in Uniunea Europeana si NATO, cei care cred ca experienta comunismului nu mai trebuie repetata, dar si cei care cred ca homosexualitatea nu trebuie interzisa prin lege." Integral in Romania Libera.

In editorialul "Balciul si golul", Cristian Tudor Popescu este de parere ca: "Oul clocit cu greu al dezbaterii "Ligii Mari" a candidatilor la presedintie s-a spart expunandu-si continutul: nu albus, nu galbenus, doar neantul. Tot acest balci enorm al "negocierilor", "staffurilor", "televiziunilor" e util ca sa acopere golul enorm al acestei campanii electorale. In anii '90 se confruntau neocomunistii, taranistii, liberalii. In 2000, aveam de ales intre comunistul Iliescu si extremistul nationalist C.V. Tudor. In 2004, intre comunistoidul inavutit Adrian Nastase si securistoidul tepar Traian Basescu, pe tema coruptiei. In 2009, singura filozofie a participantilor la cursa prezidentiala este 'Da-te tu jos, ca sa ma sui eu'." Integral in Gandul.