Politic Show: Valcea: PSD face plangere penala impotriva PDL; Traian Basescu, atacat pe subiectul relatiei cu mogulii; Ce intrebari vroia Basescu sa-i puna lui Geoana; Duvaz: S-au cheltuit 175 de milioane de euro in campania lui Basescu

de S.P.     HotNews.ro
Luni, 30 noiembrie 2009, 1:15 Revista Presei | Politic

Politic Show
Foto: Colaj fotografic
Valcea: PSD face plangere penala impotriva PDL . Afisele electorale cu mesaj anti PSD, care au aparut in orasul Ramnicu-Valcea, i-au scandalizat pe reprezentantii sociali
democrati. Afisele il reprezinta pe candidatul PSD Mircea Geoana, tinandu-se de mana cu Ion Iliescu, Adrian Nastase, Marian Vanghelie si Viorel Hrebenciuc, alaturi de mesajul „Daca ei castiga, tu pierzi, sa nu-i lasam!” si adresa de internet www.romanantipsd.ro. Peste 20 de simpatizanti PSD au iesit in strada astazi si au cerut PDL ca afisele sa fie date jos imediat. "Este o mizerie acest afis, contine mesaje de tip fascist, care indeamna la ura de clasa”, sustine Ion Calea, presedinte PSD Valcea. In plus, social democratii ameninta ca vor depune plangere la parchet impotriva Partidului Democrat Liberal pentru instigare la ura de clasa. Integral in EvZ.

Traian Basescu, atacat pe subiectul relatiei cu mogulii. Adversarii lui Traian Basescu incearca sa demonteze teza acestuia ca se lupta cu „mogulii” si pun pe tapet negocieri ale sefului statului chiar cu cei pe care ii incrimineaza: Dan Voiculescu si Sorin Ovidiu Vintu. Pe blogul sau personal, Dan Voiculescu a scris despre episodul Basescu-Grivco. El sustine ca negocierile din 2004 dintre el si actualul presedinte nu au fost transparente. „Nici atunci presa nu a fost invitata, informata sau prezenta”, a comentat Voiculescu. Integral in EvZ.

Candidatul Geoana promite sa hraneasca 80 milioane de romani. In prezenta catorva mii de persoane prezente la o manifestare electorala in orasul Strehaia (judetul Mehedinti), candidatul PSD la prezidentiale, Mircea Geoana, a promis ca Executivul pe care el il va instala va da de mancare la 80 milioane de romani si va umple magazinele din Germania cu produse romanesti. "Mi-aduc aminte in august, cand eram cu dvs. in Mehedinti, am fost intr-o mare comuna a acestui judet, la Patulele. (...) si mi-aduc aminte cum spunea domnul Constantin Schiopu: «Domnule presedinte, trebuie sa ne apucam sa facem ceva cu agricultura acestei tari». (...) si va spun, domnule Constantin Schiopu din Patulele, daca va uitati la televizor in aceasta zi, ca presedinte, impreuna cu guvernul pe care am sa-l instalez pana de Craciun, vom da agriculturii locul de forta in economia romaneasca, pentru ca stim sa facem agricultura, stim sa dam de mancare la 80 milioane de romani si vreau mancare romaneasca pe masa romanilor si mancare romaneasca in supermarketuri in Germania, nu invers, cum se intampla acum". Integral in Romania Libera.

Ce intrebari vroia Basescu sa-i puna lui Geoana.  Presedintele Traian Basescu a iesit la sediul de campanie ca sa-l atace din nou pe Mircea Geoana si pe "rechini", - fostii "moguli" - pentru refuzul de a participa la o dezbatere duminica seara. Basescu a sustinut ca "sforarii din PSD" si "rechinii" Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vantu nu-si lasa "marioneta" sa apara in fata electoratului. Seful statului a afirmat ca avea pregatit un set de intrebari pe care vroia sa i le adreseze lui Geoana la dezbatere, dar, pentru ca nu are aceasta posibilitate, o face public. Iata care sunt intrebarile, toate retorice: Ce se va intampla cu datoria de 600.000 de milioane pe care Dinu Patriciu o are catre bugetul de stat? Care va fi primul dosar judiciar blocat, al lui Voiculescu, al lui Vantu sau al lui Patriciu? Integral in Gandul.

Duvaz: S-au cheltuit 175 de milioane de euro in campania lui Basescu. Purtatorul de cuvant al PSD, Bogdan Niculescu Duvaz a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca pana acum au fost cheltuiti 175 de milioane de euro in campania lui Traian Basescu. “PD-L a cheltuit 175 milioane de euro in campania electorala - mii de panouri, zeci de mii alte forme de afisaj vizual, milioane date televiziunilor locale, plus reclame in ziare. Suma depaseste de 50 de ori ceea ce este legal. Daca s-ar face o comparatie, s-ar observa ca Mircea Geoana nu a angajat publicitate”. Integral in Gardianul.

In editorialul "Cine va incasa pana la urma lovitura?", Dan Cristian Turturica scrie: "Intr-o campanie electorala in care am asistat la o singura dezbatere autentica despre problemele esentiale de care va trebui sa se ocupe viitorul presedinte, lansarea filmuletului in care Traian Basescu apare lovind un copil era tot ce mai lipsea pentru ca aceasta competitie sa deraieze complet din zona rationala in cea emotionala. S-a ales praful de speranta noastra ca macar inainte de turul doi vom asista la o competitie a solutiilor concrete pentru multiplele probleme ale Romaniei." Cititi mai mult in Romania Libera.


Citeste mai multe despre   






















1867 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    adresa corecta e www.romaniantipsd.ro (Luni, 30 noiembrie 2009, 9:10)

    Ovidiu [anonim]

    Va rog corectati.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi